Crime

Ferdinand von Schirach este avocat al apararii si, in cariera sa, a trebuit sa ia parte in justitie unor criminali. In "Crime"*, el relateaza cele mai ciudate si interesante cazuri ale sale. Un barbat care isi omoara nevata in bataie - cat de nevinovat poate sa fie? Un alt barbat jefuieste o banca. Oricat de ciudat ar parea, este achitat de curtea de justitie din Germania. O tanara isi omoara fratele din dragoste.

Toate povestirile sunt incredibile dar adevarate. Sunt cazurile adevarate ale avocatului Ferdinand von Schirach."<<Crime>>este probabil cel mai senzational debut semnat de un scriitor german in ultimii 10 ani. Absolut o capodopera!" (Literatur Magazin Live)

Cartea s-a vandut pana acum in 23 de tari si continua sa fie un real succes in vanzarile de pe piata de carte din Germania.

Fähner

Friedhelm Fähner a lucrat toată viaţa ca medic generalist in Rottweil, eliberând anual 2.800 de carnete de asigurare medicală in cabinetul lui aflat pe cea mai circulată stradă din oraş. A fost, de asemenea, preşedinte al Societăţii Culturale Egiptene, fiind şi membru al Clubului Lions. N‑a avut antecedente penale, n‑a comis nici măcar delicte minore. Pe lângă casa in care locuia, deţinea două apartamente date spre inchiriere, un Mercedes E‑Klasse de trei ani, cu interior din piele şi climatizare automată, precum şi aproximativ 750.000 euro, in obligaţiuni şi hârtii de valoare, şi o asigurare de viaţă pe termen limitat. Copii nu avea. Singura rudă incă in viaţă era sora lui, mai tânără cu şase ani, care locuia in Stuttgart cu familia, soţul şi cei doi copii. De fapt, nu prea ai avea ce povesti despre viaţa lui Fähner.

Excepţie făcând chestia cu Ingrid.

Fähner avea 24 de ani când o cunoscu pe Ingrid la cea de‑a şaizecea aniversare a tatălui său. Tatăl lui lucra tot ca medic in Rottweil.

Rottweil reprezintă esenţa oraşelor mic‑burgheze. Localnicii le explică străinilor, fără ca aceştia să le‑o ceară, că oraşul lor a fost fondat de dinastia Hohenstaufen şi că‑i cel mai vechi din landul Baden‑Württemberg. E adevărat, aici găseşti balcoane gotice inchise şi steaguri frumoase care aparţineau breslelor din secolul al 16‑lea. Familia Fähner e veche de când lumea. Ea face parte din aşa‑numitul grup de familii fondatoare ale oraşului, Fähnerii fiind medici, judecători şi farmacişti renumiţi.

Friedhelm Fähner semăna cu John F. Kennedy, când era tânăr. Avea o faţă prietenoasă, oamenii spuneau că‑i genul lipsit de griji, şi părea că viaţa fusese generoasă cu el. Abia când te uitai mai bine iţi dădeai seama că trăsăturile lui trădează ceva trist, imbătrânit şi sumbru, lucru des intâlnit la locuitorii acestor meleaguri aflate intre Pădurea Neagră şi Schwäbische Alb.

Părinţii lui Ingrid, farmacişti in Rottweil, s‑au dus la petrecere insoţiţi de fiica lor. Ingrid era cu trei ani mai mare decât Fähner, fiind o femeiuşcă frumoasă, robustă, cu sâni mari. Ochi de un albastru străveziu, păr negru, ten alb - fata ştia că arată bine. Vocea neobişnuit de inaltă, cu inflexiuni metalice, fără modulaţie, il irita pe Fähner. Doar când vorbea incet puteai să spui că rosteşte cât de cât melodios frazele.

Nu terminase liceul şi lucra ca ospătăriţă. "Momentan", i‑a spus lui Fähner. Dar lui nu‑i păsa de asta. Pe el il interesa altceva, un domeniu mult mai indepărtat. Până atunci, nu avusese decât două contacte sexuale scurte, şi alea mai degrabă intimidante. S‑a indrăgostit imediat de Ingrid.

Două zile mai târziu, Ingrid l‑a sedus după un picnic. Stăteau intinşi intr‑un adăpost pentru instrumente meteorologice şi Ingrid s‑a descurcat de minune. Fähner se simţi atât de copleşit de experienţa respectivă, incât după o săptămână o şi ceru de nevastă. Ingrid acceptă fără ezitare: Fähner era o "partidă bună", studia medicina la München, arăta bine şi era tandru, in plus, mai avea foarte puţin până la primul examen. Dar cel mai mult ii plăcea seriozitatea lui. Nu ştia cum să formuleze senzaţia asta, dar ii spuse unei prietene că Fähner n‑ar părăsi‑o niciodată. Patru luni mai târziu, se mută la el.

Luna de miere au petrecut‑o la Cairo, conform dorinţei lui. Mai târziu, când lumea l‑a intrebat de ce a ales Egiptul, Fähner a spus că "nu voia complicaţii", chiar dacă ştia că nu‑l inţelesese nimeni. Ştia că acolo se poate comporta ca un Parsifal tânăr, ca un nătâng, şi era fericit. Pentru ultima oară.

In seara de dinaintea intoarcerii stăteau intinşi pe pat in camera de hotel. Ferestrele erau deschise, era in continuare prea cald, camera mică se aerisea cu greu. Aleseseră un hotel ieftin ce mirosea a fructe stricate şi, de jos, se auzeau toate zgomotele străzii. Au făcut dragoste in ciuda zăpuşelii. Fähner stătea culcat pe spate şi se mişca in acelaşi timp cu ventilatorul montat pe tavan, in timp ce Ingrid fuma. Se intoarse pe o parte, işi sprijini capul pe o mână şi‑l privi. El ii zâmbi. Au stat aşa tăcuţi mai mult timp.

Apoi ea incepu să‑i povestească. Ii povesti despre bărbaţii de dinaintea lui Fähner, despre dezamăgiri şi greşeli, dar mai ales despre locotenentul francez care o lăsase insărcinată, despre avortul din cauza căruia era să moară. Plângea. Fähner se sperie şi‑o luă in braţe. Ii simţi bătăile inimii pe piept şi se simţi neputincios. "Acum e in grija mea", se gândi.

- Vreau să juri c‑o să ai grijă de mine. N‑ai voie să mă părăseşti.

Vocea lui Ingrid tremura.

Fähner simţea că i se rupe sufletul, voia s‑o liniştească, să‑i spună că jurase deja in biserică, la cununie, că era fericit alături de ea, c‑o să…

Dar ea il intrerupse, vocea ii urcă o octavă şi‑şi recăpătă inflexiunea metalică, nemelodioasă.

- Jură‑mi!

Şi dintr‑odată, inţelese despre ce vorbeşte. Nu era o discuţie intre indrăgostiţi, iar ventilatorul, Cairo, piramidele şi căldura din camera de hotel - toate clişeele acestea dispărură de parcă nici n‑ar fi existat. O impinse puţin in faţă ca să se poată uita la ea. Apoi o spuse. O spuse incet, cântărind fiecare cuvânt:

- Iţi jur.

O trase iar mai aproape şi o sărută pe obraz. Făcură dragoste din nou. Dar, de data asta, altfel. Ingrid stătu deasupra şi se servi singură. Totul decurse cu seriozitate, de parc‑ar fi fost nişte străini solitari. In clipa orgasmului, Ingrid il lovi peste faţă. Fähner a stat mult timp treaz, holbându‑se la tavan. Fusese o pană de curent şi ventilatorul nu se mai mişca.

Şi desigur că Fähner trecu examenul cu brio, termină facultatea şi se angajă la spitalul din Rottweil. Găsiră şi un apartament cu trei camere, cu baie şi vedere spre marginea pădurii.

La impachetare, inainte de‑a pleca din München, Ingrid ii aruncă toate discurile de vinil. Fähner băgă de seamă abia când se instalară in apartamentul cel nou. Ea ii spuse că nu suporta discurile alea, mai ales că Fähner le ascultase cu alte femei. Dar Fähner işi ieşi din fire. Nu‑şi vorbiră vreo două zile.

Lui Fähner ii plăcea simplitatea blocului - Ingrid comandă mobilă de stejar şi de brad, puse perdele la fereastră şi cumpără lenjerie de pat colorată. Fähner toleră până şi suporturile de pahar brodate şi cănile de tablă. Nu voia s‑o supravegheze ca un tiran.

Câteva săptămâni mai târziu, Ingrid ii spuse că o deranjează cum ţine tacâmul. La inceput a râs, inchipuindu‑şi că‑i copilăroasă. A doua şi‑a treia zi insă, ea il critică din nou. Şi fiindcă părea c‑o ia foarte in serios, Fähner se conformă şi ţinu cuţitul altfel.

Ingrid se plânse că nu duce niciodată gunoiul. El se convinse că e vorba doar de micile frecuşuri de la inceput. Dar nu trecu mult timp şi ea ii reproşă că se intoarce prea târziu de la serviciu sau că flirtează cu alte femei. Şi reproşurile nu mai conteneau; in curând, incepu să le audă zilnic. Ii spunea că e dezordonat, că‑şi murdărea cămăşile, că şifona ziarul, că mirosea urât, că se gândea numai la el, că vorbea prostii, că o inşela. Intre timp, Fähner nu prea mai opunea rezistenţă.

Au mai trecut nişte ani şi‑au apărut şi jignirile. La inceput mai discret, apoi din ce in ce mai drastic. Era un porc, o chinuia, era un fraier. Au urmat injurăturile scatologice şi răţoielile. Fähner se dădu bătut. Noaptea se trezea şi citea romane SF. Işi reluă obiceiul din studenţie, făcea zilnic o oră de jogging. De sex nici nu mai putea fi vorba de ceva timp. Fähner primea destule oferte din partea femeilor, dar nu se refugie in nici o aventură. La 35 de ani preluă ştafeta de la tatăl său, la 40 era deja incărunţit. Fähner obosise.

Avea 48 de ani când ii muri tatăl. La 50, ii muri şi mama. Din banii moşteniţi, işi cumpără o casă de vacanţă cu bârne de lemn pe malul unui lac. Pe lângă casă, erau şi un părculeţ, nişte tufe ornamentale neglijate, 40 de meri, 12 castani şi un lac. Grădina a fost salvarea lui Fähner. Işi comandă cărţi, se abonă la câteva reviste de specialitate şi citi tot ce găsi despre tufe ornamentale, pomi şi lacuri. Cumpără cele mai bune ustensile, se specializă in tehnici de irigare şi invăţă tot ce era de invăţat cu scrupulozitatea‑i caracteristică. Grădina inflori, iar tufele ornamentale atrăseseră chiar şi nişte străini care fotografiaseră totul din livada de meri.

In timpul săptămânii, rămânea peste program la cabinet. Ca medic, Fähner era eficient şi grijuliu. Pacienţii il iubeau, diagnosticele puse de el erau literă de lege in Rottweil. Pleca de acasă inainte să se trezească Ingrid şi se intorcea abia pe la nouă seara. La cină, inghiţea reproşurile fără să spună nimic. Vocea metalică a lui Ingrid inşiruia propoziţie după propoziţie, cu ostilitate maximă. Se ingrăşase, pielea ei albă devenise rozalie in decursul anilor. Gâtul ei cândva puternic se ingroşase, făcuse guşă şi straturile de grăsime se legănau in ritmul injurăturilor. Avea probleme cu tensiunea şi suferea de dispnee. Fähner, in schimb, se topea văzând cu ochii. Intr‑o seară, când i‑a sugerat mai pe indelete să ceară ajutorul unui neurolog, Ingrid aruncă o tigaie după el şi urlă că‑i un porc impuţit şi nerecunoscător.

In noaptea de dinaintea celei de‑a şaizecea aniversări, Fähner stătea culcat, cu privirea in gol. Găsise pe undeva fotografia ştearsă, făcută in Egipt in timpul voiajului de nuntă: Ingrid şi el in faţa piramidei lui Cheops, in fundal cămile, turişti, beduini şi mult nisip. Când ea aruncase albumele cu pozele de nuntă, Fähner scosese poza din gunoi. De atunci, o păstra in cel mai ascuns colţ al dulapului lui.

In noaptea aceasta, Fähner işi dădu seama că va rămâne prizonierul propriei vieţi până la moarte. In Cairo işi dăduse cuvântul şi trebuia să‑şi respecte jurământul tocmai acum, in perioadele mai proaste; jurăminte doar pentru zile bune nu existau. Imaginea se destrămă in faţa ochilor săi. Se dezbrăcă şi se privi gol in oglinda din baie. Işi cercetă corpul indelung. Apoi se aşeză pe marginea căzii. Plânse pentru prima oară in viaţa lui de adult.

Fähner lucra de zor in grădina lui. Implinise deja 72 de ani şi‑şi vânduse cabinetul de patru ani. Se trezise pe la şase, ca de obicei. Ieşise incet din camera de oaspeţi - se mutase acolo de ani buni. Ingrid dormea in continuare. Era o dimineaţă de septembrie luminoasă. Ceaţa timpurie se retrăsese deja, aerul era clar şi rece. Fähner plivea tufele de toamnă cu săpăliga. Era o muncă grea şi monotonă, dar Fähner era mulţumit. Se bucura deja de cafeaua pe care urma s‑o bea in pauza de la nouă jumate. Se gândea la nemţişorul pe care‑l plantase in primăvară. Avea să inflorească pentru a treia oară, in toamna târzie.

Dintr‑o dată, Ingrid dădu uşa terasei de perete. Urlă la el că iar a uitat să inchidă fereastra din camera de oaspeţi, că‑i cel mai mare idiot. Vocea metalică răguşi. Scârţâi ca o bucată de metal.

Retrospectiv, Fähner nu reuşea să descrie cu exactitate ce simţise in momentul acela. Undeva departe, in adâncul lui, se aprinse o lumină puternică şi nemiloasă. Şi totul deveni mai clar in lumina aceea. Sută la sută clar.

O rugă pe Ingrid să coboare in pivniţă, iar el intră pe scările din exterior. In clipa in care intră in subsolul ce servea drept depozit pentru uneltele lui de grădinărit, Ingrid respiră sacadat. Acestea atârnau pe perete, ordonate după mărime şi funcţie, sau erau aşezate in găletuşe de tablă şi de plastic, după ce erau curăţate. De‑a lungul anilor, işi făcuse o colecţie de unelte frumoase. Ingrid nu prea călca pe acolo. Când deschise uşa, Fähner luă toporişca de pe perete fără să spună vreun cuvânt. O comandase din Suedia, era lucrată de mână şi unsă, fără pic de rugină. Ingrid amuţi. Fähner nu‑şi scosese incă mănuşile aspre de grădinărit. La vederea toporiştii, Ingrid făcu ochii mari. Nu se feri. Prima lovitură care‑i crăpă capul o şi răpuse. Toporişca foră mai departe in creier cu tot cu oase sfărâmate şi lama ii despică faţa in două. Muri inainte de‑a se prăbuşi. Fähner avu grijă să scoată toporişca din craniul ei, ajutându‑se cu piciorul. Apoi despărţi capul de trunchi cu două lovituri bine ţintite. Mai târziu, medicul legist a menţionat alte şaptesprezece lovituri cu care Fähner a reuşit să tranşeze braţele şi picioarele.

Fähner respiră greu. Se aşeză pe un scăunel de lemn, pe care‑l folosea de obicei la plantat. Scăunelul stătea intr‑o baltă de sânge. Lui Fähner i se făcu foame. Intr‑un final, se ridică, se dezbrăcă lângă cadavru şi se spălă la chiuveta din pivniţă, clătindu‑şi părul plin de sânge şi ştergându‑şi faţa. Incuie uşa şi urcă pe scările din interior. Sus, se imbrăcă in haine curate, formă numărul de urgenţă de la poliţie, işi dictă numele şi adresa şi spuse următoarele:

- Am ciopârţit‑o pe Ingrid. Veniţi repede.

Operatorul inregistră apelul. Fără să aştepte vreun răspuns, Fähner puse receptorul in furcă şi aşteptă. Vocea nu‑i tremurase deloc.

Poliţiştii sosiră după doar câteva minute, fără sirene şi fără girofar. Unul din ei lucra la poliţie de 29 de ani, toată familia sa trecuse prin cabinetul lui Fähner. Fähner stătea in faţa porţii şi‑i inmână cheile. Ii spuse că sunt cheile de la pivniţă. Poliţistul ştia că nu e cazul să pună intrebări: Fähner era imbrăcat in costum, dar nu purta pantofi şi nici ciorapi. In schimb, părea foarte liniştit.

Procesul a durat patru zile. Preşedintele comisiei de juraţi era un bărbat cu experienţă. Il cunoştea pe Fähner, cel pe care trebuia să‑l judece acum. Şi o cunoştea şi pe Ingrid. Iar in cazul in care ar mai fi avut nevoie de informaţii, juraţii l‑ar fi ajutat cu mare drag. Toţi ii plângeau de milă lui Fähner, toţi ii luau apărarea. Poştaşul spuse că "il considerase un sfânt", iar faptul că "rezistase atât lângă ea" era "o adevărată minune". Psihiatrul afirmă că Fähner suferise un "blocaj emoţional" şi spuse că nu‑l poate declara iresponsabil.

Procurorul ceru opt ani. Prezentă cu lux de amănunte fapta comisă, bălăcindu‑se la figurat in sângele din pivniţă. Apoi trase concluzia că Fähner avea destule opţiuni. Se intrebă de ce n‑a divorţat.

Dar procurorul se inşela. Tocmai ăsta era lucrul pe care Fähner nu‑l putea face. Ultima revizuire a Codului Penal anulase jurământul ca bază a unei declaraţii intr‑un caz legal. Noi nu mai credem de mult in asta. Când un martor minte, n‑ai ce să‑i faci - niciun judecător nu crede cu adevărat că‑l poţi convinge să nu mintă, punându‑l sub jurământ. Omul modern nu‑şi bate capul cu jurământul, neluându‑l in serios. Numai că - şi in acest "numai că" găseşti toate explicaţiile - Fähner nu era un tip modern. Jurământul lui a fost sincer. Tocmai jurământul acesta il legase de Ingrid, ba mai mult, il transformase in prizonierul ei. Fähner n‑avea cum să se elibereze, asta ar fi insemnat trădare. Accesul acela de violenţă fusese ca explozia unei vas sub presiune in care fusese inchis prin propriul jurământ.

Sora lui Fähner, care mă rugase să‑l reprezint, stătea in sală. Plângea. Fosta soră‑şefă care lucrase in cabinetul lui o ţinea de mână. In inchisoare, Fähner slăbise şi mai mult. Stătea nemişcat pe banca acuzaţilor, cioplită din lemn inchis la culoare.

N‑aveai pe cine să aperi in situaţia respectivă. Cazul putea fi redus la o intrebare de filozofie juridică, şi anume: Ce sens are să pedepseşti? De ce pedepsim? Am incercat să găsesc motivul in timpul pledoariei. Teorii există cu duiumul. Pedeapsa are rolul de‑a ne speria, pedeapsa ne apără, pedeapsa trebuie să‑l impiedice pe făptaş să‑şi repete fapta, pedeapsa trebuie să contracareze nedreptatea. Toate aceste teorii sunt cuprinse in sistemul nostru legislativ, dar niciuna dintre ele nu se potrivea aici. Fähner n‑avea să mai ucidă in viitor. Fapta sa fusese nedreaptă, asta era clar, dar era greu s‑o evaluezi corespunzător. Şi cine avea chef să intre in pielea justiţiarului? Mi‑a ieşit o pledoarie lungă. Am prezentat povestea completă. Voiam să se ştie că Fähner ajunsese la capătul răbdării. Am vorbit până când mi s‑a părut că i‑am convins. Când un jurat a dat din cap, m‑am aşezat.

Fähner primise dreptul la ultimul cuvânt. La sfârşitul procesului, curtea e obligată să‑l asculte pe acuzat, iar judecătorul trebuie să‑i consemneze declaraţia, inainte de‑a stabili sentinţa. Stătea uşor adus de spate, cu mâinile impreunate. N‑avea nevoie de un discurs memorat in prealabil, trebuia doar să‑şi povestească viaţa:

- Am iubit‑o pe soţia mea, dar n‑am mai rezistat şi‑am omorât‑o. O iubesc şi acum, i‑am promis c‑o s‑o iubesc şi o consider in continuare soţia mea. Lucrurile astea n‑au cum să se schimbe atâta timp cât trăiesc. Eu mi‑am incălcat promisiunea şi acum trebuie să trăiesc cu conştiinţa incărcată.

Fähner se aşeză, tăcu şi continuă să fixeze podeaua. In sală era linişte, până şi judecătorul părea incurcat. Apoi anunţă retragerea completului de judecată pentru deliberare. Sentinţa finală urma a fi anunţată abia in ziua următoare.

In seara aceea, l‑am vizitat incă o dată pe Fähner la inchisoare. Nu mai aveam multe de spus. El imi arătă un plic mototolit, din care scoase poza din luna de miere. Mângâie chipul lui Ingrid cu degetul mare. Folia de protecţie se desprinsese de mult de hârtie, iar faţa ei era aproape albă.

Fähner a fost condamnat la trei ani de inchisoare, dar mandatul de arestare a fost retras şi Fähner a fost eliberat din arestul preventiv. Işi putea executa sentinţa in libertate. Executarea sentinţei in libertate presupunea rămânerea condamnatului in inchisoare peste noapte, iar pe timpul zilei, acesta se putea deplasa liber. Singura condiţie era să se angajeze. Un bărbat de 72 de ani işi găsea cu greu un loc de muncă nou. Soluţia veni din partea surorii lui: Fähner se inscrise numaidecât la o asociaţie agricolă care colecta mere - şi se apucă să vândă recolta din grădina sa.

Patru luni mai târziu, mi‑a sosit o cutie cu zece mere roşii la birou. In plicul din cutie am găsit doar o bucată de hârtie:

"Anul ăsta am avut o recoltă bună. Fähner"

*) Din volumul cu acelasi titlu, in pregatire la Editura Pandora M.