Valvis scoate pe piata trei vinuri in urmatoarea luna. Unul il pastreaza pentru restaurante si doua se vor distribui in supermarket

Autor: Izabela Badarau 01.03.2010

Jean Valvis, antreprenorul elvetian de origine greaca, va scoate pe piata trei sortimente de vin rosu: Chateaux Valvis, Domeniile Samburesti si Samburesti de Olt.

"Chateaux Valvis se va gasi doar la HoReCa (hoteluri si restaurante - n.r.), unde pretul va fi stabilit de restaurante. Domeniile Samburesti va avea un pret intre 12 si 24 lei, iar Samburesti de Olt va fi mai ieftin, sub 10 lei", a declarat omul de afaceri.

Din cele 500 de ha de plantatii viticole pe care le detine in zona Oltului - domeniile Samburesti, Valvis spune ca au mai fost reinnoite inca 100 de ha, ajungand sa aiba 240 de ha de vita-de-vie reinnoita, adica aproape 50% din total. Omul de afaceri spune ca vita-de-vie trebuie reinnoita cel putin o data la 35 de ani, iar plantatia pe care el a cumparat-o era imbatranita de 40-50 de ani.

Investitiile pe care Valvis le-a facut in vinuri in ultimii doi ani se ridica la 8-9 milioane de euro, proiectul total ajungand la o valoare de 18 milioane de euro.