Adrian Vasilescu, BNR: De unde sa vina banii? De la privati si investitorii straini. Statul nu mai are bani

Marţi, în Parlamentul României, după ce puterea şi opoziţia s-au înfruntat pe tema cheltuielilor bugetare, moţiunea a căzut. O întrebare, esenţială, nu s-a făcut însă auzită: de unde ar putea România face rost de bani pentru a reface echilibrul bugetar stricat? O întrebare grea, foarte grea, fiindcă din cauza întârzierii restructurărilor au rămas prea puţine tuburi de oxigen în economie. Se mai adaugă şi faptul că aceste puţine tuburi de oxigen nici măcar nu sunt încă distribuite în totalitate potrivit regulilor pieţei.

Să facem un calcul simplu. Pornind de la execuţia bugetară pe patru luni: din ianuarie până în aprilie 2010 inclusiv. Cheltuielile de personal (salarii şi alte venituri încasate de bugetari) reprezintă 16 miliarde de lei. Cheltuielile de asistenţă socială (capitol în care intră şi pensiile) sunt şi mai mari: 23,5 miliarde de lei. Iar dobânzile la împrumuturile pentru acoperirea deficitului bugetar totalizează 2 miliarde. Adunând obţinem suma de 41,5 miliarde de lei. Ei bine, de fapt rău, raportate la cheltuielile bugetare totale, de numai 65 de miliarde de lei, ce vedem? Că plăţile în contul salariilor, asistenţei sociale şi a dobânzilor ocupă, în totalul cheltuielilor, o pondere de 63,8 la sută. Mult. Incredibil de mult. Pentru că, din totalul cheltuielilor bugetare, rămân sume absolut nesemnificative şi neîndestulătoare pentru bunuri şi servicii şi, cu deosebire, pentru cheltuieli de capital. Mai simplu spus: pentru investiţii.

Cum am ajuns aici? Răspunsul îl avem în contrapartida bugetară: veniturile. Marea speranţă? Companiile! Dar ce stare de spirit au companiile? Necazul este că multe dintre companiile româneşti au un comportament ciudat. Criza, în loc să le întărească, le-a moleşit. De mai bine de un an, lovite de recesiune, cheltuiesc mai puţin, consumă mai puţin, iar cifrele lor de afaceri sunt mai mici. Din această combinaţie, ce altceva ar fi putut să rezulte decât o valoare adăugată nesemnificativă?! De fapt, negativă. În consecinţă, n-au de unde să vină mai mulţi bani nici pentru investiţii, nici pentru deschideri de noi afaceri, nici pentru buget. Tot ce varsă companiile la buget, ca impozit pe profit, constituie o sumă nereprezentativă: 4,6 miliarde de lei. Tot atât cât obţine bugetul din accize. O realitate amară.

Taxa pe valoarea adăugată, aplicată pe tot ce cumpără populaţia, de la jucăriile pentru copii până la automobile şi obiecte de lux, şi din tot ce cumpără companiile şi administraţia, abia depăşeşte 10 miliarde. Greu de crezut că va putea să crească în trimestrele următoare. Din TVA vor fi obţinuţi bani mai mulţi numai dacă se va vinde mai mult şi se va cumpăra mai mult. Impozitele pe salarii, aplicate tuturor celor care sunt plătiţi la vedere pentru munca lor, aduc şi ele bani puţini: 6 miliarde de lei. Nu prin creşterea cotelor, ci prin mărirea cantităţii de muncă ar putea veni bani mai mulţi. Şi a numărului de salariaţi. Impozitele pe profit, pe care le încasează statul din ce s-a realizat în economie - diferenţa putând fi repartizată pentru rezerve şi provizioane obligatorii, pentru investiţii, pentru dividende şi pentru premierea salariaţilor - ar putea aduce bani mulţi numai dacă vom avea cifre de afaceri mai mari şi mai multă valoare adăugată.

Un timp, până în 2008, am avut iluzia unei creşteri a nivelului de trai, pentru că am consumat mai mult decât am produs. Achităm, acum, nota de plată. Soluţia echilibrării bugetului nu poate să vină însă decât dintr-o altă relaţie producţie-consum-proprietate. Şi dintr-o altă ecuaţie economică, în care venitul să fie legat de competiţia muncii. Societatea noastră n-a învăţat încă, din nefericire, că un stat social nu este posibil fără protejarea economiei, îndeosebi prin expansiunea concurenţei. Şi a investiţiilor.

Soluţia, tot mai mult vehiculată, în aceste condiţii, pare simplă: să investească statul! Ceea ce a şi făcut, în 2009. Dar nu cât a fost nevoie. Va investi mai mult în 2010? Greu de crezut. Statul, acum, n-are de unde să ia bani în plus atât timp cât la buget nu intră mai mulţi bani. Şi atunci, unde să căutăm o şansă? Desigur, la acei întreprinzători privaţi care au învăţat să se bată ca să-şi construiască avantaje competitive. Şi la capitalul străin. Cu convingerea că numai încurajarea investiţiilor ne va aduce noi disponibilităţi băneşti. Bani liberi, aşadar, neangajaţi în datorii sau în blocaje financiare. Bani ce ar putea întreţine focul altor investiţii. Şi al ieşirii din blocajul actual.