CRONICA DE TEATRU/ Oxigen pentru repertorii! (I). Despre alegere in teatrul românesc al ultimilor 20 de ani
Autor:
Cristina Modreanu
09.03.2010
Pentru acela care urmareste atent titlurile de pe
afise, iar apoi vede cea mai mare parte dintre spectacolele ce
poarta aceste titluri, senzatia ca lucrurile sunt lasate la
intâmplare in repertoriile majoritatii teatrelor românesti este
acuta. In plus, experienta "din teren" arata ca sintagma "politica
repertoriala" e intâmpinata de multi directori de teatru cu
ridicari din sprâncene, iar cine indrazneste sa o pomeneasca e
privit cu uimire, uneori chiar cu consternare, de parca ar fi emis
o injuratura. Dar nu este acesta principiul ce ar trebui sa stea la
baza oricarei "intreprinderi" teatrale?
In perioada interbelica, pe când
companiile private purtând numele unor mari actori infloreau si
circulau in turnee ce duceau teatrul pâna in cele mai ascunse
colturi din tara, titlurile erau alese pe baza de intuitie.
De
obicei artistul sau artista principala din companie alegea câte un
text - fie pe baza unor recomandari prietenesti venite din cercul
intelectual din jurul sau, fie pe baza zvonurilor ajunse pâna la
el/ea despre succesul inregistrat de piesa respectiva la Paris
(influenta culturii franceze fiind majora). Era o alegere empirica,
dar una care amesteca perspicacitatea animatorului trupei cu ceea
ce stia acesta despre publicul sau. Combinatia nu era deloc
infailibila si nu de putine ori provoca esecul, fiindca gusturile
artistilor erau cu mult mai evoluate decât cele ale publicului lor
de strânsura, animat de impulsuri primitive, mai degraba decât de
pasiunea pentru cunoastere (vezi exemple ca Maria Filotti, Lucia
& Tony Bulandra si multi altii).
Vremurile au trecut, iar despre
alegerile de repertoriu din teatrele luate fortat sub aripa
statului in perioada comunista s-a scris in mod aplicat,
subliniindu-se cu documente rolul nefast al cenzurii si
impulsurilor propagandistice in compunerea acestuia(volumele
coordonate de Liviu Malita sunt esentiale pentru lamurirea acestor
aspecte). Dupa un "salt" de patru decenii, odata cu schimbarea de
regim politic, s-a instalat in repertoriile teatrelor, precum si in
societatea româneasca, o confuzie generalizata. Pare normal acum,
privind in urma, sa observi deruta primelor stagiuni "libere".
Niciodata libertatea nu provoaca mai multa degringolada decât
intr-o lume care si-a pierdut pentru câteva generatii dreptul de a
lua decizii. Asadar, unele teatre au incercat sa-si pastreze câteva
titluri pe afis, altele au renuntat la toate, in vreme ce unele
companii abia daca mai programau reprezentatii cu public in partea
a doua a stagiunii 1989-1990.
Aceasta ultima sau prima
stagiune, de fapt stagiunea ce face trecerea de la teatrul marcat
de propaganda si de cenzura la cel zis "liber", care, departe de
a-si savura libertatea, si-o traia intâmpinând mari dificultati, ar
merita, cred, mai multa atentie. Cercetând arhiva existenta
datorita Institutului de Memorie Culturala din cadrul Ministerului
Culturii (www.cimec.ro) se poate observa ca la inceputul acestei
stagiuni multe premiere erau legate de nume uitate mai apoi sau
iesite, treptat, din atentie, pe buna dreptate - Platon Pardau,
Eugen Vancea, Nicoleta Toia, Paul Everac... Unul dintre putinele
titluri care suna interesant este acela al productiei semnate de
Victor Ioan Frunza dupa Vasile Alecsandri - "Iasii in carnaval" -
care a avut premiera pe 1 decembrie 1989. Numele cernute de timp au
continuat sa apara, din inertie, si in a doua parte a stagiunii,
spectacolele fiind, probabil, programate sa intre in productie
anterior lui decembrie 89 - la Odeon prima premiera din 1990 a fost
cea cu o piesa de Sorin Holban, "Al treilea martor", in regia lui
Mihail Stan (?), la Brasov se juca o dramatizare dupa "E frig si
noapte, seniori", in regia lui Ioan Grigorescu (?), iar la
Timisoara o piesa de Dumitru Radu Popescu, "Moara de pulbere",
spectacol al carui regizor nu e nici macar listat (probabil a fost
montata chiar de autor, unii dramaturgi contemporani ai vremii
considerând ca regizorii le fac mai degraba deservicii). Totusi,
incepusera deja sa apara si nume ale generatiei ce va asigura
trecerea spre un teatru modern, contemporan - tot acum fac
spectacole Dominic Dembinski, Dragos Galgotiu s.a.
Trecerea in revista a titlurilor
din anii urmatori demonstreaza ca, macar in aceasta privinta,
clarificarile iau foarte mult timp. Piese lipsite de orice valoare,
ale unor autori obscuri, sunt amestecat cu piese din dramaturgia
clasica universala - cele ce asigurau, inainte de 89, succesul de
casa - si numai uneori apar regizori având ceva de spus: un stil
personal, elemente ale unui univers propriu, o viziune asupra
dinamicii teatrului in societate. Asta demonstreaza ca nu urmarirea
unui anume tel - oricare va fi fost acesta - era motorul alegerilor
repertoriale, ci zeul intâmplarii, la mâna caruia se lasau
majoritatea directorilor de teatru. Ba mai mult, odata cu
schimbarile politice de la vârful societatii s-au inregistrat si
spectaculoase rasturnari de situatie prin care vârfurile de lance
ale comunismului au reaparut, dupa ce zacusera in adormire,
avertizând asupra viabilitatii raului - un exemplu este reaparitia
in 2004 a unui dramaturg-simbol al epocii comuniste, Paul Everac,
asemeni unei fantome a trecutului, pe scena Teatrului National din
Bucuresti condus de Dinu Sararu! O fantoma care isi monta singura
propria piesa.
Amânarea sine die a rafuielii cu
trecutul a creat pârtie libera unor asemenea reveniri, intr-o
societate neatenta la "detalii". De fapt, in tot acest timp,
trecutul patat era inca activ in toate structurile statului, de ce
ar fi stat lucrurile altfel in teatru?
CRISTINA MODREANU este jurnalist si critic de teatru. Semnatura ei s-a regasit de-a lungul celor 13 ani de scris despre teatru in ziarele "Adevarul" si "Gandul", in revistele culturale "Rampa", "Adevarul literar si artistic", "Teatrul Azi" si "Dilema veche". A realizat o serie de emisiuni culturale pentru canalul TVR Cultural, sub titlul "Arta versus Arta". A publicat volumele Sah la Regizor, Mastile lui Alexander Hausvater si Casa dinauntru si a sustinut conferinte internationale despre teatrul romanesc de azi la Valladolid (2004), Berlin (2006) si Stockholm (2007). Este doctorand al Universitatii de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti. Din 2008, este director artistic al Festivalului National de Teatru de la Bucuresti.