Senatorii din comisia juridica au avizat arestarea lui Catalin Voicu. "Ce magistrat mai poate fi obiectiv cand ma dau la TV pe melodia din Caracatita", s-a plans senatorul

Autor: Doina Anghel 23.03.2010

Senatorii din comisia juridica au avizat astazi cu 8 voturi pentru si 3 impotriva solicitarea Parchetului de pe linga Inalta Curte de Casatie si Justitie privind cererea de arestare a senatorului PSD Catalin Voicu care este acuzat de trafic de influenta, decizia finala urmand sa fie luata maine in sedinta de plen a Senatului. Voicu a fost audiat 15 minute in comisie, dupa ce senatorii au studiat probatoriul pus la dispozitie de procurori. Senatorul a raspuns intrebarilor senatorilor si si-a construit argumentatia pe faptul ca inregistrarile care il incrimineaza - asa cum au fost ele publicate in presa- au fost ilegale, drept urmare nu pot fi considerate probe. El a acuzat de asemenea mass-media ca il condamna fara sa fie obiectiva. "Cand sunt dat la TV pe melodia din Caracatita (un serial italian, n.n.) ce magistrat mai poate fi obiectiv"? s-a intrebat Voicu. El a raspuns intrebarilor jurnalistilor atat inainte, cat si dupa audiere, insistand pe faptul ca iregistrarile sunt ilegale si reprezinta "facaturi". "Am fost citat cu expresii in engleza si eu nu vorbesc engleza. Nu ma recunosc in expresiile folosite", a spus Voicu. El a raspuns, la intrebarea ZF daca se mai pot face bani din afaceri cinstite, ca atata vreme cat nu erau persoane in demnitati publice, nu vede "care este problema cu acele discutii".

Daca Parlamentul va aviza arestarea lui maine, asa cum o indica toate datele - majoritatea partidelor au anuntat ca vor lasa Justitia sa lucreze in acest caz, Voicu va merge in arest doar dupa ce solicitarea procurorilor DNA va fi aprobata de judecatori. Cererea va fi judecata la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Unul dintre judecatorii acestei Curti, Cristian Jipa, sotul deputatului PSD Florina Jipa, a fost chemat sa dea declaratii la Parchet in dosarul Voicu. Potrivit stenogramelor publicate in presa, Voicu s-ar fi angajat in fata omului de afaceri Costel Casuneanu ca va interveni in Justitie, prin relatiile sale, pentru a-i da o sentinta favorabila intr-un dosar, in schimbul unei sume de bani.