Wall Street a cheltuit numai pe lobby 286 mil. dolari

Autor: Catalina Apostoiu 24.05.2010

Milioanele de dolari pe care Wall Street le-a indreptat cu generozitate catre Congresul american pentru a evita reformarea sectorului financiar nu au avut efectul scontat pe fondul protestelor publicului care-i considera pe bancheri si traderi responsabili pentru propriile probleme financiare, scrie agentia de presa Thomson Reuters.

Firmele de servicii financiare si de investitii, bancile comerciale, companiile de asigurari si alte entitati interesate direct de reforme au cheltuit peste 286 de milioane de dolari (228 mil. euro) pe actiuni de lobby avand drept tinta Congresul american de la lansarea dezbaterilor privitoare la reformarea sistemului financiar in cadrul Camerei Reprezentantilor in vara anului trecut.

Interesele financiare au directionat, de asemenea, 56 de milioane de dolari catre membrii Camerei si ai Senatului in acea perioada. Jumatate din aceasta suma a revenit democratilor, care controleaza cele doua camere.

Insa, in conditiile in care rata somajului din Statele Unite se situeaza aproape de 10%, iar economia inca schiopateaza, analistii spun ca banii de pe Wall Street se dovedesc a fi neobisnuit de ineficienti in randul membrilor Senatului si ai Camerei Reprezentantilor.

Sentimentul general din cadrul Congresului nu pare a fi favorabil intereselor de pe Wall Stree in conditiile in care masurile de reformare din temelii a industriei financiare americane se apropie de aprobarea finala.

Reformele ar putea eroda puternic profiturile bancilor. Richard Bove, analist bancar, declara recent ca legislatia adoptata in acest sens ar putea reduce capacitatea de castig a industriei cu aproximativ 25%.

Camera de Comert a Statelor Unite, care se asteapta sa cheltuie 3 milioane de dolari pe actiuni de lobby impotriva reformelor din domeniul financiar, s-a angajat sa lupte impotriva masurilor inacceptabile pana la capat. Legislatorii spera insa sa voteze varianta de compromis intre proiectul adoptat in decembrie de Camera Reprezentantilor si cel adoptat recent de Senat inainte de 4 iulie.