Commerzbank a avut pierderi de 4,5 mld. euro

Autor: Andreea Neferu 23.02.2010

Commerzbank, a doua mare banca din Germania, a inregistrat in 2009 pierderi nete de 4,5 mld. euro, pe fondul costurilor ridicate de integrare a Dresdner Bank si al majorarii provizioanelor pentru credite neperformante, scrie Financial Times. Veniturile bancii s-au ridicat anul trecut la 10,9 mld. euro. Martin Blessing, directorul executiv al bancii, a promis anul acesta "o imbunatatire considerabila a activitatilor bancare orientate catre clienti". Dupa ce a primit ajutor financiar din partea statului in perioada crizei, Commerzbank este detinuta in prezent in proportie de 25% de guvernul german.