Moody's Italia si-a cerut scuze pentru un comunicat in care avertiza asupra extinderii in Europa a crizei datoriilor de stat

Ziarul Financiar 07.05.2010

Seful diviziei din Italia a agentiei de rating Moody's si-a cerut scuze vineri pentru un comunicat emis cu o zi inainte, care avertiza asupra raspandirii crizei datoriilor de stat din zona euro in mai multe sisteme bancare, inclusiv cel italian, scrie Reuters.

Comunicatul de joi a avut rolul de a anunta aparitia unui raport al Moody's privind sistemele bancare din Portugalia, Spania, Italia, Irlanda si Marea Britanie, a declarat Alex Cataldo, directorul general al agentiei de rating a Moody's pentru Italia.

El a precizat ca agentia a intocmit un raport privind acest risc in care informatiile sunt prezentate detaliat, insa comunicatul a fost "prea sintetic". "Comunicatul ar fi trebuit sa spuna doar ca am lansat un raport", a spus Cataldo.

Actiunile bancilor au scazut puternic joi, dupa aparitia raportului Moody's. Cele mai mari banci italiene, Intesa SanPaolo si UniCredit, au pierdut peste 7% din capitalizare.