Carpathian, de la planuri de investitii de 300 mil. euro la un portofoliu de 9 mil. euro si planuri de exit

Autor: Cristi Moga 09.05.2010

Fondul britanic de investitii Carpathian intentioneaza sa vanda ultimele trei proprietati pe care le mai detine in Romania - doua terenuri in Satu Mare si Baia Mare si centrul comercial Marcomall din Brasov -, potrivit unui anunt al fondului, dupa ce in urma cu trei ani britanicii aveau planuri pentru investitii de cel putin 300 de milioane de euro in Romania, pentru o retea de malluri sub brandul Atrium Center. Proprietatile s-au devalorizat puternic, la circa un sfert din costurile de achizitie, astfel ca terenurile din Satu Mare si Baia Mare mai valoreaza impreuna circa 4 mil. euro, in timp ce proiectul Macromall din Brasov este evaluat la 4,75 mil. euro, fata de 19 mil. euro pretul de achizitie. Britanicii au vandut la inceputul acestui an participatiile detinute in mallul Atrium Center din Arad si in firma care detine terenul fabricii Somesul din Cluj, dar valoarea tranzactiilor a ramas necunoscuta.