Operatorul cinematografului din Liberty Center va deschide un multiplex in Shopping City Sibiu

Autor: Cristi Moga 18.03.2010

Compania britanica The Light, care opereaza cinematograful din mallul Liberty Center din Bucuresti, a semnat un contract pentru inchirierea unui spatiu de circa 2.000 de metri patrati in proiectul Shopping City Sibiu, unde va deschide anul viitor un multiplex cu sase sali de cinema, a anuntat firma DTZ Echinox, administratorul proiectului. Cel mai mare parc comercial din afara Bucurestiului, cu o suprafata de circa 80.000 de metri patrati, va avea astfel din primavara anului viitor si un cinematograf care va opera inclusiv filme 3D. Printre actualii chiriasi ai proiectului se numara hipermarketurile Carrefour si Real, BauMax, Media Galaxy, Mobexpert sau retaileri de imbracaminte si incaltaminte precum Humanic, Orsay, Hervis sau Deichmann. Proprietarul proiectului din Sibiu este fondul de investitii Argo Real Estate, listat pe bursa de la Londra.