Medicii si profesorii castiga mai bine in Bulgaria decat in Romania. Cum arata harta salariilor din regiune

Ziarul Financiar 08.06.2010

Dupa taierea cu 25% a salariilor, bugetarii din Romania vor avea cele mai mici lefuri din Uniunea Europeana: un functionar public va castiga in medie 394 euro/luna, un profesor va primi 306 euro, in timp ce in sanatate, castigul mediu net va fi de 244 euro, potrivit calculelor Gandul realizate pe baza datelor Institutului National de Statistica (INS) valabile la sfarsitul primului trimestru.

Nici pana acum nu stateam prea bine in statistici din acest punct de vedere, dar totusi salariile bugetarilor romani le depaseau pe cele ale vecinilor bugetari de la sud de Dunare. Insa dupa ce Guvernul va aplica masurile de austeritate, functionarii romani vor fi platiti cu 1,1% mai putin decat omologii lor bulgari, profesorii vor primi salarii cu 5,3% mai mici decat cei din Bulgaria, iar medicii vor castiga cu 27% mai putin fata de bulgari, potrivit calculelor Gandul realizate pe baza datelor statistice oficiale din cele doua tari. Vedeti cum arata harta salariilor profesorilor si doctorilor din regiune pe www.gandul.info.