ULTIMA ORA/ Metrul lui Dumnezeu trebuie impărţit in milimetri
Autor:
Daniel Nicolescu
08.04.2010
La Recycle Nest, Ciprian
Paleologu ambalează idei şi vin. Ideile sunt ale lui, vinul
aparţine companiei Carl Reh Winery - Crama Oprişor (care, intr-un
proiect proaspăt pentru România, a construit, impreună cu
Paleologu, sticlele de vin de tip collector "Cutia Paleologu",
adică "o ediţie limitată de vinuri ansamblată in 33 de
Cutii-Ciocan, numerotate şi inseriate, purtând etichete" cu
imagini ale incubilor din etapele anterioare ale Proiectului UMAN,
articulat de ani buni de către artist). Cărările proiectului par că
se bifurcă: intr-o parte, te duc spre un luminiş sacru, unde foiesc
simbolurile inalte, rigoarea ideilor şi ambiţia construcţiei
artistice, in cealaltă - ne trezim intr-un spaţiu de o cu totul
altă factură, care foloseşte mirajul profan al publicităţii.
Atât
doar că această publicitate de esenţă modernă aplică, aici,
străvechile principii ale magiei: invocaţia unor spirite (imaginile
"istorice" ale paleo-omuleţilor), repetiţia incantatorie,
ritualurile seducţiei şi jocul cu misterul. "Traumatic area - Cutia
Paleologu" (deschisă la Recycle Nest intre 18 martie şi 13 mai
a.c., şi care obligă la parcurgerea a şase plus unu episoade
plastice - "Bunavestire", "Ridicarea din Mormânt", "Treimea -
Judecata de apoi", "Crucificarea", "Cina cea de taină", "Infernul",
plus al şaptelea (+1): "Cutia Paleologu") reuşeşte astfel să
se expună, să iasă pe piaţă şi să-şi facă, in acelaşi timp, o
reclamă şuierătoare. Artă plastică şi marketing la pachet, intr-un
raport subtil, cu o ţesătură de semnificaţii care transgresează
atât arta cât şi marketingul.
Ciprian Paleologu este,
probabil, unul dintre cei mai coerenţi şi mai tenace tineri artişti
români ai momentului. Are, la cei 34 de ani ai săi, 9 expoziţii
personale, dintre care şase sunt trepte ale proiectului său "de-o
viaţă", UMAN (cu următoarele escale: 2000 - personală in cadrul
expoziţiei "Master 2000" a absolvenţilor Studiilor Aprofundate ai
Universităţii de Arte Bucureşti, Galeria Artexpo, etaj 3-4, Teatrul
Naţional, Bucureşti, prima etapă a proiectului UMAN; 2002 -
Expoziţia "Decăderea", Galeria Orizont, Bucureşti, 2004 - "Nil
Medivm Est", Galeria Apollo, Bucureşti; 2006 - "Oriunde e
Nicăieri", Galeria Simeza, Bucureşti; 2008 - "Pre traumatic
area - Compelle Interare", Galeria Luchian 12, Bucureşti; 2008 -
"Pre traumatic area - Do you need a hero?", Galeria Iuliu Valaori
1, Bucureşti; 2010 - Expoziţia "Traumatic area - Do you need a
hero?", Galeria Recycle Nest, Bucureşti). Urmează, dacă e să ne
luăm după inspăimântătoarele sale declaraţii (le spun aşa pentru
că, in multe biografii artistice, eşafodajele ample au devenit
sângeroase eşafoduri pentru propriul spirit al artiştilor care
le-au conceput, dar şi gândindu-mă la vorbele simple ale John
Sloane: "Slavă Domnului că n-am cunoscut niciodată succesul inainte
de cincizeci de ani"), incă 18 panouri. Norocul lui Paleologu, in
această excursie homerică, este insă nu numai talentul său (cu
stenice resurse de inventivitate şi capacităţi de metamorfoză), ci
şi o arguţie dublată de multă şi salvatoare autoironie şi
inteligenţă. In sprijinul acestor ultime calităţi, il voi cita pe
artist care, in catalogul care insoţeşte expoziţia, spune, sub
forma unei scrisori către sine, următoarele: "Mare minune dacă nu o
să te trezeşti intr-o dimineaţă a umanităţii săltat şi pus in
borcane cu eticheta: omu' cu proiectu' lu' peşte. Totuşi, să nu ai
pace până nu o să verifici toate arcurile, şuruburile, pistoanele
şi rezervoarele acestei mari instalaţii pe care o pui la cale. Sper
a te convinge că e funcţională, iar dacă nu te vei ridica deasupra
lumii cu ea ca să presari polen spre a face oamenii să strănute şi
să le iasă aerul stătut din cap, măcar să poţi fugi undeva cu
dânsa." Finalul adună in cuvinte ceea ce autorul obişnuia să
comunice prin forţa primitivă, eruptivă a intruchipărilor sale
plastice, a omuleţilor săi dezumanizaţi: "…Undeva unde pista de
aterizare să aibe trei metri: unul pentru tine şi ai tăi, unul
pentru cugetare şi unul pentru Dumnezeu. Ultimul metru să il
imparţi in milimetri."
Dar dacă, până la urmă,
funcţionarea agregatului se va dovedi depăşită de vremuri? Dacă, la
sfârşitul sfârşitului, instalaţia va gâfâi? Cred că zăbava aceea pe
care autorul insuşi ne-o recomanda in faţa sacrului (impărţirea in
milimteri) va reuşi să-i salveze toată truda. Contemplându-i atent,
milimetric, şurubăria, articulaţiile minuţioase şi pistoanele bine
unse, vom fi recompensaţi cu asupra de măsură. Cumva ca in faţa
măşinăriilor leonardeşti, care te pot copleşi prin zvelteţea liniei
cu care au fost desenate şi prin limpezimea inovatoare a formelor,
indemnându-te uneori să uiţi că au fost făcute să
zboare.