ULTIMA ORA/ Metrul lui Dumnezeu trebuie impărţit in milimetri

Autor: Daniel Nicolescu 08.04.2010
La Recycle Nest, Ciprian Paleologu ambalează idei şi vin. Ideile sunt ale lui, vinul aparţine companiei Carl Reh Winery - Crama Oprişor (care, intr-un proiect proaspăt pentru România, a construit, impreună cu Paleologu, sticlele de vin de tip collector "Cutia Paleologu", adică "o ediţie limitată de vinuri ansamblată in 33 de Cutii-Ciocan, numerotate şi inseriate, purtând etichete" cu imagini ale incubilor din etapele anterioare ale Proiectului UMAN, articulat de ani buni de către artist). Cărările proiectului par că se bifurcă: intr-o parte, te duc spre un luminiş sacru, unde foiesc simbolurile inalte, rigoarea ideilor şi ambiţia construcţiei artistice, in cealaltă - ne trezim intr-un spaţiu de o cu totul altă factură, care foloseşte mirajul profan al publicităţii. Atât doar că această publicitate de esenţă modernă aplică, aici, străvechile principii ale magiei: invocaţia unor spirite (imaginile "istorice" ale paleo-omuleţilor), repetiţia incantatorie, ritualurile seducţiei şi jocul cu misterul. "Traumatic area - Cutia Paleologu" (deschisă la Recycle Nest intre 18 martie şi 13 mai a.c., şi care obligă la parcurgerea a şase plus unu episoade plastice - "Bunavestire", "Ridicarea din Mormânt", "Treimea - Judecata de apoi", "Crucificarea", "Cina cea de taină", "Infernul", plus al şaptelea (+1): "Cutia Paleologu") reuşeşte astfel să se expună, să iasă pe piaţă şi să-şi facă, in acelaşi timp, o reclamă şuierătoare. Artă plastică şi marketing la pachet, intr-un raport subtil, cu o ţesătură de semnificaţii care transgresează atât arta cât şi marketingul.
Ciprian Paleologu este, probabil, unul dintre cei mai coerenţi şi mai tenace tineri artişti români ai momentului. Are, la cei 34 de ani ai săi, 9 expoziţii personale, dintre care şase sunt trepte ale proiectului său "de-o viaţă", UMAN (cu următoarele escale: 2000 - personală in cadrul expoziţiei "Master 2000" a absolvenţilor Studiilor Aprofundate ai Universităţii de Arte Bucureşti, Galeria Artexpo, etaj 3-4, Teatrul Naţional, Bucureşti, prima etapă a proiectului UMAN; 2002 - Expoziţia "Decăderea", Galeria Orizont, Bucureşti, 2004 - "Nil Medivm Est", Galeria Apollo, Bucureşti; 2006 - "Oriunde e Nicăieri", Galeria Simeza, Bucureşti; 2008 - "Pre traumatic area - Compelle Interare", Galeria Luchian 12, Bucureşti; 2008 - "Pre traumatic area - Do you need a hero?", Galeria Iuliu Valaori 1, Bucureşti; 2010 - Expoziţia "Traumatic area - Do you need a hero?", Galeria Recycle Nest, Bucureşti). Urmează, dacă e să ne luăm după inspăimântătoarele sale declaraţii (le spun aşa pentru că, in multe biografii artistice, eşafodajele ample au devenit sângeroase eşafoduri pentru propriul spirit al artiştilor care le-au conceput, dar şi gândindu-mă la vorbele simple ale John Sloane: "Slavă Domnului că n-am cunoscut niciodată succesul inainte de cincizeci de ani"), incă 18 panouri. Norocul lui Paleologu, in această excursie homerică, este insă nu numai talentul său (cu stenice resurse de inventivitate şi capacităţi de metamorfoză), ci şi o arguţie dublată de multă şi salvatoare autoironie şi inteligenţă. In sprijinul acestor ultime calităţi, il voi cita pe artist care, in catalogul care insoţeşte expoziţia, spune, sub forma unei scrisori către sine, următoarele: "Mare minune dacă nu o să te trezeşti intr-o dimineaţă a umanităţii săltat şi pus in borcane cu eticheta: omu' cu proiectu' lu' peşte. Totuşi, să nu ai pace până nu o să verifici toate arcurile, şuruburile, pistoanele şi rezervoarele acestei mari instalaţii pe care o pui la cale. Sper a te convinge că e funcţională, iar dacă nu te vei ridica deasupra lumii cu ea ca să presari polen spre a face oamenii să strănute şi să le iasă aerul stătut din cap, măcar să poţi fugi undeva cu dânsa." Finalul adună in cuvinte ceea ce autorul obişnuia să comunice prin forţa primitivă, eruptivă a intruchipărilor sale plastice, a omuleţilor săi dezumanizaţi: "…Undeva unde pista de aterizare să aibe trei metri: unul pentru tine şi ai tăi, unul pentru cugetare şi unul pentru Dumnezeu. Ultimul metru să il imparţi in milimetri."
Dar dacă, până la urmă, funcţionarea agregatului se va dovedi depăşită de vremuri? Dacă, la sfârşitul sfârşitului, instalaţia va gâfâi? Cred că zăbava aceea pe care autorul insuşi ne-o recomanda in faţa sacrului (impărţirea in milimteri) va reuşi să-i salveze toată truda. Contemplându-i atent, milimetric, şurubăria, articulaţiile minuţioase şi pistoanele bine unse, vom fi recompensaţi cu asupra de măsură. Cumva ca in faţa măşinăriilor leonardeşti, care te pot copleşi prin zvelteţea liniei cu care au fost desenate şi prin limpezimea inovatoare a formelor, indemnându-te uneori să uiţi că au fost făcute să zboare.