David Cameron ii pregateste pe britanici pentru masurile dure de austeritate care vor veni

Autor: Catalina Apostoiu 06.06.2010

Primul-ministru britanic David Cameron a avertizat in legatura cu vremurile dificile care vor urma dupa reducerile dramatice pe care guvernul le are in vedere pentru diminuarea datoriei tarii, scrie BBC News.

Coalitia de guvernamant a prezentat la sfarsitul lunii trecute un program prin care departamentele guvernamentale vor reduce cheltuielile cu 6 miliarde de lire sterline (8,6 miliarde de dolari) in acest an.

Diminuarea deficitului bugetar, situat in prezent la un nivel de peste 11% din PIB, va necesita reduceri dureroase si de durata ale cheltuielilor guvernamentale si majorari de taxe. Bugetul urmeaza a fi adoptat in doua saptamani, iar masurile dure luate in calcul pentru controlarea deficitului bugetar includ o inghetare a beneficiilor, cresteri salariale sub inflatie pentru angajatii la stat.

Toti angajatii din sectorul public care castiga peste 18.000 de lire sterline pe an se vor confrunta deja cu o inghetare a salariilor anul viitor, insa se crede ca bugetul ce va fi prezentatat pe 22 iunie va include masuri de inghetare a cresterilor salariale dincolo de 2011.

Urmeaza multi ani

David Cameron a avertizat ca economia se afla intr-o stare mult mai precara decat se estimase initial si a semnalat ca Marea Britanie are in fata ani intregi de dificultati in contextul reducerilor de cheltuieli.

Premierul britanic a indicat o reducere drastica a estimarilor oficiale de crestere pentru 2011 si a aratat ca platile din sectorul social si public vor fi afectate de reducerile bugetare. Se intrevede o diminuare a estimarilor actuale privind cresterea economiei catre media proiectiilor economistilor independenti, ce indica o rata de numai 2%.

Cameron a declarat ca nu va exista o redresare rapida a economiei, avertizand ca exista "o problema serioasa" cu privire la estimarile mostenite de la laburisti, estimari ce vizeaza o crestere robusta de 3% a economiei anul viitor.

"Exista un volum urias de datorii caruia va trebui sa-i facem fata. Sa ne tinem pumnii, sa asteptam cresterea economica si sa speram ca problemele vor disparea nu reprezinta o solutie", a declarat premierul britanic. El a aratat ca oamenilor trebuie sa li se explice obiectivele din spatele masurilor luate, iar "oamenii trebuie sa ne fie alaturi in aceasta calatorie dificila".

Costuri sociale prea mari

"Trebuie sa rezolvam problema masivelor costuri sociale, a platilor din sectorul public. Trebuie sa rezolvam problema birocratiei, un fenomen aflat in crestere in ultimul deceniu. In caz contrar, vor fi necesare reduceri generale nedorite", a declarat premierul britanic.

Iain Watson, corespondent BBC, spune ca guvernul britanic nu a oferit detalii privitoare la viitoarele reduceri de cheltuieli publice pana acum in afara de reducerile de 6 miliarde de lire sterline identificate pentru acest an.

Viceprim-ministrul britanic Nick Clegg a declarat ca planurile avute in vedere nu vor marca o intoarcere la genul de reduceri inregistrate in anii '80. "Vom proceda in mod diferit", a declarat Clegg.