SIF Oltenia estimeaza in acest an un profit de 60,9 mil. lei, de trei ori mai redus decat in 2009

Ziarul Financiar 30.03.2010

Consiliul de Administratie al SIF Oltenia (SIF5) estimeaza ca va avea in acest an un profit net de 60,9 milioane lei, de trei ori mai redus fata de castigul din 2009, de 187,3 milioane lei, in contextul in care dividendele incasate vor fi mai reduse, iar societatea isi va conserva portofoliul, informeaza Mediafax Business.

Conducerea SIF Oltenia anticipeaza ca societatea va obtine venituri de 119,7 milioane lei, valoare de peste doua ori mai redusa comparativ cu suma de anul trecut, de 261,8 milioane lei, potrivit bugetului propus aprobarii actionarilor. Veniturile din 2009 au fost sustinute in cea mai mare parte de dividendele incasate de la BCR si BRD (BRD), dar si de vanzarea participatiilor Bancpost si Automobile Craiova (AUCS).

Pentru acest an, conducerea SIF Oltenia a bugetat cheltuieli de 52,8 milioane lei, in scadere cu 24% comparativ cu suma din 2009, de 69,3 milioane lei. Mai multe despre estimarile SIF Oltenia cititi pe www.mediafax.biz.