Avioanele F-16: Costuri de la 900 de mil. la 1,2 miliarde dolari, din care 400 de mil. antrenamentul

Ziarul Financiar 24.03.2010

Avioanele second-hand de tip F-16 care vor intra in dotarea flotei aeriene militare a Romaniei vor presupune costuri cuprinse intre 900 de milioane si 1,2 miliarde de dolari, potrivit discutiilor purtate intre reprezentantii MApN si SUA, au declarat pentru Mediafax surse participante la negocieri.

Potrivit surselor citate, avioanele propriu-zise sunt oferite gratuit, insa Romaniei ii revine sarcina de a plati in jur de 900 de milioane de dolari pentru antrenarea pilotilor, mentenanta si upgradare, precum si pentru adaptarea infrastructurii aeroportuare. O parte importanta a acestei sume, respectiv peste 400 de milioane de dolari vor fi alocati pentru pregatirea pilotilor romani.

Cotidianul "Gandul" a scris, miercuri, citand surse militare, ca Romania va cumpara cele 24 F-16 cu 1 miliard de dolari - o oferta speciala, datorata parteneriatului strategic romano-american. Avioanele vor fi livrate anul viitor. Inlocuitoarele MIG-urilor sunt disponibile si vor fi livrate chiar in cursul anului viitor, daca Parlamentul va aproba propunerea CSAT, scrie "Gandul", citand surse din MApN.

"Este o decizie strategica a statului roman in privinta securitatii sale nationale. Pretul de un miliard e foarte mic, data fiind consecventa armatei romane in teatrele de operatii si oferta americana cu scutul antiracheta. Aceasta contributie a armatei a fost apreciata de SUA, cu care avem parteneriat strategic", au mai declarat, pentru "Gandul", surse din Ministerul Apararii.