SPIRITUALIA/ Ioan Ica jr despre crestinismul lui C. Noica

Marturisesc, am fost totdeauna reticent atunci când s-a incercat asimilarea crestina a lui Constantin Noica. Cei care o faceau erau stângaci de oriunde veneau. Fie dinspre filosofie, si atunci nu prea aveau datele teologice necesare unei adecvate expertize - dar, daca afirmau asta, cei mai multi nici nu-l intelegeau pe Noica, constatam. Fie dinspre teologie, si atunci, in genere, habar n-aveau de filosofia nicasiana, chiar daca ei isi inchipuiau contrariul. Rareori gasesti oameni care sa fie acasa si sa fie convingatori pledând dinspre ambele domenii. Iata de ce am fost de-a dreptul incântat descoperind un eseu al Arhid. Prof. Dr. Ioan I. Ica jr dedicat Centenarului Noica si, implicit, relatiei magistrului de la Paltinis cu crestinismul.

Eseul a aparut in trei numere consecutive ale revistei "Telegraful Român" - august, septembrie si octombrie 2009. In cele doua articole recente de la aceasta rubrica, scrise de subsemnatul, dedicate revistelor crestin-ortodoxe din România, n-am mai insistat si asupra "Telegrafului Român", fiindca, oricum, balanta era deja dezechilibrata in favoarea Ardealului, demonstrând ca acesta-i "fruncea". Revista cu indelungata traditie, fondata inca de la 1853 de Mitropolitul Andrei Saguna, nici inainte de '89 "Telegraful Român" nu era de neglijat - gratie eforturilor marelui iubitor de cultura care a fost Mitropolitul Antonie Plamadeala. Ma refer cel putin la ultimii 8-9 ani inainte de '89, când o lecturam gratie unui prieten teolog. "Telegraful Român" si-a pastrat si astazi alura teologica zvelta si detenta culturala bine rostuita. Se cunoaste de la distanta ca beneficiaza de contributiile unui corp profesoral, cel al Facultatii de Teologie Ortodoxa din Sibiu, cu cea mai inchegata traditie din tara, are o buna priza la actualitatea crestin ortodoxa internationala - ceea ce nu prea gasesti prin media crestin ortodoxa româneasca -, este bine aerisita cultural. Rubrica de actualitate editoriala tinuta odinioara de cel care semna, simplu, Mitropolitul Antonie, este continuata astazi cu aceeasi dezinvoltura de Mitropolitul Laurentiu. Rafinamentul pe care il strecoara uneori Mitropolitul Laurentiu Streza - ma gândesc, de pilda, la cele câteva fraze dedicate recentei reeditari a cartii "Simboluri ale stiintei sacre" - este generator de bucurie spirituala.

De o eruditie deja legendara printre studentii teologi ardeleni, Prof. Ioan Ica jr ne ofera un serial intitulat "Noica - Centenar" in care, aparent, nu pare sa-si propuna decât o generoasa evocare a vietii si operei filosofului. Spun aparent fiindca, chiar daca nu o declara explicit, ba chiar nu este deloc ostentativ, Ioan Ica jr puncteaza subtil, atunci când are ocazia, acele momente din viata si opera lui Noica in care intersectia cu crestinismul a fost mai apasata. Tusele acestea sunt insa la fel de echidistante precum sunt si acelea in care este explicitata, pe scurt, gândirea nicasiana din principalele lucrari tiparite - ceea ce induce un perfect echilibru al discursului. Si, deopotriva, "mirarea" ca exista cineva care sa fie acasa si in teologia crestina si in filosofia lui Noica. Daca excelenta scrierilor teologice ale lui Ioan I. Ica jr este deja binecunoscuta, expertiza filosofica dovedita prin acest eseu il asaza la nivelul unui Sorin Lavric, cel mai insemnat exeget nicasian de pâna astazi, in opinia multora, inclusiv a subsemnatului.

Care sunt insa vectorii crestini ai parcursului nicasian? Iata mai jos câteva dintre cele "strecurate" in text de Pr. Ioan I. Ica jr. Putem incepe din 1937, anul in care a aparut "De caelo", eseu filosofic in care Noica noteaza spre finalul lucrarii sale: "Numai crestinismul face indivizi puternici". Sau "Un singur ins al zilei de azi ar avea viitor: crestinul", deoarece "crestinul singur este, pâna acum, portretul omului". "De caelo" «este cea mai explicit crestina dintre toate cartile sale» constata Ioan Ica jr. Desigur, mai observa teologul, «Modelul de crestin "agonic" propus de Noica omului modern "apatic" este personajul dostoievskian Aliosa Karamazov - cu care se identifica proiectiv Noica insusi -, cel care, nevinovat fiind, ia asupra sa pacatele si vina altora si participa prin suferinta la mântuirea comunitatii».

In partea a doua a eseului sau Ioan I. Ica jr vorbeste fara complexe despre implicarea legionara a lui Noica asezându-se in siajul cartii lui Sorin Lavric, "Noica si Miscarea Legionara" (Humanitas, 2007). Carte in care S. Lavric "reuseste sa prezinte senin si echilibrat acest delicat si controversat episod, dincolo de orice inutile rechizitorii, apologii sau hagiografii postume", subliniaza Ica jr. De altfel, fragmente din "De caelo" si din revista "Adsum" au fost "amplu citate si comentate de Mitropolitul Antonie Plamadeala", ne aminteste Pr. Ioan Ica jr, cu ocazia inmormântarii filosofului, la schitul de la Paltinis, pe 6 decembrie 1987.

"Elitele crestine sunt ale celor puternici, care prin daruirea si sacrificiul lor sunt nu doar buni, ci infricosatori de buni!", scrie Noica in singurul numar din "Adsum" intr-unul din articole (toate, cu exceptia unuia, fiind scrise de el). Lipsit de intuitie politica, filosoful adera la Miscarea Legionara in 1938, dupa asasinarea lui Codreanu, dar este, firesc, dezamagit atunci când constata ca "Miscarea (este) talibanizata si esuata in ideologie, antisemitism si crime odioase, inacceptabila pentru o organizatie care se voia crestin-ortodoxa.", arata prof. Ica jr. si mai departe: "O vreme Noica a crezut in felul sau in inspiratia mistica crestina a legionarismului. Esecul acestuia a avut insa o importanta consecinta: a confirmat reticenta permanenta a filosofului fata de formele exterioare, explicit religioase, ale crestinismului - nu si fata de nucleul sau mistic si teologic citit in cheie filosofica".

Aici s-ar cuveni o paranteza pe care Prof. Ioan Ica jr nu o face. Noica ar fi avut poate prilejul unei reale prize la mistica in sensul ei cel mai curat iar nu cel inchipuit de legionari daca si-ar fi pastrat legatura initiala cu membrii Miscarii "Rugul Aprins". Un fapt rareori mentionat este acela ca la una din intâlnirile preparatoare a ceea ce avea sa devina formidabilul grup de rugaciune si studiu cultural-spiritual "Rugul Aprins" de la Manastirea Antim a participat si Constantin Noica. Ma refer la intâlnirea organizata de Sandu Tudor la Cernauti, in vara lui 1943, unde a si tinut o interesanta - inclusiv pentru discutia de aici - conferinta cu titlul "Cunoastere si asceza". (Apropo de asceza, de mai multe ori am surprins in textul teologului sibian accentul cel bun pus pe asceza culturala nicasiana - facându-se, astfel, necesara distinctie de asceza crestina propriu-zisa, chiar daca, pâna la un punct, pot fi inrudite).

Aflam mai departe despre cele câteva intâlniri culturale "extatice" ale filosofului: Kant (la 18 ani), Biblia (28-30 de ani), Hegel ("Fenomenologia spiritului") si Goethe ("Faust") pe parcursul retragerii fortate de la Câmpulung-Muscel. Dar si despre faptul ca filosoful a mers sa-si ceara iertare imediat dupa iesirea din inchisoare celor care, considera el, in duh dostoievskian, ar fi suferit din cauza sa.

Explicând sistemul nicasian asa cum se desprinde acesta din "Devenirea intru fiinta", in cea de-a treia parte a eseului sau, Ioan Ica jr vorbeste despre cele trei componente ale modelului triadic al fiintei care constituie o «unitate dialectica in care "trei sunt una"» si considera ca «e o varianta filozofica a triunitatii crestinismului ortodox; cei care o refuza, "practicând arianismul"».

Daca este sa riscam o data fixa laolata cu Noica, "cultura europeana a inceput in sudul continentului nostru in anul 325, odata cu Sinodul I Ecumenic de la Niceea". Spre deosebire de toate celelalte culturi care nu ar avea cunoasterea libera, "aceasta apare odata cu raportul Unu-multiplu propriu politeismului grec si cu raportul Unu-multiplu propriu crestinismului si culturii europene. Europa a creat singura cultura libera, lipsita de mister, deschisa, innoitoare si prospectiva, culturile neeuropene fiind inchise in sine, initiatice, stagnante, iesind din inertie doar sub influenta celei europene". Aceasta il face pe teolog sa jubileze alaturi de filosof: "mitologia europeana nascuta toata dintr-o singura legenda: cea a unui Prunc nascut in iesle. Cultura europeana s-a nascut nu in contra religiei ei - asa cum a facut-o filosofia greaca -, ci in prelungirea organica a crestinismului; toate sistemele de valori ale Europei, chiar cele aparent anticrestine, sunt de fapt profund solidare cu continutul si structura crestinismului, care a adus simtul rationalitatii si valorii pozitive a infinitului (detestat de antici)"...

In fine, luând act de entuziasta pledoarie a lui Noica in favoarea potentialului cultural si spiritual est-european (neluat nici astazi in serios decât accidental), prof. Ica jr pare a se lasa el insusi purtat de vântul divin atunci când vorbeste despre «Speranta unei noi culturi, capabila sa instituie un nou raport de intimitate intre oameni si intre oameni si lucruri, (care) vine din partea prepozitiei "intru", al carei miracol il poarta in sine cultura româneasca (folclor, Eminescu, Brâncusi, Noica insusi)».

Reprezentant de seama al Bisericii Ortodoxe Române la delicatele dialoguri ecumenice dintre ortodocsi si catolici, Pr. Ioan Ica jr rezuma astfel: "Situata intre Orient si Occident, intre traditie si modernitate, România si cultura ei au, in viziunea lui Noica, sansa si latenta unei medieri in spirit cu semnificatii ecumenice in destinul spiritului uman". Pe nedrept, pare sa zica si demonstreaza Ica jr, aceasta postura a fost, cum se stie, riscanta pentru Constantin Noica, expunându-l acuzelor de antimodernism, antioccidentalism etc.

Este una dintre cele mai tonice si pertinente pledoarii "intru" Noica pe care o cunoastem.