CULTURA ORASULUI/ Pe ultimul drum
Autor:
Tudor Calin Zarojanu
08.04.2010
Mihnea, baiatul meu cel mare,
mi-a pus odata o intrebare naucitoare. Auzind despre cimitirele de
masini, a vrut sa stie daca nu exista si cimitire de
orase!
N-ar fi oare utile? N-ar fi oare
justificate? O masina te tine cât te tine, tragi de ea cu dintii ca
n-ai bani de una noua, inlocuiesti piesa dupa piesa, legi cu sârma,
improvizezi, lasi tone de bani prin atelierele auto, mai lipesti
ici, mai dai cu bidineaua colo, ascunzi petele de rugina sub
abtibilduri colorate - in fine, sunt sigur ca stiti despre ce
vorbesc, nu mai insist, ca e dureros - dar pâna la urma n-ai ce
face, renunti la ea. Daca nu gasesti unul si mai amarât decât tine
sa ti-o cumpere pe mai nimic, o târâi la casare.
Oricum, si dac-o
vinzi, tot acolo ajunge curând.
Trecând zilnic prin Bucuresti,
nu-i greu sa ajungi la concluzia ca ar trebui si el sa urmeze o
soarta similara (de luat sigur nu-l ia nimeni, nici pe gratis).
Petele de rugina, busiturile, zgârieturile sunt la fel de dese
precum cele de pe o masina care a sarit de opt-noua ani. De mers,
merge, dar mai degraba târâs. Iar buildingurile sclipitoare, din
sticla, plastic, aluminiu si otel - ca si peticele din carosabil si
de pe trotuare - sunt exact precum abtibildurile colorate de pe o
caroserie reintrata de mult in circuitul materiei in
natura.
La fel ca si in cazul unei
masini hartanite, exista un moment critic in care suma reparatiilor
ajunge sa fie mai costisitoare decât o eventuala achizitie. Dar,
respectând paralela, ceea ce face decizia dificil de luat este ca -
oricât de scumpe in total - improvizatiile repetate sunt
suportabile, in vreme ce achizitia presupune un masiv efort
financiar punctual. Si totusi, nu e evident oare ca tot ceea ce s-a
facut, de doua decenii incoace, cu acest oras parca blestemat, a
fost sa se arunce banii pe geam? Arata azi Bucurestiul cât de cât
mai bine decât acum 5, 10, 15 ani? Nu, arata mult mai rau.
Numeroase cladiri istorice, unele monumente de arhitectura, in
orice caz toate din categoria celor care au creat cândva renumele
de "Micul Paris", au fost lasate sa se prabuseasca, de regula
pentru a elibera terenul in vederea ridicarii unui nou monument al
kitsch-ului, pe cele mai multe dintre acestea fluturând acum
disperate anunturi "To Let/To Sale".
Ce bun ar fi un program "Rabla"
pentru orase! Precedente ar exista, dar nu sunt incurajatoare. Când
brazilienii au inteles ca Rio, capitala, li se sufoca, au inventat
o capitala de la zero, Brasilia, aerisita si proiectata inteligent.
Foarte bine pentru noua capitala, dar inutil pentru Rio, care a
continuat sa se sufoce, batând azi spre 12 milioane de locuitori,
basca trei milioane de turisti anual!
Ma rog, macar la capitolul
turisti, Bucurestiul n-are a se teme… In rest, daca nu se intâmpla
un miracol, capitala României pare pornita pe ultimul
drum.
Tudor Calin
Zarojanu (n.1956) a absolvit sectia de Informatica a
Facultatii de Matematica, Universitatea Bucuresti, cu lucrarea de
licenta "O privire matematica asupra piesei «Romeo si Julieta»",
publicata ulterior de Editura Academiei. A lucrat 12 ani in
informatica, pe toate sistemele de calcul si in toate tipurile de
limbaje de programare. Din 1992 lucreaza in presa: cotidian,
saptamanal, lunar, agentie de stiri, radio, TV. A debutat editorial
cu volmul de proza scurta "Viata ca troleibuz" (1992, Premiul
Uniunii Scriitorilor pentru debut), urmat de biografia "Viata lui
Corneliu Coposu" (1996, editia a doua 2005), romanele "Reluare cu
incetinitorul" (1997) si "Sfarsitul lumii" (2005), culegerea de
proza scurta "Copiii asfaltului" (2007). In prezent lucreaza in
TVR, fiind realizatorul talkshow-ului "In spatele usilor deschise",
si este colaborator permanent al Ziarului de Duminica, al revistei
Flacara si al Radio Romania Cultural.
