Cum poate ingropa revenirea economica a Germaniei alte state

Ziarul Financiar 19.03.2010

Glasbau Hahn ar putea fi cu usurinta confundat cu unul dintre service-urile sau magazinele de instalatii care predomina intr-un fost cartier industrial aflat la cativa kilometri de cartierul financiar al Frankfurtului. Producatorul de sticla - o afacere de familie, cu 140 de angajati, fara a-l socoti pe nepotul Hahn care conduce operatiunile, este insa un exemplu perfect de companie mica si foarte bine orientata, din categoria celor care ar putea propulsa Germania din nou pe orbita cresterii economice.

Paradoxul este ca tocmai asemenea companii fac viata dificila pentru partenerii Germaniei din Uniunea Europeana. Glasbau Hahn este o companie multinationala in miniatura, care face peste 60% din cifra de afaceri in exteriorul tarii si care domina ingusta, dar foarte profitabila sa nisa: piata globala de cutii de sticla pentru exponatele din muzee.

Pe masura ce Glasbau Hahn si mii de alti mici exportatori germani isi revin dintr-un 2009 dramatic, ei dau Uniunii Europene acel atat de necesar impuls de crestere. Din nefericire, o parte a succesului lor se realizeaza in dauna unor tari ca Grecia, Spania si Portugalia.

Cititi mai multe despre problemele pe care revenirea economica a Germaniei le poate aduce Uniunii Europene pe www.businessmagazin.ro.