Cand n-ai ce sa listezi, listezi insasi Bursa. Farmache: Vrem sa dam un exemplu. Cum comentati?

Autor: Andrei Chirileasa 07.06.2010

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) isi listeaza astazi actiunile pe propria piata. Aceasta este prima listare dupa doi ani in care nicio companie noua nu a mai venit pe Bursa.



Listarea actiunilor Bursei de Valori Bucuresti este prezentata ca fiind cel mai important eveniment de pe piata locala de capital din acest an, fapt care arata insa ruptura dintre Bursa si economia reala.

Conducerea Bursei spera sa ofere astfel un exemplu si un semnal de incredere companiilor private pentru a cauta finantare pe piata de capital. Scopul principal al listarii este insa usurarea transferului actiunilor pentru cei care vor sa vanda sau pentru investitorii care vor sa cumpere actiuni BVB pariind pe dezvoltarea pietei de capital. Listarea a fost aprobata in urma cu circa trei luni de actionarii BVB si a fost intermediata de firma de brokeraj Intercapital Invest.

"Listarea va schimba fundamental modul in care Bursa se raporteaza la piata si la investitori si va antrena intreaga piata de capital dand un exemplu companiilor care sunt in cautare de finantare", a declarat Stere Farmache, presedintele Bursei de Valori Bucuresti. El se afla la carma Bursei inca de la infiintarea acesteia, in 1995.

Bursa de la Bucuresti nu a reusit sa se impuna in ultimii 15 ani ca alternativa de finantare pentru economie, desi a avut un start bun, fiind incurajata la inceput prin listarea unor companii importante controlate de stat. Ulterior insa, guvernantii au uitat de piata de capital, iar legislatia deficitara a permis ca multe companii mari, precum Dacia sau Sidex sa se delisteze, in timp ce companiile care au venit din urma au fost putine si, cu putine exceptii, nu au reusit sa acopere golurile. "Evident ca Bursa nu si-a atins scopul, dar nu cred ca e din motive care tin de ea. Lichiditatea primara intr-o piata emergenta este data de privatizari si de titluri de stat, care creeaza lichiditate si masa critica necesara pentru a stimula apoi listarea companiilor private. Raspunderea pentru realitatea actuala sta in mainile guvernelor de pana acum si a BNR, care nu a incurajat listarea titlurilor de stat", crede Matei Paun, managing partner al companiei de consultanta BAC Investment.

In ultimii sase ani, pe Bursa s-au listat doar noua companii, in urma unor oferte publice initiale (IPO). Din banii stransi in IPO-uri, circa 145 mil. euro, doar 45 mil. euro au ajuns in companii private, restul fiind atrasi de Transgaz si Transelectrica. Ultima companie listata prin IPO a fost producatorul de profiluri din PVC Teraplast Bistrita (TRP), care a strans in mai 2008 circa 13 mil. euro de pe Bursa.

Exista insa si companii care si-au bazat dezvoltarea din ultimii 15 ani pe finantarile atrase de pe Bursa, prin majorari de capital, precum Banca Transilvania (TLV), dezvoltatorul imobiliar Impact (IMP), Broker Cluj (BRK), iar mai recent compania de foraj Dafora Medias (DAFR), producatorul de lactate Albalact Alba Iulia (ALBZ) sau producatorul de BCA Prefab Bucuresti (PREH). Exemplul lor a fost urmat insa de prea putine companii, astfel ca in prezent Bursa de la Bucuresti ramane o piata mica si neatractiva pentru marii investitori straini.

Pe BVB sunt listate companii cu o capitalizare totala de 22,3 mld. euro, incluzand piata RASDAQ, iar tranzactiile zilnice au fost in prima parte a anului de circa 8,3 mil. euro. Bursa a realizat anul trecut afaceri de 2,9 mil. euro si un profit net de 2 mil. euro, fiind evaluata in prezent la circa 70 mil. euro.

Lista IPO-urilor din ultimii ani

Doar noua companii s-au listat pe Bursa in ultimii sase ani in urma unor oferte publice initiale (IPO) prin care au strans 145 mil. euro.