Cea mai mare monedă de aur, scoasă la licitaţie

Ziarul Financiar 11.06.2010

Cea mai mare monedă de aur din lume, confecţionată în 2007 în Canada, având un diametru de 53 de centimetri şi o greutate de 100 de kilograme, va fi scoasă la licitaţie, pe 25 iunie, la Viena, au anunţat, vineri, reprezentanţii casei de licitaţii Dorotheum.

Preţul de pornire pentru această monedă va fi superior valorii nominale de un milion de dolari canadieni (800.000 de euro), deoarece cursul aurului este mai mare în acest moment, a precizat casa Dorotheum.

Această monedă, înscrisă în Cartea Recordurilor, valorează aproape 3,9 milioane de dolari americani (3,2 milioane de euro).

Fabricată în 2007, moneda are inscripţionat pe una dintre feţe portretul reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii, iar pe cealaltă faţă are imprimate trei frunze de arţar, simbolul naţional al Canadei.