Un bancher: Se simte lipsa comenzilor de la stat, constructorii stau

Autor: Liviu Chiru 26.04.2010

Comenzile din partea statului ar fi singura solutie de reluare a activitatii pentru firmele private in conditiile in care consumul populatiei va ramane slab, spune Laurentiu Mitrache, director general la Bank Leumi, o banca de talie redusa detinuta de cel mai mare grup financiar israelian.

"Doar consumul de stat este in masura sa stimuleze si consumul privat, chiar cu riscul unei inflatii mai mari. Avem cinci clienti cu parcuri auto de peste 120 de autocamioane care de un an de zile stau pe dreapta", spune Mitrache. In aceste conditii, devine evident ca neplata ratelor la credit nu mai este o problema de vointa, ci pur si simplu firmele nu mai au bani. Chiar si atunci cand statul da comenzi, plata se face cu intarziere, ceea ce contribuie la amplificarea blocajului financiar. Pe primele doua luni ale anului, cheltuielile de capital ale statului au fost de numai 1,59 miliarde de lei (aproape 390 mil. euro), in scadere cu 34% fata de aceeasi perioada din 2009.

Mitrache considera ca populatia este deja supraindatorata, astfel ca este putin probabil ca revenirea sa fie stimulata de consumul privat.

"Bancile nu vor mai intra agresiv pe retail, ramane doar consumul statului, dar din pacate si perspectiva acestuia se indeparteaza", observa Mitrache.

Bank Leumi are pentru anul acesta o tinta de crestere a portofoliului de credite cu numai 5%, chiar in conditiile in care pleaca de la o baza redusa, de 222 de milioane de euro, in decembrie 2009.

Laurentiu Mitrache spune ca din ianuarie soldul a revenit pe crestere, dupa ce inregistrase o contractie anul trecut, insa vanzarile de finantari noi sunt modeste. "Incepand din ianuarie volumul creditelor creste, dar intr-un ritm controlat. In 15 zile, din 31 martie pana la jumatatea lunii aprilie am dat credite de un milion de lei. Nu este mult, dar arata un trend pozitiv", afirma seful Leumi. Soldul era la jumatatea lunii de 229 de milioane de euro.

Banca se va concentra de anul acestea pe segmentul firmelor de dimensiuni mijlocii, in conditiile in care cele cu afaceri foarte mici raman prea riscante. Dupa ce israelienii au preluat fosta Eurom Bank in 2006, banca a incercat sa aiba o abordare universala, mergand si pe retail si in zona companiilor mari. Reorientarea pe zona companiilor de talie medie se va vedea si in reorganizarea unitatilor teritoriale, dupa un model specific acestei linii de afaceri.

Leumi a lansat recent un credit de capital de lucru pentru IMM-uri, cu o dobanda de 8,9% pe an. Mitrache spune ca cererea initiala a fost destul de modesta in ciuda promovarii in mass-media, astfel ca pe viitor produsul va fi prezentat de forta de vanzari, direct la intalnirile cu clientii. "Oricum, nu vrem sa dam mai mult de 50 de credite la o sucursala."

Mitrache considera ca lipsa unui model macroeconomic de crestere, care sa traseze coordonatele dezvoltarii pentru urmatorii ani, este problema fundamentala a revenirii economiei. In lipsa unui astfel de model, nici antreprenorii nu stiu in ce directie sa mearga. Asta se vede si in nivelul cererii de credite, care continua sa fie "nesemnificativa", desi dobanzile au coborat considerabil in ultima perioada.

Leumi se asteapta anul acesta la o profitabilitate mai mica decat in 2009, cand a avut un castig net de 12,7 milioane de lei (3 mil. euro, conform standardelor internationale IFRS), in conditiile in care anticipeaza un impact important al cheltuielior cu provizioanele. Israelienii au fost printre putinii jucatori care anul trecut au reusit sa obtina o crestere a profitului net, in conditiile in care incepusera inca din 2008 sa constituie provizioane mai mari.

Problema ramane interdependenta dintre diferitii agenti economici, care face ca dificultatile financiare ale unei firme sa loveasca, asemenea unei unde de soc, in toate firmele cu care aceasta are afaceri.

"Noi evaluam clientul nostru, dar nu ii putem evalua si partenerii de afaceri. Este un risc pe care bancile nu il pot controla si acesta este inclus in pret."

In alta ordine de idei, Mitrache se alatura corului de bancheri care critica prevederile de provizionare ale BNR pentru creditele neperformante, care permit deducerea doar in mica masura a garantiilor imobiliare detinute.

"Problema provizioanelor care practic se fac considerand ca garantiile imobiliare n-au valoare afecteaza poate exagerat situatiile financiare ale bancilor. Lipsa tranzactiilor cu imobile poate induce concluzia ca valoarea garantiilor este zero, ceea ce nu poate fi insa adevarat."