Boc: Sunt sindicalistul a 22 de milioane de romani

Autor: Mediafax 25.03.2010

Premierul Emil Boc a avertizat ieri ca daca Guvernul va scapa de sub control cheltuielile publice, se va "agrava viitorul" Romaniei, afirmand ca in momentul de fata el trebuie sa fie "sindicalistul celor 22 de milioane de romani" si sa se gandeasca la ce este bine pentru intreaga populatie. Premierul a subliniat ca, daca Guvernul ar fi avut bani pentru majorarea cu 33% a salariilor cadrelor didactice, banii s-ar fi dat, dar conditiile economice actuale nu permit acest lucru: "Economia Romaniei nu a crescut cu 33% in ultimul an, ca sa avem bani in plus. Este vorba de o suma de 750 de milioane de euro, care ar trebui sa fie in bugetul pe 2010 pentru a putea plati majorarile salariale".