Afacerile Grawe s-au redus cu 14%, dar asiguratorul a trecut pe profit

Autor: Angela Placinta 25.02.2010

Grawe, una din primele zece companii de asigurari de viata de pe piata locala, a incheiat anul trecut cu prime brute subscrise de 74,4 milioane de lei, in scadere cu 14% comparativ cu 2008.

"In mod evident, ingrijorarea unei mari parti a populatiei referitoare la stabilitatea locurilor de munca si, implicit, a veniturilor, precum si situatia financiara impovarata de creditele contractate in trecut, au afectat interesul multora pentru asigurarile de viata. Aceasta este adeseori gresit perceputa numai ca optiune de investitie sau simpla cheltuiala si mai putin ca o forma de economisire si protectie oferita familiei", au declarat oficialii Grawe.

Compania a inregistrat in 2009 un profit net de 7,6 milioane de lei, comparartiv cu o pierdere de 1,3 milioane de lei in 2008.