Este Romania prada unei tranzitii perpetue?

Mai poate fi folosit in mod credibil ca mesaj, la 20 de ani de la Revolutie, cuvantul "tranzitie" si "necesitatea reformelor" in Romania si, culmea, de aceiasi oameni care acum doua decenii venisera pe valul noii puteri, la 40 de ani, si "ne vindeau" aceleasi sintagme?

O intalnire care a avut loc ieri la Banca Nationala despre competitivitate arata ca da si chiar cu nonsalanta se vorbeste de o "tranzitie perpetua".

Totusi, la 20 de ani de la Revolutie probabil ca ar trebui sa ne fie prezentat si un decont al acestei tranzitii care dureaza de o generatie si nu se mai termina, chiar de catre generatia care a luat puterea atunci si mai este astazi tot la putere.

Statul roman are o pondere de 40% din PIB, dar politica sa de dezvoltare lipseste.

Ne sunt "vandute" aceleasi si aceleasi fraze despre competitivitatea pe care nu o avem - dar o vom avea vreodata? - si idei ca resursele naturale ale unei tari nu conteaza, ci conteaza doar organizarea resurselor ca sa-ti faci loc in lume.

In acest timp, cea mai buna lectie asupra a ceea ce inseamna interesul industrial national este presiunea suedezilor asupra guvernului Romaniei pentru a lua in considerare oferta de avioane Gripen.

"Va dam la acelasi pret acelasi numar de avioane, dar noi, nu uzate, ca F16 de la americani", a anuntat ieri compania. La o ora, Ambasada Suediei a cerut o intalnire Parlamentului pentru a prezenta oferta. Asadar, suedezii nu au niciun pic de jena sa sprijine puternic la nivel oficial propriile companii.

Intr-un interviu pentru un ziar generalist zilele trecute, un muncitor RATB a spus un adevar simplu pe care rar il auzi de la politicienii romani. "Cel mai suparat sunt pe primarul Sorin Oprescu, ca vrea sa ia tramvaie din Cehia, cand noi stim sa facem aici."

Aparent, ar trebui sa triumfe cel mai bun si cel mai ieftin produs, iar la nivelul pietelor cu multi ofertanti, fragmentate, sigur asa este.

Dar dupa septembrie 2008, cand Statele Unite si-au salvat bancile, Olanda si-a salvat bancile, Marea Britanie

si-a salvat bancile si cand se observa cu cata insistenta isi promoveaza suedezii, francezii sau germanii companiile nationale, parca tabloul nu mai este asa de clar.

Apar nuante. Apare nevoia unui efort agregat de dezvoltare a unei tari, nevoia unor politici strategice de dezvoltare. Prin industrie, prin servicii, prin agricultura - prin ceva, dar sa vedem o strategie de dezvoltare.

Cum poti agrega efortul individual, castigul de competitivitate obtinut la nivel micro - companii, indivizi, in castigul unei natiuni?

Exista exemple in lume de aplicare a unor politici corecte la nivelul unei natiuni care au imbunatatit viata cetatenilor unor tari departe de centrul SUA-Europa de Vest-Japonia sau restul lumii este intr-o perpetua tranzitie?

Cu alte cuvinte, exista o cale prin care sa fie construita o solutie nationala la problemele individuale ale fiecaruia - educatie, job, casa sau ne va lua inca 20 de ani sa ne dam seama ca aceasta tranzitie este infinita si ca singura sansa este ca fiecare sa-si ia traista in bat si sa plece in lume?

Orice elev ambitios din Barlad sau din Zalau poate ajunge acum la o mare universitate occidentala, iar viata sa sa fie complet diferita de cea a colegilor de clasa din scoala generala sau liceul absolvit.

Foarte bine. Dar romanii platesc taxe ca statul roman sa faca politici de dezvoltare aici.

"Noi, Guvernul SUA si cel al Romaniei, vrem ca romanul obisnuit de azi sa-si poata realiza visurile chiar in frumoasa Romania, poate chiar in Botosani, in Bucovina, sa o faca chiar aici, nu la 9.000 de kilometri departare", a spus ieri ambasadorul american Mark Gitenstein la finalizarea constructiei noului sediu al ambasadei americane, unde a mai subliniat ca a fost realizat "integral cu muncitori romani". Tocmai strainii ne invata ce importanta are dezvoltarea locala.

Fara dezvoltare locala, bunastarea va fi falsa, va fi tot timpul cu ghilotina unui decont. Maine sau peste 20 de ani.

Grecia a ajuns sa plateasca, la o datorie publica de 300 de miliarde de euro, numai dobanzi pe an de 10 miliarde de euro, adica o treime din exporturi.

Marea intrebare este daca perioada 2001-2008 a apartinut unui ciclu istoric care a epuizat resursele de crestere si daca de acum incolo nu suntem cumva nevoiti sa intram intr-o spirala a cresterii pe datorie care poate avea doar final de tip elen.

Sorin Paslaru - Redactorul-sef al ZF