Saint-Gobain continuă investiţiile în fabrica de la Călăraşi şi trece la sticle cu control solar sau antireflexive

Autor: Catalin Lupoaie 13.06.2010

Cea mai mare investiţie de la zero din sectorul construcţiilor de după '90, fabrica de sticlă de Călăraşi realizată de grupul francez Saint-Gobain, cu afaceri anuale de 37,7 mld. euro, va fi extinsă în următorii ani, targetul colosului francez fiind ca pe termen mediu platforma să devină una dintre cele mai importante centre de producţie ale grupului francez în Europa.



Francezii nu au dorit să facă publice investiţiile din următorii ani, însă au declarat că vor continua dezvoltarea unităţii de producţie de la Călăraşi. După investiţii de 130 mil. euro în ultimii patru ani, Saint-Gobain va mai aloca anul acesta încă 6 mil. euro pentru construirea unei linii de producţie a sticlei laminate, iar extinderea fabricii nu se va opri aici.

"Planurile companiei pe termen scurt şi mediu vizează pe de o parte consolidarea poziţiei pe piaţa naţională, iar pe de altă parte dezvoltarea în continuare a platformei din Călăraşi ca un centru european de producţie al Saint-Gobain Glass, extinderea operaţiunilor şi atacarea poziţiei de lider pe întreaga regiune", a declarat Ovidiu Păscuţiu, directorul general al Saint-Gobain Glass România.

Fabrica întinsă pe o suparafaţă de 80 de hectare a ajuns în trei ani de zile să producă de la simpla sticlă float (pentru construcţii) până la cele cu control solar (care controlează aportul de căldură) sau emisivitate redusă (reflectă razele soarelui în afara clădirii). Francezii exportă deja circa 30% din producţia de la Călăraşi în ţări precum Serbia, Bulgaria, Moldova, Grecia sau Turcia, dar şi în Egipt sau Liban.

Pornesc investiţii de 6 mil. euro

Planurile pentru construirea unei fabrici la Călăraşi au fost făcute publice încă din toamna lui 2004, iar trei ani mai târziu era finalizată prima investiţie de 100 mil. euro în producţia de sticlă float (pentru construcţii), ulterior fiind majorată cu încă 30 mil. euro prin instalarea în 2008 a unei linii de acoperiri metalice, denumită coater. În fabrică lucrează în prezent 250 de angajaţi şi are o capacitate de producţie de 600 de tone pe zi. Dacă în februarie 2007 Saint-Gobain Glass a început producţia de la Călăraşi cu sticlă float clară şi sticlă colorată, începând din 2009 francezii produc şi sticle cu proprietăţi speciale de control solar şi cu joasă emisivitate, iar în 2010 vor începe să producă sticle antireflex.

Compania va începe anul acesta o investiţie în valoare de 6 mil. euro în construirea unei linii de producţie a sticlei laminate, iar lucrările de construcţie vor demara în a doua jumătate a anului, noua linie urmând să fie operaţională la mijlocul anului 2011.

Sticla laminată oferă ulterior protecţie la accidente, reduce aproape de zero radiaţiile ultraviolete şi are mai multe aplicaţii decorative. Noua capacitate de producţie de sticlă laminată va ajunge la două milioane de metri pătraţi anual, iar procesul tehnologic va consta în asamblarea a două foi de sticlă float (care sunt deja produse la fabrica din Călăraşi) prin intermediul unei folii de polivinilbutiral (PVB).

"Extinderea continuă a gamelor de produse este un punct cheie al strategiei noastre în regiune. Am lansat numeroase sticle noi cu proprietăţi speciale de control solar în 2009, produse la fabrica noastră de la Călăraşi, destinate sectorului rezidenţial şi al clădirilor de birouri", afirmă Păscuţiu.

Vânzările au stagnat

Saint-Gobain Glass România a realizat anul trecut la nivel regional vânzări valorice similare celor din 2008, pe fondul creşterii volumelor de vânzări regionale. Potrivit datelor publicate la Ministerul Finanţelor, compania a realizat la sfârşitul lui 2008 afaceri de 265 mil. lei (72,1 mil. euro).

"Având în vedere anul mai degrabă dificil din sectorul construcţiilor, mărimea şi diversitatea regiunii la care ne adresăm

ne-au ajutat. Ne-am uitat la pieţele pe care acţionăm şi la oportunităţile de creştere pe anumite segmente din diferite pieţe. Am reuşit astfel să echilibrăm vânzările între pieţe şi să compensăm scăderea cererii prin creşterea ponderii produselor cu valoare adăugată mare", explică Păscuţiu. El consideră că în următorii ani unul dintre principalele motoare ale consumului de sticlă ar putea fi programele publice precum « Prima Casă«, mai ales în măsura în care atenţia va fi orientată spre construcţii noi, sau cel de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe. "De asemenea, introducerea certificării energetice a locuinţelor în tranzacţiile imobiliare ar putea avea un impact pozitiv în viitorii ani", susţine Păscuţiu.

Grupul Saint-Gobain a realizat în 2009 pe piaţa românească o cifră de afaceri totală de 702 mil. lei (166 mil. euro) cu cele nouă firme prin care este activ, în scădere cu 11% faţă de anul precedent. Francezii au investit în ultimii patru ani peste 230 mil. euro pe piaţa locală în dezvoltarea companiilor Saint-Gobain Construction Products România (fosta Rigips România), Saint-Gobain Glass, Saint-Gobain Isover, Saint-Gobain Conducte, Saint-Gobain Abrazivi, Saint-Gobain Weber, Saint-Gobain Brodrene Dahl, Ventistal Marine şi MTI Impex.