Mihai Ghyka, director general al Bergenbier

Ziarul Financiar 03.06.2010

"Peste zece ani PIB-ul Romaniei va creste, poate nu conform estimarilor actuale, dar va inregistra o crestere. Pe de alta parte, in aceeasi perioada va avea loc o scadere a populatiei cu aproximativ doua milioane de persoane. Daca coroboram aceste informatii cu faptul ca avem o populatie majoritar imbatranita, pregatiti-va sa munciti mai mult!", a anuntat managerul care conduce cea de-a treia cea mai mare companie din industria berii, o piata cu vanzari anuale de peste un miliard de euro. El a adaugat ca pentru a atrage investitii trebuie luate masuri in ceea ce priveste brandul de tara, deoarece in prezent studiile arata ca Romania are o imagine zero in strainatate. "Nu avem nici macar o imagine negativa. Pur si simplu nu existam. De aceea mai intai trebuie sa ii aducem pe investitori ca turisti si abia dupa aceea sa le cerem sa investeasca aici", a mai spus managerul berii Bergenbier, mentionand ca desi Romania se numara in prezent printre tarile cu cea mai mare scadere a vanzarilor de bere din regiune, multinationalele si investitorii romani sunt in continuare dispusi sa investeasca in marketing, vanzari si capacitati de productie.