Interviu ZF - Jean-Pierre Vigroux, Mazars: Angajatii din Romania nu au nicio motivatie sa le fie platit salariul pe cartea de munca

Autor: Izabela Badarau 01.03.2010

"Sa nu uitam sa spunem adevarul: in Romania inca se mai platesc salariile in plic. Multe firme nu respecta legislatia. Nu ma refer la paradise fiscale sau la alte smecherii, ci la fiscalitatea de baza", spune fara ezitare Jean-Pierre Vigroux, 56 de ani, managing partner al biroului local de consultanta si audit al firmei globale Mazars, unul dintre cei mai influenti consultanti din piata.



Vigroux a pus bazele firmei PricewaterhouseCoopers (PwC) in Romania in 1991 si a ramas la conducerea firmei timp de 13 ani, fiind astfel unul dintre expatii care cunoaste cel mai bine piata locala, secrete ale unor mari com panii si Romania de dupa '89.

Membru in board-ul de conducere al Consiliului Investitorilor Straini in perioada 2000-2004 si presedinte timp de un an, Vigroux a fost implicat si in crearea de legi in domeniul fiscal.

In 2004 a plecat in Bulgaria sa dezvolte afacerea PwC si sa coordoneze mai multe tari din regiune, lasandu-l la conducere pe Vasile Iuga, pe care l-a recrutat inca din primul an de activitate a firmei globale pe piata locala. A revenit in Romania in 2008 pentru a prelua conducerea Mazars, o firma de consultanta din esalonul doi, cu o cifra de afaceri de 3,8 mil. euro in 2009, si s-a stabilit definitiv aici.

Vigroux se arata stupefiat ca dupa 20 de ani de capitalism angajatii din Romania nu au nicio motivatie sa le fie platit salariul pe cartea de munca, ba dimpotriva, propun angajatorului ca banii care ar fi platiti la stat pentru contributiile sociale sa le fie dati lor, spunand: "Nu am nevoie de serviciile statului. Ma descurc".

"In Romania, serviciile publice sunt proaste. Fara a parea nationalist, in Franta nu mi-e jena sa platesc contributii imense pentru securitatea sociala, pentru ca stiu ca atunci cand ma duc la spital am servicii de calitate. Dar daca mergi la spital in Romania, platesti spaga si oricum ai impresia ca o platesti degeaba. Toate acestea creeaza o zona gri de evaziune fiscala care nu se mai opreste si statul are de pierdut. Desigur, apare intrebarea cu oul si gaina", spune Vigroux. Altfel spus, daca serviciile publice ar fi mai bune, contributiile sociale ar merita sa fie platite, iar daca contributiile sociale ar fi platite, serviciile publice ar fi mai bune.

El propune plafonarea contributiilor sociale pana la un anumit nivel al salariului, peste care acestea sa nu mai fie platite. "Dar ar ramane de platit impozitul de 16%, iar statul ar avea in final de castigat". Solutia a fost propusa si de alti consultanti fiscali, chiar ca metoda de atragere de venituri la bugetul statului, in conditiile in care toate salariile mari erau platite pe microintreprindere sau sunt acum platite pe persoana fizica autorizata (dupa desfiintarea regimului de microintreprindere si implicit a posibilitatii de impozitare cu 3% a veniturilor obtinute de micro-firma).

"Care politica anticriza?", raspunde Vigroux, intrebat cum apreciaza politica anticriza a Guvernului. "Nu vreau sa fiu arogant, e complicat sa conduci tara si e usor sa spui ce trebuie facut. Dar ce pot spune eu ca si cetatean si ca om de afaceri este ca trebuie rezolvata problema cu fondurile europene, care este o sursa enorma de crestere pentru tara."

Romania are la dispozitie in perioada 2007-2013 fonduri structurale in valoare de 19 miliarde de euro, din care a atras pana acum 600 mil. euro, iar pentru agricultura are la dispozitie 8 miliarde de euro, din care au fost atrase pana acum doar 700 mil. euro.

"Viata in Romania, asa cum am vazut-o eu, inseamna ca toata lumea face eforturi, se agita, este multa bataie de cap, dar din fericire, totul se rezolva ca prin miracol la sfarsit. S-a intamplat asta si in cadrul Mazars, o problema care parea aproape insolvabila si-a gasit solutie chiar inainte de final. Sunt aproape sigur ca asa se va intampla si cu fondurile europene. Asa cum s-a intamplat de altfel si cu intrarea in Uniunea Europeana. Cine-ar fi crezut, in 2003, ca Romania va intra in Uniunea Europeana in 2007? Nu era aproape nimic pregatit. Dar dupa un sprint de nebunie, s-a rezolvat. Nu spun ca este cea mai buna metoda, dar este mai buna decat un esec", povesteste Vigroux.

Un sprint de nebunie va face Romania si in urmatorii ani, pentru a ajunge din urma tarile dezvoltate, altfel spus, de a recupera din nivelul PIB/locuitor care acum este in jur de 30% din media UE pana la 60%, mai spune seful Mazars.

Afacerile Mazars

Firma de consultanta si audit Mazars urmeaza gigantii din Big Four (PricewaterhouseCoopers, Deloitte, KPMG, Ernst & Young) dupa veniturile incasate.

Mazars Romania a obtinut in anul calendaristic 2009 o cifra de afaceri de 3,8 milioane euro, clasandu-se astfel pe locul sase in topul firmelor de profil de pe piata locala, devansata de BDO Romania, cu venituri de peste 8 milioane de euro in 2009. "Anul trecut a mers prost, pentru ca eram obisnuiti sa absorbim crestere. Am inregistrat o cifra de afaceri similara cu cea din 2008", spune Vigroux, care a bugetat pentru 2010 o crestere de circa 10% a incasarilor, pana la 4,1 milioane de euro.

In general, in consultanta si audit, 50% din costuri reprezinta salariile angajatilor (fara cele ale partenerilor), 30% reprezinta costurile administrative, cum ar fi chiriile, cheltuielile de promovare, taxele de participare in diferite asociatii si camere de comert, iar 20% reprezinta profitul partenerilor. Intr-o firma de consultanta, partenerii sunt de fapt actionarii firmei.

"Cand calculez cu cat sa tarifez clientii, asa gandesc: sa acopar toate aceste costuri." Din veniturile firmei, 25% vin din consultanta fiscala, 25% pe baza serviciilor de contabilitate (outsourcing), 40% din audit (incluzand audit intern si due dilligence) si 10% din avocatura.

"Pe partea de audit, sa va explic cum e impartita piata. Auditul nu se hotaraste aici, ci la firma-mama din strainatate. Noi avem o pozitie buna pe Franta (Mazars este una dintre cele mai cunoscute firme de profil din Franta - n.r.), pe Germania si Austria (Mazars a fuzionat in 2007 cu biroul local al firmei nemtesti Hemmelrath - n.r.). Firmele romanesti nu au nevoie de servicii de audit decat daca sunt listate la Bursa, daca au business international sau daca sunt puse de banca. Pe piata firmelor romanesti, este o bataie pana la moarte. Am vazut o oferta incredibila din partea unui competitor: aproape cadou! Din dorinta de a castiga cota de piata pe firmele romanesti", explica Vigroux.

Mazars are in prezent 96 de angajati, dintre care 83 livreaza servicii pentru clienti, iar 13 sunt in echipa administrativa a firmei. O echipa de sase oameni a plecat anul trecut din firma pentru a lupta pe piata serviciilor de contabilitate pe cont propriu. "O parte din echipa de outsourcing a plecat, si cu oameni, si cu clienti. Intotdeauna o fuziune creeaza nelinisti, oamenii nu gasesc pozitia la care au sperat. Asa s-a intamplat si la fuziunea PricewaterhouseCoopers. (Firmele de servicii profesionale Coopers & Lybrand si Pricewaterhouse au fuzionat in 1998, luand nastere cea mai mare firma de consultanta din lume - n.r.) Dar tot raul spre bine. Acum avem o echipa solida, iar clientii ne spun ca sunt chiar mai multumiti", spune Vigroux.

La inceputul unui an de criza, Mazars a continuat sa faca angajari, sperand la afaceri in crestere.

"Am angajat pe baza de crestere, care nu a venit. Eram pe punctul de a face disponibilizari, dar am decis sa renunt la un profit mare si sa pastrez resursele pentru cand va reveni cresterea economica. Criza nu dureaza. Vreau sa am echipa potrivita pentru cand se va termina", este pariul care l-a facut Vigroux.

Ce spunea Vigroux in anii de "boom"

ZF - Editia 21 octombrie 2008

Criza financiara actuala nu a avut indicii in bilantul companiilor clienti ai Mazars. "Bugetele companiilor nu aratau nimic deosebit. Nu am observat absolut nimic care sa indice ca firmele vor avea probleme", spunea Vigroux la debutul crizei.

ZF - Editia 02 iulie 2004

"Lupta pentru cifra de afaceri nu are prea mult sens in acest moment. A fi lider pe piata inseamna in primul rand profitabilitate, minimizarea riscurilor asumate, servicii de calitate, adaptate nevoilor clientelei, dar si un stil de lucru care sa nu afecteze viata privata a angajatilor", spunea Vigroux la momentul demisiei de la conducerea PricewaterhouseCoopers.

"Momentul este foarte important cand incepi o afacere. Frica mea era sa nu fi fost prea devreme, ca grupul (PricewaterhouseCoopers - n.r.) sa nu fi luat o decizie prematura de a veni in Romania. Eu am considerat insa ca era un risc calculat si ca tara se va dezmorti la un moment dat", povestea fondatorul PwC Romania.

"Nu cunosc intreprinzatori rabdatori care sa nu-si fi realizat planul. E nevoie de rabdare in timpul negocierilor pentru un proiect, de putere de convingere. Sigur ca inca sunt destule motive de exasperare, dar a tipa ca in Romania nimic nu merge, ca sunt tot felul de idioti nu ajuta la nimic."

ZF - Editia 11 februarie 2004

"Ne lovim aici de o mentalitate romaneasca atat de paguboasa, care apare chiar in discutii cu oficialitati: daca nu-ti place o lege, nu o aplica; de ce sa-ti faci probleme atat timp cat anumite aspecte nici nu sunt clar definite, care e riscul daca nu le aplici?"

ZF - Editia 11 octombrie 2003

"Cand eram elev si primeam de facut ca tema pentru acasa un eseu, ma apucam de el in ultima seara, chiar daca avusesem la dispozitie doua saptamani. Asa face si Romania acum - asteapta, asteapta, si apoi incearca sa rezolve problemele in ultimul moment. Dovada si privatizarile incheiate in luna septembrie, desi erau asteptate de mai multe luni."

Suplimentul ZF "Dupa afaceri" - 16 mai 2003

"Regret absenta unui restaurant bun cu specific romanesc. Am gasit asa ceva in Moldova, insa nu in Bucuresti si e pacat. Chiar sunt jenat cand vin clienti din strainatate si vor sa mergem la un restaurant romanesc. Mai bine organizez o masa acasa."