IASII LUI CRETU/ De la Hegel, preafrumoasa soaţă a struţocămilei, la Nea Goe Basarab

Autor: Cretu Bogdan 03.03.2010
Mai are literatura veche cititori? A avut, de fapt, ea vreodată un public larg, nu egal, dar măcar apropiat ca număr de cel care urmăreşte literatura contemporană?
Cine mai citeşte, azi, vechile pagini ale cronicilor sau romanul lui Dimitrie Cantemir (in imagine) ori "poemationul eroi-comico-satiric" al lui Budai-Deleanu? Mai nimeni, s-o recunoaştem. Ceea ce convenţional numim literatură veche a fost mereu un obiect de studiu inaccesibil maselor largi. Rarii studioşi s-au mai aplecat asupra operelor celor din vechime, nu cititorii obişnuiţi. Şi nici măcar criticii literari, care nu prea au detentă filologică, obligatorie in cercetarea acestui sector vitregit. Vi-l imaginaţi pe Alex. Ştefănescu scriind comprehensiv despre Istoria ieroglifică? Mai bine nu…
Cum intâmplarea face ca unul dintre cursurile pe care, de puţină vreme, le predau la Literele din Iaşi să fie chiar cel de literatură veche, mă voi feri să comit niscaiva ipoteze pândite de riscul unor "densităţi periculoase" şi vă voi impărtăşi doar câteva aspecte pitoreşti, dar elocvente, ale experienţei mele cu studenţii din anul I.
Prima constatare pe care sunt nevoit să o fac, incă de la primele intâlniri cu ei, de la primele tentative de dialog, este că absolvenţii de liceu, care au obţinut note foarte mari la bacalaureat, nu au habar de ceea ce reprezintă inceputurile literaturii române. Au in schimb prejudecăţi pe necitite: presupun ei că ar fi vorba de ceva plictisitor, greoi, care nu are cum să-i atragă. Nu manifestă nici măcar deschiderea de a-şi bate cât de cât capul: Antim parcă le-ar plăcea, dar nu sunt dispuşi să inveţe câte ceva despre retorica sacră, Ureche e cam sec, Miron Costin - cam cicălitor, iar Neculce, ei, da, Neculce aduce cu ce se scrie in tabloidele de azi: e cronicarul bârfitor şi foloseşte cuvântul "curvă". Le place, fireşte, episodul celei de a doua domnii a lui Dumitraşco Vodă Catacuzino, de unde află că existau şi in secolul al XVIII-lea proteze dentare. Poate vi se pare că e de şagă, dar nu e: exact acesta este nivelul la care e percepută literatura veche. Pentru că vin din liceu cu ideea inertă că important intr-un text este ce anume transmite el, nu cum o face. Inutil să mai adaug că şi particularităţile unui limbaj datat ii incurcă destul de mult.
Care e, totuşi, soluţia de a-i atrage? Am incercat să ii fac să se apropie de cronicari prin mijloacele narativităţii, simplificate destul de mult. Letopiseţele nu sunt literatură propriu-zisă, ci doar prin ricoşeu, dar discursul narativ, rudimentar de regulă, aici şi-a deprins ticurile. E un fel de protoliteratură… Ii plimb prin Eco şi incerc să ii fac să aplice câteva concepte in analiza unor fragmente, dar din Şase plimbări prin pădurea narativă reţin de obicei deosebirea dintre filmele porno şi celelalte. Lucrurile mai merg cum mai merg: din cronicari, din Viiaţa lumii şi din Psaltirea lui Dosoftei mai pricep câte ceva… Cărţile populare le plac, că sunt poveşti, chiar dacă e mult misoginism in Povestea lui Sindipa filosoful şi nu prea se lămuresc ei ce l-a apucat pe Sadoveanu de a rescris textul in Divanul persian. Limba veche are surprizele ei, care uneori pot atrage… Până la un punct insă.
Iar acest punct este Dimitrie Cantemir. Rar student care să citească in intregime romanul. De vreo 5 ani, de când fac seminarii la literatură veche, am intâlnit unul singur. Ambiţios tare, băiatul… Lucrurile generale, legate de mecanismul alegoriei animaliere şi de structura romanului, sunt destul de limpezi când le expun. Când trecem insă la lucrul concret pe text, totul se complică. In ce limbă o mai fi scriind şi Cantemir ăsta? Ce e cu sintaxa asta sucită, cu topica asta nefirească? De unde să ştie, sărăcuţii, că ei latină nu au făcut nici in liceu şi nu fac nici in facultate? Istoria ieroglifică pretinde o lectură-studiu, iar ei nu prea sunt obişnuiţi cu aşa ceva… Prin urmare, analiza unor fragmente trebuie să depăşească, mai intâi, stadiul de traducere propriu-zisă. Când fac acest efort, cu care nu sunt invăţaţi, se simt atât de obosiţi, incât totul devine un talmeş-balmeş in capul lor. Dacă ar fi după mine, aş pune romanul lui Cantemir in programa de la ultimul an sau in cea de la Master. E nevoie de mai multă experienţă pentru a desluşi şi a degusta cum trebuie romanul prinţului moldav.
De cele mai multe ori, studenţii fac ceea ce ştiu ei că trebuie să facă: invaţă pe de rost. Şi atunci să vezi boacăne, gafe, rateuri… Marea problemă este că ei vin din liceu cu o cultură generală extrem de precară: nu ştiu mai nimic despre umanism, despre iluminism, nu au o idee corectă despre literatura română in diacronia ei. Cum să mă mai mir că o studentă il considera pe Hegel soaţa Struţocamilei? Că doar de la Helgea la Hegel e doar un pas. Sau că alta considera că Ibrăileanu ar fi nici mai mult, nici mai puţin decât un personaj din subsolul Ţiganiadei. Ce să mai spun când intâlnesc scris intr-o lucrare, negru pe alb, "Nea Goe Basarab"? Că domnul Goe al lui Caragiale s-a făcut mare şi a devenit student la Litere? N-ar fi exclus… Desigur că există şi excepţiile imbucurătoare, dar ele sunt atât de rare, incât nu reuşesc să şteargă impresia negativă pe care majoritatea o imprimă.
Şi atunci? Dacă nici printre literaţi cărţile vechi nu-şi mai află cititori, ce concluzie putem trage? Că literatura medievală, atâta câtă este ea, va rămâne un domeniu destinat exclusiv cercetătorilor chiţibuşari, filologilor răbdători? Cred că da… Reeditările din ultima vreme oferă mai multe ediţii filologice decât de uz şcolar. Nu e un semn că ne indepărtăm prea uşor de nişte texte incă neexplorate până la capăt? Totuşi, fără aprofundarea acestui sector al literaturii autohtone, multe altele iţi rămân cam necunoscute. Chiar poţi citi Levantul fără să ştii nimic despre Ţiganiada? Chiar poţi pricepe de ce proza noastră de ficţiune demarează atât de greu fără să ştii care era stadiul naraţiunii nonficţionale in secolele XVII-XVIII? Şi oare anumite poeme din Eminescu nu te trimit la Viiaţa lumii, a lui Costin? Care, e drept, te trimite automat la poeţii Antichităţii…
Lucrurile se leagă, iar eclipsa pe care literatura veche o traversează se explică, in mare măsură, prin lipsa de cultură a studentului mediu. Accesul e condiţionat de minimele cunoştinţe pe care, din păcate, liceul de azi nu prea le mai asigură unui absolvent. Ca să apreciezi, de pildă, Invăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, e nevoie să ştii câte ceva despre tradiţia cărţilor de morală princiară, de la Pricipele lui Machiavelli, la Orologiul domnilor al lui Antonio de Guevara, tradus la noi de Nicolae Costin ori Curteanul lui Baltassare Castiglione. La fel, pentru a te putea bucura de virtuozitatea parodică a Ţiganiadei trebuie să fi parcurs, in afară de marile epopei, Batrachomiomahia, Gli animali parlanti, La secchia rapita şi tot aşa…
Cine mai e dispus să facă tot acest efort? Studentul de la Litere? Nu prea cred… Să fie soluţia rescrierea acestor capodopere? Au existat incercări, nu foarte reuşite… Şi, oricum, Istoria ieroglifică repovestită e orice altceva, numai Istoria ieroglifică nu…
In concluzie, cred că trebuie să ne consolăm cu ideea că literatura veche e Cenuşăreasa literaturii române. Că ea devine un domeniu destinat doar cunoscătorilor. Eu unul cred că e păcat…

BOGDAN CRETU (nascut la 21 ianuarie 1978, in judetul Constanta) este lector la Catedra de Literatura Romana din cadrul Facultatii de Litere, Universitatea "Al.I. Cuza" din Iasi. Doctor in filologie, cu distinctia magna cum laudae, din iulie 2006. Volume publicate: Arpegii critice. Explorari in critica si eseistica actuale (Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din Romania; Premiul pentru debut al revistei "Convorbiri literare"); Matei Visniec - un optzecist atipic (Premiul pentru debut al "Ziarului de Iasi", nominalizat la Premiul pentru debut al revistei "Romania literara"), Lecturi actuale. Pagini despre literatura romana contemporana (Premiul pentru critica al revistei "Ateneu"), Utopia negativa in literatura romana. Cronicar literar, eseist; a publicat in jur de 500 de articole in diferite reviste culturale. Semneaza prefete la numeroase volume, antologii etc. Redactor al revistei "Paradigma". Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania si al Asociatiei pentru Literatura Generala si Comparata. Din 2006, semneaza o rubrica saptamanala in "Ziarul de Iasi". Colaborator la emisiunea "Convorbiri literare" a Radio Iasi, din 2006.