UPC: Serviciile TV premium ne aduc clientii inapoi

Autor: Adrian Stefan Seceleanu 25.02.2010

UPC Romania, numarul doi pe piata locala de servicii TV, a inregistrat si in ultimul trimestru din 2009 o scadere usoara a bazei de clienti pe cablul TV, insa compania sustine ca per ansamblu evolutia principalului sau business s-a imbunatatit, odata cu migrarea clientilor catre serviciile mai scumpe (cablu digital, recorder digital si TV de inalta definitie).

Operatorul a incheiat T4 2009 cu 1,07 milioane de clienti pe cablu, in scadere cu 1% fata de trimestrul anterior si cu 4% fata de 2008. Totusi, din aceasta cifra de clienti numarul utilizatorilor de cablu digital, un serviciu mai scump, a ajuns la 231.000 - mai mare cu 14% fata de trimestrul anterior si cu 110% fata de anul precedent. Scaderea pe cablu analogic vine mai ales din orasele mici, lovite puternic de recesiune, unde clientii aleg operatori de cablu mai mici, cu tarife mai mici de 20 de lei pe luna, potrivit unor declaratii anterioare ale oficialilor UPC.

Insa UPC sustine ca scaderea numarului absolut de clienti a fost insotita de un fenomen pozitiv pentru companie: migrarea clientilor catre servicii mai scumpe si chiar revenirea in retea a unor fosti utilizatori.

Compania si-a sustinut afirmatiile cu cifre din februarie 2010, cand numarul de clienti pentru recorderul digital (DVR) a ajuns la 25.000, respectiv peste 10% din baza de clienti de cablu digital. Din cei 25.000 de utilizatori, 7.000 s-au abonat si la televiziunea HD. UPC insista asupra acestor aspecte pentru ca un client abonat la DVR si HD aduce companiei venituri de aproape patru ori mai mari decat un client de cablu analogic. "Privim cu optimism modul in care vor evolua vanzarile pe acest segment (TV HD - n. red.), mai ales ca un procent de peste 5% dintre abonatii acestui serviciu este reprezentat de clienti noi sau clienti care au revenit in baza UPC special pentru a beneficia de acest serviciu", a declarat Severina Pascu, directorul financiar al UPC. Momentan, singurul concurent major al UPC pe televiziune HD este Romtelecom, care a lansat in teste un serviciu IPTV HD la finele anului trecut. RCS&RDS, liderul pietei locale de servicii TV, testeaza o solutie HD, insa nu se stie cand va lansa comercial serviciul. Pe segmentul DTH (televiziune prin satelit), baza de abonati ai UPC s-a extins de la 155.300 la 181.00 de clienti, iar numarul clientilor serviciilor de internet a crescut de la 237.300 la 267.400. Numarul clientilor UPC a crescut si pe telefonie fixa in 2009, de la 124.200 la 150.700 de abonati.

Compania sustine ca isi va continua anul acesta investitiile in retea, bugetul alocat fiind de 124 de milioane de lei (aproximativ 30 mil. euro). "Vom continua sa lansam serviciul de televiziune digitala in noi localitati - in prima faza in Valea Prahovei si Falticeni - si ne pregatim si de lansarea internetului de mare viteza", a spus Severina Pascu, care a adaugat ca UPC va mai deschide in acest an inca patru magazine. UPC Romania este detinuta de grupul american Liberty Global.