CICA NISTE SCRIITORI/ Unde sunt iluziile mele?

La intoarcerea din călătoria noastră in America, din 2009, eu şi Domniţa am petrecut două ore pe aeroportul din Amsterdam, apoi ne-am imbarcat intr-un avion cu destinaţia Bucureşti. La intrarea in avion - după ce am trecut prin binecunoscutul tub suspendat rezervat pasagerilor - am fost intâmpinaţi de insuşi comandantul aeronavei, un bărbat plin de prestanţă şi farmec - de care, după cum i-am spus Domniţei, dacă aş fi fost femeie, m-aş fi indrăgostit pe loc. Părul uşor incărunţit, ieşind de sub chipiul bleumarin, arhitectura frumoasă a capului, faţa arsă de soare, privirea prietenoasă, exprimând o forţă calmă, mâna puternică pe care o intindea pasagerilor nesiguri in mişcări - totul părea făcut ca să cucerească. Domniţa, care, de obicei, mă ironizează când ii recomand vreun bărbat, m-a aprobat de data aceasta, visătoare:

- Da, acesta se poate numi un bărbat.

După ce ne-am ocupat locurile, am alunecat şi eu in reverii. Mă gândeam la Olanda ca la o ţară legendară, care ii impresionase de-a lungul timpului pe mulţi autori români, de la Dinicu Golescu la Mihail Sadoveanu, retrăiam eroismul olandezilor care de-a lungul timpului smulseseră mării, prin indiguiri succesive, fâşii de pământ şi le fertilizaseră... Incercam să inţeleg ce atmosferă morală făcuse posibilă apariţia unui asemenea bărbat, de o virilitate atent cizelată, deopotrivă curajos şi civilizat, puternic şi responsabil, serios şi totuşi surâzător. In România, pe stradă, vezi sau nişte brute, sau nişte intelectuali laşi şi plini de istericale.

La scurtă vreme după decolarea avionului, s-au pus in mişcare stewardesele, cu cărucioarele lor inguste, incărcate de gustări şi băuturi. Iar printre ele şi-a făcut apariţia şi extraordinarul bărbat care ne intâmpinase: purta şi el un cărucior. Abia după câteva secunde de stupefacţie ne-am dat seama şi eu, şi Domniţa, că personajul admirat de noi nu era comandant de aeronavă, ci steward! Steward!

O legendă care durase câteva minute se prăbuşea sub ochii noştri. Ce deziluzie! Bătrânul lup al văzduhului din imaginaţia noastră se inclina servil in faţa fiecărui pasager şi il imbia, tacticos, cu apă minerală, fanta sau suc de roşii. Asta avea el in capul lui impunător: apă minerală, fanta şi suc de roşii! Şi mai şi zâmbea profesional, ca un chelner.

In câteva clipe, am reinterpretat toate detaliile infăţişării lui. Parcă vedeam, acum, alt om. Nimic nu ni se mai părea la el măreţ şi romantic. Solemnitatea bărbatului era aceea a unui portar de hotel, forţa lui calmă - forţa unui leu dresat şi năpârlit, ajuns in situaţia de a se gudura pentru a primi o bucăţică de zahăr.

*

Exact aceeaşi deziluzie aveam să trăiesc peste câteva luni când, printr-un concurs de imprejurări, a trebuit să colaborez indeaproape cu un scriitor pe care il cunoşteam, de la distanţă, de aproape treizeci de ani. Bărbat inalt şi bine făcut, cu un chip frumos şi nobil, ca acela al actorilor care joacă roluri de senatori in filmele americane, el imi inspira respect şi incredere. Puteam să jur că se angajează exclusiv in apărarea unor cauze mari. Ca să constat, uimit, că, in realitate, nu este decât un funcţionar, preocupat de probleme mărunte, mărunte, mărunte. Că nu are curaj să ia nici o decizie, fie ea şi neinsemnată, decât după ce işi consultă superiorii, că face caz de mica lui şefie in raport cu subalternii, că totul i se pare complicat şi greu de rezolvat, că la sfârşitul unei zile are sentimentul datoriei implinite dacă in acea zi a stabilit la cine să stea in păstrare cheia de la WC-ul instituţiei.

Brusc, pentru mine, infăţişarea lui a căpătat o altă semnificaţie. Mi l-am inchipuit instalat pe un scaun, indărătul unui ghişeu, ca un gigolo al ştampilelor efeminat şi peltic, cu mânecuţe de satin negru şi cu un sandvici pe teancul de dosare veşnic nerezolvate.

ALEX. STEFANESCU. Critic si istoric literar, prozator, dramaturg, publicist, realizator de emisiuni TV. Redactor-sef al revistei "Romania literara". Nascut la 6 noiembrie 1947. Autor a 15 carti, dintre care a avut un mare ecou "Istoria literaturii romane contemporane. 1941-2000", aparuta in 2005 (s-au scris despre ea 270 de articole pro si contra, a fost rasplatita cu Premiul Uniunii Scriitorilor si Premiul Academiei). Emisiunea "Un metru cub de cultura" difuzata de Realitatea TV i-a adus Premiul APTR pentru talk-show-uri pe 2004, iar alta emisiune, "Istoria literaturii romane contemporane povestita de Alex. Stefanescu" - Premiul APTR pentru emisiuni culturale pe 2008.