Producatorul Cramele Recas are 4 mil. € pentru investitii

Autor: Laurentiu Cotu 02.06.2010

Cramele Recas, unul dintre principalii producatori autohtoni de vin, si-a bugetat pentru acest an o cifra de afaceri de 13 mil. euro, nivel similar cu cel realizat anul trecut, in special ca urmare a exportului.

"Estimam ca in acest an nu se vor inregistra cresteri pe piata vinului, insa nu excludem posibilitatea unei reveniri a pietei incepand din anul viitor. Mizam pe o evolutie pozitiva a vanzarilor la export, in conditiile in care afacerile pe piata autohtona sunt in continuare afectate de criza financiara'', a declarat Liviu Miron, director economic la Cramele Recas.

Cramele Recas exploateaza peste 700 de hectare cu o productie medie de peste 10 tone la hectar, din care rezulta aproximativ 5 milioane de litri de vin, echivalentul a peste

7 milioane de sticle de vin. Pe segmentul entry-level compania detinea anul trecut gamele Schwaben Wine, Castle Rock Recas si V-Legend of Transylvania. Din punct de vedere logistic, Cramele Recas este prezenta in toata tara, principalul punct de lucru fiind in Recas, iar la export compania colaboreaza cu diferite firme din SUA, Anglia, Rusia si din tarile scandinave.

Compania a anuntat pentru acest an un program de investitii de circa 4 mil. euro, in vederea modernizarii utilajelor din viticultura si pentru reconversia unei suprafete de peste 100 de hectare de vie cu diferite soiuri de struguri. Conducerea producatorului timisorean de vin intentioneaza pana la finele anului si extinderea capacitatiilor de productie si a spatiilor de depozitare a produselor finite.

"Am bugetat pentru acest an investitii de circa 2 mil. euro in modernizarea utilajelor din viticultura, am achizitionat tractoare John Deer, fiind contractate totodata masini de stropit, echipamente de desfrunzit, combine de recoltat struguri, dar si alte utilaje. Tot in viticultura vom realiza reconversia unei suprafete de peste 100 de hectare de vie, si vom investi alte 2 mil. euro in extinderea si automatizarea procesului de productie'', a precizat directorul economic al companiei.

Reprezentantii Cramele Recas spun ca pe de o parte criza financiara a franat cresterea vanzarilor din ultimii ani, insa pe de alta parte a adus si unele beneficii. Costurile materialelor pentru investitii au scazut semnificativ, iar pe pietele externe clientii au o mai mare disponibilitate in colaborarea cu noii furnizori.

Compania Cramele Recas face parte din grupul cu acelasi nume care numara 200 de angajati, anul trecut fiind disponibilizati 25 de angajati. Compania este controlata de actionari romani, in cea mai mare parte fosti angajati ai I.A.S Recas, iar 15% din actiuni sunt detinute de investitori britanici.

Pretul mediu in industria vinului este de 9-10 lei pentru o sticla de vin, iar in categoria vinurilor superpremium pot fi incluse cele care costa mai mult de 30 de lei. In volum, piata de vin a fost in 2009 estimata la 6 mil. hectolitri. La nivelul Europei, Romania, care are 186.900 de hectare cu vita-de-vie, ocupa locul cinci in topul tarilor dupa suprafata cultivata.