INTERVIU/ Cornel Todea: „Lumea poveştilor este singura in măsură să ne inarmeze cu un instrument de apărare impotriva agresiunilor”

Autor: Stelian Turlea 14.04.2010
Născut in 1935 la Cluj, Cornel Todea este unul dintre cei mai activi oameni de cultură români: a regizat un număr impresionant de spectacole de teatru, dar şi filme artistice şi documentare, emisiuni muzicale, talkshow-uri televizate. Este directorul unui teatru, a colaborat cu aproape toate teatrele din ţară, a organizat nenumărate festivaluri de teatru etc. etc. De la această realitate porneşte interviul nostru.
- Zeci de piese puse in scena la principalele teatre din Bucuresti si din tara, zeci, mai degraba sute de spectacole de televiziune de tot felul (teatru, emisiuni muzicale, diverstisment), sute de talkshow-uri, un numar de filme, nenumarate piese de teatru pentru copii. Exista vreun gen de spectacol pe care sa nu-l fi abordat?
- Statistic aveti dreptate: Statistic, stau bine. Dar artistic? Intrebarea dumneavoastră "Există vreun gen de spectacol pe care să nu-l fi abordat?" mă scuteşte să răspund la intrebarea mea. Răspunsul la intrebarea pe care mi-aţi adresat-o: am făcut de la spectacole cu un interpret la spectacole cu mai mult de zece mii de interpreţi, teatru, tv, film, radio, operă, dar am ratat şansa de a face spectacole de circ. Şi recunosc că seducţia pe care acest gen o poate exercita este uriaşă. Circul este un spectacol cu o tradiţie milenară, cu succesul asigurat de libertatea invenţiei şi de varieteatea nesfârşită de soluţii. Un spectacol al cărui farmec este sporit de prezenţa in distribuţie a partenerilor din regnul animal, sinceri, autentici, surprinzători. Dar, dacă stau să mă gândesc bine, spectacolul de circ nu a avut de păgubit. Absenţa mea a fost suplinită cu generozitate de lumea politică. Ce formidabil circ, oferit zilnic. Cu ce trupă! Cu ce menajerie! Şi cu ce poftă de joc. Nu poftă, bulimie. Bulimia, o maladie străveche. Originea grecească a acestui cuvânt - βουλιμία (boulīmia: foame nesăţioasă), cuvânt compus din βους (bous), bou + λιμός (līmos), foame - vine să demonstreze vechimea bolii.
Am de reproşat circului despre care vă vorbesc lipsa de fantezie, de inventivitate. Un spectacol valoros are darul să te surprindă. Să te uimească.
Nu-l poţi anticipa. Este irepetabil, inconfundabil, unic. Cel oferit zilnic este extrem de lipsit de originalitate. Ai permanent senzaţia de déjà vu. Te cam saturi. Ai vrea o noua distribuţie. Si dacă se poate şi un scenariu imbunătăţit. Uneori imi zic: "Poate că n-ar strica să participi şi tu, dacă ai variante…"
- Se confunda cumva activitatea dvs. din ultimele decenii cu cea a teatrului pentru copii sau e doar o impresie?
- Ce intrebare! Ce unitate de măsură pentru timp aţi ales! Deceniul! Având trei sferturi de secol de existenţă, măsura in decenii este firească!
Statistic vorbind, aveţi din nou dreptate. Teatrul pentru Copii a reprezentat cea mai intensă şi mai constantă motivaţie pentru activitatea mea. Dar tot in această perioadă am descoperit plăcerea interviului, la nou-născuta Tele 7ABC făcând săptămânal un talk showbotezat "AS SHOW". Fericit prilej pentru mine să intâlnesc săptămână de săptămână personaje fascinante din lumea românească de valori. O lume uimitoare in planul ideilor şi exemplară in plan social prin discreţie şi modestie. Am continuat să fac teatru-tv, cât timp s-a mai fabricat acest produs la TVR ("Invitatie la Castel" de Jean Anouilh, "Negustorii ambulanţi" de M. Schisqal, 1996, "Trei Surori"de A.P. Cehov), am fost moderator la emisiunea "7 Arte" la TVR, şi, ca o probă de consecvenţă a incapacităţii mele de a mă dedica unei singure activităţi, moderator ani buni de zile la Radio România Cultural al emisiunii "Cafeneaua Literar-Artistică". Să mai amintesc de directoratul de mai bine de un deceniu al Galei Tânărului Actor? Sau de munca la catedra de regie de teatru a UNATC sau la cea de actorie a Universităţii Hyperion?
- Cat de special este publicul format din copii?
- Fără indoială este cel mai sincer, mai participativ, mai generos. Solidar cu personajele putătoare de mesaje etice şi morale valoroase, intolerant cu minciuna, răutatea, nedreptatea. Ciudat cum, ajuns la maturitate, copilul, acest formidabil partener al eroilor, se contaminează de tarele pe care le-au detestat in copilărie. Dar Teatrul Ion Creangă are imensa bucurie de a trăi in compania acestei lumi a entuziasmului şi a increderii in adevăr, lumea publicului format din copii. Lumea care la sfârşitul fiecărui spectacol invadează scena pentru a oferi flori eroilor pe care ii indrăgeşte şi pentru a refuza să dea această suavă recompensă "răilor" din spectacol.
- Activitatea dvs. ca regizor a fost dublata de responsabilitatea de director. Cum ati reusit sa supravietuiti cu aceasta suprapunere stresanta?
- Nu cred că un director are dreptul să se plângă de stresul acestei activităţi. Nu te constrânge nimeni din afară să fii director. Adevărat, nu e uşor. Eşti un servitor... O slugă la doi stăpâni: unul deseori extrem de tolerant şi de inţelept, compus din actorii, tehnicienii de la scenă sau de la atelierele teatrului, funcţionarii de la administraţia instituţiei; celălalt, fidelul şi fascinantul public al teatrului nostru - copiii, insoţiţi de părinţi, rude sau de profesori -, care vine la teatru ca la o sărbătoare. Să fii director este o şansă extraordinară. O mare sursă de bucurii, dacă proiectele de pe hârtii, pline de cifre şi de argumente teoretice, devin spectacole, turnee, participări la festivaluri. Gestionarea unui teatru nu se desfăşoară ca un zbor avântat in lumea viselor, dezlănţuit de fantezia dramaturgilor, susţinut de principii ale esteticii teatrale şi propulsat de inventivitatea ta managerială. Zborul este ghidat, ca să nu spun frânat, de regulamente şi de legi, de ougeuri, de haşgeuri, de hotărâri ale cegeului municipal, făcute, nu o dată, parcă impotriva lui. Ca să răzbeşti n-ai nevoie să fii doctor in management, ci in slalom prin viitura de reglementări ce apar cu o dinamică uluitoare şi se schimbă cu o vioiciune ameţitoare.
- Ce se intampla cu sala din Piata Amzei? Se va mai intoarce acolo Teatrul Ion Creanga?
- Sunt mândru de increderea pe care mi-o acordaţi socotindu-mă un fortune teller, mai pe româneşte zis, ghicitor-prezicător. M-ar bucura să ştiu ce se intâmplă. Tot ce ştiu e că: S-a intâmplat ca, in Bucureşti, să se modernizeze după 1989 doar 4 săli de teatru subvenţionate de Primăria Municipiului.
S-a intâmplat ca una dintre cele 4 săli de teatru din Bucureşti modernizată, climatizată, dotată cu tehnică de ultimă generaţie să fie Sala Amzei a Teatrului pentru Copii Ion Creangă. Se intâmplă ca primarul Sectorului 1, mare neiubitor de teatru, să vrea să consolideze clădirea din Piaţa Amzei, in care se află Sala de Spectacole a Teatrului. Teatrul ocupă şi administrează 39% din spaţiu. Primăria de sector administrează restul de 61%. Primarul de sector a decis, desigur conform LJ (legilor junglei), unde cel mai tare şi mai mare decide: se consolidează clădirea. Fără a discuta cu celălalt locatar, Teatrul Ion Creangă, fără a-l preveni, fără a face cel mai mic efort pentru a găsi soluţii de salvare a investiţiei făcute in sala de spectacole. Cert, consolidarea era necesară. Tot atât de cert este se puteau găsi soluţii de intervenţie cu minime pagube pentru sala de teatru. Dar, intr-un dispreţ total al primarului de sector pentru teatrul dedicat copiilor Capitalei, din cocheta şi ospitaliera Sală Amzei nu a mai rămas decât amintirea. Cu nu mai mult de doi ani in urmă, un juriu internaţional, la incheierea celei de-a treia ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii "100, 1.000, 1.000.000 de Poveşti" organizat de teatrul nostru in Sala Amzei, acorda o diplomă municipalităţii. Bucureştiul era declarat, şi din pricina existenţei acestei sălii, "Oraş European al Teatrului pentru Copii". Ce să zic? "Adio, Sală"? Este de neconceput asemenea despărţire. Dar de neconceput e şi câte lucruri de neconceput pot exista.
- Sunteti un om la curent cu tot ce apare nou in lume, nu va temeti de internet, aveti si un blog, fireste, despre teatru. Credeti ca internetul poate ajuta lumea teatrului?
- Nu. Nu sunt la curent. Aş vrea eu… Din această perspectivă aveţi o imagine prea bună despre mine. Dar, e drept, de internet nu mă tem. Sunt dator vândut internetului. Internetul are puterea supranaturală de a te face ubicuu. Internetul: un prieten fidel, disponibil la orice oră, oriunde (aproape…). La dispoziţa ta pentru informaţii, relaţii, conversaţii, plăţi de dări, cumpărări, vânzări, rezervări, cinema, muzică, pictură, timp probabil, horoscop… Neobosit sprijin pentru toţi, imens ajutor şi pentru lumea teatrului.
- In lumea ultramaterialista si computerizata de azi, mai are loc povestea? Care e rolul ei?
- "Suntem făcuţi din plămada din care sunt făcute visele…". Lumea computerizată nu va putea schimba această esenţă a fiinţei noastre. Am convingerea că lumea poveştilor este singura in măsură să ne inarmeze cu o armă de apărare faţă de toate agresiunile: incredere in triumful final al adevărului, al binelui. Astfel inarmat poţi traversa plin de speranţă momente de restrişte. Şi, de cele mai multe ori, te salvezi!
- Aveti un simt al umorului foarte dezvoltat, ati si recunoscut-o de multe ori. Ne lipseste cumva umorul in perioada de criza?
- Mă măguleşte aprecierea duneavoastră privind zestrea mea la capitolul umor. Nu ţin minte să fi recunoscut vreodata posesia acestui simţ. Umorul este un refugiu excelent din faţa deznădejdii. A spus-o inaintea mea cunoscutul scenarist TV Christopher Fry. (A apucat s-o facă fiindcă mi-a precedat cu un sfert de secol apariţia pe Pământ. Dar imi vine să cred că am gândit-o inaintea lui!) Mă intrebaţi dacă "ne lipseşte cumva umorul in perioadă de criză". Cum să ne lipsească umorul, când el se naşte tocmai in situaţii de criză, ca o expresie a neputinţei de rezolvare a ei sau, ca o replică la tentativele de rezolvare, cu soluţii de mai mare hazul... Nu umorul ne lipseşte. Vă asigur că ne aşteptă o perioadă de inflorire a lui, pe măsura creşterii crizei. Avem o deosebită artă de a face, cu farmec, "haz de necaz". Şi cu asta "ne-am scos". Nu din criză. Din ea se iese cu luciditate, fermitate, consecvenţă, competenţă, voinţă, spirit de sacrificiu… Condiţii multe şi complicate. Hazu' de necaz e mai simplu, cu mult.
- Cum reusiti sa strangeti in jurul dvs. atatia actori, tineri mai ales si sa-i motivati?
- Eu cred că lumea tânara trebuie să-şi asume singură destinul. Talentul in accepţiunea mea presupune şi această dimensiune, a exerciţiului şi a confruntării. Incerc de ani de zile atât la UNITER, prin Gala Tânărului Actor - Hop, cât şi prin programul Teatrului Ion Creangă să ofer un spaţiu pentru asemenea confruntări. Cei curajoşi, acceptă provocarea.
- Care ar fi sfatul pe care l-ati da tinerilor?
- Să nu imbătrânească niciodată.
- Sentimentul meu, care poate al multora, este ca sunteti atat de prins/captivat de tot ceea ce faceti, incat nici nu terminati bine un proiect si incepeti altul, intr-o frenezie fara sfarsit. Ce pregatiti acum?
- Acum pregătesc mulţumirile pe care să vi le transmit pentru invitaţia pe care mi-aţi făcut-o de a răspunde la intrebări.

STELIAN TURLEA (n. 1946) a urmat studii de filologie (1968) si filosofie (1976), la Bucuresti, a fost aproape trei decenii redactor de politica externa la revista "Lumea", a condus, dupa 1989, revistele "Lumea", "Zig-Zag", apoi ziarul "Meridian", dupa care a lucrat in televiziune, ca sef al departamentului de stiri al Antenei 1. Din 1996 lucreaza la PRO TV, din 2000 este si editor senior al Ziarului de Duminica. Este autorul a zece carti de publicistica, zece romane, opt carti pentru copii si doua traduceri. A ingrijit trei albume. A primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatura pentru copii (2003), Premiul Asociatiei Editorilor din Romania (AER) pentru literatura pentru copii (2005), Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (2006), Premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti (2007). A fost nominalizat la Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatura pentru copii in 2000 si Premiul AER pentru roman in 2003.