IASII LUI CRETU/ De la Hegel, preafrumoasa soaţă a struţocămilei, la Nea Goe Basarab
Autor:
Cretu Bogdan
03.03.2010
Mai are literatura veche
cititori? A avut, de fapt, ea vreodată un public larg, nu egal, dar
măcar apropiat ca număr de cel care urmăreşte literatura
contemporană?
Cine mai citeşte, azi, vechile
pagini ale cronicilor sau romanul lui Dimitrie Cantemir (in
imagine) ori "poemationul eroi-comico-satiric" al lui
Budai-Deleanu? Mai nimeni, s-o recunoaştem. Ceea ce convenţional
numim literatură veche a fost mereu un obiect de studiu
inaccesibil maselor largi. Rarii studioşi s-au mai aplecat asupra
operelor celor din vechime, nu cititorii obişnuiţi. Şi nici măcar
criticii literari, care nu prea au detentă filologică, obligatorie
in cercetarea acestui sector vitregit.
Vi-l imaginaţi pe Alex.
Ştefănescu scriind comprehensiv despre Istoria ieroglifică?
Mai bine nu…
Cum intâmplarea face ca unul
dintre cursurile pe care, de puţină vreme, le predau la Literele
din Iaşi să fie chiar cel de literatură veche, mă voi feri să comit
niscaiva ipoteze pândite de riscul unor "densităţi periculoase" şi
vă voi impărtăşi doar câteva aspecte pitoreşti, dar elocvente, ale
experienţei mele cu studenţii din anul I.
Prima constatare pe care sunt
nevoit să o fac, incă de la primele intâlniri cu ei, de la primele
tentative de dialog, este că absolvenţii de liceu, care au obţinut
note foarte mari la bacalaureat, nu au habar de ceea ce reprezintă
inceputurile literaturii române. Au in schimb prejudecăţi pe
necitite: presupun ei că ar fi vorba de ceva plictisitor, greoi,
care nu are cum să-i atragă. Nu manifestă nici măcar deschiderea de
a-şi bate cât de cât capul: Antim parcă le-ar plăcea, dar nu sunt
dispuşi să inveţe câte ceva despre retorica sacră, Ureche e cam
sec, Miron Costin - cam cicălitor, iar Neculce, ei, da, Neculce
aduce cu ce se scrie in tabloidele de azi: e cronicarul bârfitor şi
foloseşte cuvântul "curvă". Le place, fireşte, episodul celei de a
doua domnii a lui Dumitraşco Vodă Catacuzino, de unde află că
existau şi in secolul al XVIII-lea proteze dentare. Poate vi se
pare că e de şagă, dar nu e: exact acesta este nivelul la care e
percepută literatura veche. Pentru că vin din liceu cu ideea inertă
că important intr-un text este ce anume transmite el, nu
cum o face. Inutil să mai adaug că şi particularităţile unui
limbaj datat ii incurcă destul de mult.
Care e, totuşi, soluţia de a-i
atrage? Am incercat să ii fac să se apropie de cronicari prin
mijloacele narativităţii, simplificate destul de mult. Letopiseţele
nu sunt literatură propriu-zisă, ci doar prin ricoşeu, dar
discursul narativ, rudimentar de regulă, aici şi-a deprins
ticurile. E un fel de protoliteratură… Ii plimb prin Eco şi incerc
să ii fac să aplice câteva concepte in analiza unor fragmente, dar
din Şase plimbări prin pădurea narativă reţin de obicei
deosebirea dintre filmele porno şi celelalte. Lucrurile mai merg
cum mai merg: din cronicari, din Viiaţa lumii şi din
Psaltirea lui Dosoftei mai pricep câte ceva… Cărţile
populare le plac, că sunt poveşti, chiar dacă e mult misoginism in
Povestea lui Sindipa filosoful şi nu prea se lămuresc ei ce
l-a apucat pe Sadoveanu de a rescris textul in Divanul
persian. Limba veche are surprizele ei, care uneori pot atrage…
Până la un punct insă.
Iar acest punct este Dimitrie
Cantemir. Rar student care să citească in intregime romanul. De
vreo 5 ani, de când fac seminarii la literatură veche, am intâlnit
unul singur. Ambiţios tare, băiatul… Lucrurile generale, legate de
mecanismul alegoriei animaliere şi de structura romanului, sunt
destul de limpezi când le expun. Când trecem insă la lucrul concret
pe text, totul se complică. In ce limbă o mai fi scriind şi
Cantemir ăsta? Ce e cu sintaxa asta sucită, cu topica asta
nefirească? De unde să ştie, sărăcuţii, că ei latină nu au făcut
nici in liceu şi nu fac nici in facultate? Istoria
ieroglifică pretinde o lectură-studiu, iar ei nu prea sunt
obişnuiţi cu aşa ceva… Prin urmare, analiza unor fragmente trebuie
să depăşească, mai intâi, stadiul de traducere propriu-zisă. Când
fac acest efort, cu care nu sunt invăţaţi, se simt atât de obosiţi,
incât totul devine un talmeş-balmeş in capul lor. Dacă ar fi după
mine, aş pune romanul lui Cantemir in programa de la ultimul an sau
in cea de la Master. E nevoie de mai multă experienţă pentru a
desluşi şi a degusta cum trebuie romanul prinţului
moldav.
De cele mai multe ori, studenţii
fac ceea ce ştiu ei că trebuie să facă: invaţă pe de rost. Şi
atunci să vezi boacăne, gafe, rateuri… Marea problemă este că ei
vin din liceu cu o cultură generală extrem de precară: nu ştiu mai
nimic despre umanism, despre iluminism, nu au o idee corectă despre
literatura română in diacronia ei. Cum să mă mai mir că o studentă
il considera pe Hegel soaţa Struţocamilei? Că doar de la Helgea la
Hegel e doar un pas. Sau că alta considera că Ibrăileanu ar fi nici
mai mult, nici mai puţin decât un personaj din subsolul
Ţiganiadei. Ce să mai spun când intâlnesc scris intr-o
lucrare, negru pe alb, "Nea Goe Basarab"? Că domnul Goe al
lui Caragiale s-a făcut mare şi a devenit student la Litere? N-ar
fi exclus… Desigur că există şi excepţiile imbucurătoare, dar ele
sunt atât de rare, incât nu reuşesc să şteargă impresia negativă pe
care majoritatea o imprimă.
Şi atunci? Dacă nici printre
literaţi cărţile vechi nu-şi mai află cititori, ce concluzie putem
trage? Că literatura medievală, atâta câtă este ea, va rămâne un
domeniu destinat exclusiv cercetătorilor chiţibuşari, filologilor
răbdători? Cred că da… Reeditările din ultima vreme oferă mai multe
ediţii filologice decât de uz şcolar. Nu e un semn că ne indepărtăm
prea uşor de nişte texte incă neexplorate până la capăt? Totuşi,
fără aprofundarea acestui sector al literaturii autohtone, multe
altele iţi rămân cam necunoscute. Chiar poţi citi Levantul
fără să ştii nimic despre Ţiganiada? Chiar poţi pricepe de
ce proza noastră de ficţiune demarează atât de greu fără să ştii
care era stadiul naraţiunii nonficţionale in secolele XVII-XVIII?
Şi oare anumite poeme din Eminescu nu te trimit la Viiaţa
lumii, a lui Costin? Care, e drept, te trimite automat la
poeţii Antichităţii…
Lucrurile se leagă, iar eclipsa
pe care literatura veche o traversează se explică, in mare măsură,
prin lipsa de cultură a studentului mediu. Accesul e condiţionat de
minimele cunoştinţe pe care, din păcate, liceul de azi nu prea le
mai asigură unui absolvent. Ca să apreciezi, de pildă,
Invăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, e
nevoie să ştii câte ceva despre tradiţia cărţilor de morală
princiară, de la Pricipele lui Machiavelli, la Orologiul
domnilor al lui Antonio de Guevara, tradus la noi de Nicolae
Costin ori Curteanul lui Baltassare Castiglione. La fel,
pentru a te putea bucura de virtuozitatea parodică a
Ţiganiadei trebuie să fi parcurs, in afară de marile epopei,
Batrachomiomahia, Gli animali parlanti, La secchia
rapita şi tot aşa…
Cine mai e dispus să facă tot
acest efort? Studentul de la Litere? Nu prea cred… Să fie soluţia
rescrierea acestor capodopere? Au existat incercări, nu foarte
reuşite… Şi, oricum, Istoria ieroglifică repovestită e orice
altceva, numai Istoria ieroglifică nu…
In concluzie, cred că trebuie să
ne consolăm cu ideea că literatura veche e Cenuşăreasa literaturii
române. Că ea devine un domeniu destinat doar cunoscătorilor. Eu
unul cred că e păcat…
BOGDAN CRETU (nascut la 21
ianuarie 1978, in judetul Constanta) este lector la Catedra de
Literatura Romana din cadrul Facultatii de Litere, Universitatea
"Al.I. Cuza" din Iasi. Doctor in filologie, cu distinctia magna
cum laudae, din iulie 2006. Volume publicate: Arpegii
critice. Explorari in critica si eseistica actuale (Premiul
pentru debut al Uniunii Scriitorilor din Romania; Premiul pentru
debut al revistei "Convorbiri literare"); Matei Visniec - un
optzecist atipic (Premiul pentru debut al "Ziarului de Iasi",
nominalizat la Premiul pentru debut al revistei "Romania
literara"), Lecturi actuale. Pagini despre literatura romana
contemporana (Premiul pentru critica al revistei "Ateneu"),
Utopia negativa in literatura romana. Cronicar literar,
eseist; a publicat in jur de 500 de articole in diferite reviste
culturale. Semneaza prefete la numeroase volume, antologii etc.
Redactor al revistei "Paradigma". Membru al Uniunii Scriitorilor
din Romania si al Asociatiei pentru Literatura Generala si
Comparata. Din 2006, semneaza o rubrica saptamanala in "Ziarul de
Iasi". Colaborator la emisiunea "Convorbiri literare" a Radio Iasi,
din 2006.