Bancile tin cu dintii de marjele de dobanda, desi se plang ca nu au clienti la credite

Autor: Ciprian Botea 31.03.2010

Bancherii mentin marjele de dobanda aproape de maximele istorice de 6,7% si vin in continuare cu oferte de credite in lei ale caror costuri totale depasesc 20% pe an, desi sustin ca au destui bani, dar nu si clienti pe care sa-i imprumute.
"Marjele ridicate sunt explicate de nevoia de a face profit si de faptul ca au o putere mare asupra clientilor. Chiar daca sistemul bancar a inceput anul pe profit, nu exista nicio garantie ca lucrurile vor continua asa pana la final", comenteaza Dragos Cabat, managing partner la Financial View.
In februarie, ecartul dintre dobanzile la creditele si depozitele noi in lei ajungea la 5,62%, cu doua puncte procentuale mai mult decat in aceeasi luna din 2009 si cu o jumatate de procent peste nivelul din ianuarie, potrivit datelor BNR. Maximul istoric a fost atins in octombrie anul trecut, cand marjele se situau la 6,77%.
Trendul de reducere a dobanzilor s-a manifestat in ultimele luni atat la credite, cat si la depozite, dar ritmul de scadere a fost mai accentuat in cazul depozitelor.
Astfel, in timp ce multe dintre banci au adus bonificatiile la depozite pe palierul de 7% pe an, costul mediu al unui imprumut continua sa depaseasca 20% pe an la creditele de consum si 12% pe an la cele ipotecare. BNR a redus saptamana aceasta dobanda de politica monetara la 6,5% pe an.
Analistii spun insa ca in perioada urmatoare bancile ar putea fi nevoite sa accelereze scaderea dobanzilor la credite, avand in vedere ca nevoia de finantare a statului se diminueaza, fortand bancile sa stimuleze apetitul pentru imprumuturi al populatiei si companiilor.
"Categoric bancile va trebui sa accelereze ritmul de reducere a dobanzilor la credite, dar acest lucru se va intampla doar in momentul in care vor dori sa reia creditarea. Deocamdata nu exista semnale ca vor acest lucru, dar lucrurile se vor schimba", spune Cabat.
Mai multe banci au lansat in ultima perioada oferte promotionale la credite, venind chiar si cu dobanzi de o singura cifra la lei. Comisioanele piperate dubleaza insa costul total al unui imprumut. Totusi, bancherii spun ca principala piedica pentru reluarea creditarii nu este reprezentata de dobanzi, ci de lipsa de cerere solvabila.
In ianuarie, bancile au cerut informatii de la Centrala Riscurilor Bancare (CRB) despre 81.000 de clienti potentiali, cel mai scazut nivel inregistrat din 2004 incoace.