MBA-ul – maturizare profesionala pe fast-forward

Ziarul Financiar 24.03.2010

"Un mare pas inainte", "Gandire strategica", "Responsabilitatile mele in cadrul organizatiei au crescut", "Am invatat foarte mult", "Am cunoscut adevarati profesionisti" - se numara printre principalele castiguri dupa absolvirea unui MBA.



Nicu Dinu, Administrator, Legal Partner , absolvent EMBA DeSales: M-am inscris la acest MBA in urma cu doi ani, crezand ca acest curs facut cu profesori si materiale din SUA imi va oferi ceva nou in viata personala si profesionala. Am invatat foarte multe lucruri noi, am inteles multe lucruri care se intamplau in viata mea si nu le intelegeam sau nu le dadeam importanta.

Costel Costineanu, absolvent PMBA WU Executive Academy: Cred ca este vorba, in primul rand, de o maturizare profesionala ca urmare a procesului de integrare a cunostintelor din practica cu cele teoretice. Apoi este vorba de modelare; modelezi profesori, colegi . . . cum se mai spune acum, modelezi excelenta. Altfel, confirmari, infirmari ale credintelor anterioare si ale adevarurilor absolute pe care le credeai de neschimbat. De toate . . . ca intr-un proiect!.

Catalina Manolescu, director general SAFEGE, absolvent MBA DeSales: Programul pe care l-am absolvit la finele anului trecut vine sa suplineasca o lipsa, acut simtita in piata romaneasca, de programe de instruire care sa integreze cunostintele de baza ale unui MBA cu cunostinte solide de project management.

Anca Bors, senior consultant, BDO Business Advisory, absolvent PMBA WU Executive Academy: Ca urmare a imbunatatirii cunostintelor profesionale, rolul si responsabilitatile mele in cadrul organizatiei au crescut, fiind implicata in proiecte complexe si diversificate.

Claudia-Maria Tudor, Head of Large Corporates & Public Administration Underwriting, UniCredit Tiriac Bank, absolvent EMBA WU Executive Academy: Programul de EMBA a reprezentat un mare pas inainte pentru mine atat din punct de vedere educativ, cat si din punct de vedere profesional. Profesorii de renume si cazuistica abordata in timpul modulelor incluse in programa m-au ajutat la o abordare mai structurata, la o gandire strategica si la dezvoltarea spiritului antreprenorial.

Paul Radut, Head of Cash Management, Millenium Bank, absolvent City University of Seattle: Am dobandit o perceptie mult mai clara si mai ampla a mediului financiar de la nivelul microeconomic pana la cel macroeconomic. In acelasi timp, mi-am completat si imbunatatit abilitatile de comunicare si relationare in cadrul mediului de afaceri, iar identificarea oportunitatilor a devenit mai facila.

Bogdan Dragulanescu, director medical, Ewopharma AG Romania absolvent MBA Romano-Canadian: Am obtinut in urma acestor doi ani de studiu limbajul necesar unei comunicari cu profesionisti din terte domenii de activitate, numitorul nostru comun devenind generarea de profit pentru companiile care ne angajeaza ori pentru noi insine. Am cunoscut profesori adevarati: pedagogi de cariera sau profesionisti din domeniul businessului si am aflat de la acestia cateva dintre adevarurile bine tainuite ale lumii in care traim.