Motorul industriei, productia de otel, incepe sa se puna in miscare

Autor: Adrian Cojocar 23.02.2010

Motorul mai putin vazut al economiei, productia de otel, a urcat in luna ianuarie din 2010 cu 85,8% fata de minimul atins in urma cu un an, cu impact direct asupra exporturilor, dand sperante in ceea ce priveste relansarea economica a Romaniei.

In perioada de avant economic, siderurgia contribuia cu pana la 14% la exporturi, potrivit lui Petru Ianc, director general in Ministerul Economiei, specializat in siderurgie.

"Pentru Romania aceasta crestere inseamna locuri de munca, consum de energie electrica, consum de materiale, dar avand in vedere ca productia ia mai mult drumul exporturilor, productia de otel trebuie tratata mai cu rezerva in ceea ce priveste relansarea economica interna", considera Ianc.

Dupa dezastrul din primele noua luni ale anului trecut, cand productia de otel la nivel national s-a redus la o medie de 180.000 de tone pe an, in cele patru luni care care au urmat (octombrie 2009 - ianuarie 2010) productia de otel a urcat cu circa 50%.

Chiar daca cresterea inregistrata pana in prezent este una spectaculoasa, productia de otel ar trebui sa se dubleze din nou pentru a atinge nivelurile maxime atinse in urma cu doi ani de zile.

Productia celui mai mare combinat din tara, producatorul de otel ArcelorMittal Galati, controlat de miliardarul indian Lakshmi Mittal, cu afaceri de 1,84 mld. euro in 2008, este indreptata in proportie de peste 70% catre export. Totodata, ArcelorMittal Galati contribuie cu circa 82% la productia interna de otel brut, potrivit lui Petru Todoran, director general al Asociatiei Romane a Distribuitorilor de Metal (ARDIMET).

In luna octombrie din 2008, cand ArcelorMittal Galati a inchis unul dintre cele patru furnale din dotare a carui capacitate era de circa jumatate din cea totala a combinatului, productia de otel a Romaniei a cazut in urmatoarele doua luni care au urmat cu aproape 60%.

La nivel economic, reducerea productiei combinatului de la Galati a contribuit la scaderea generala a economiei. De la o crestere de 9,2% in trimestrul al treilea din 2008, avansul PIB-ului s-a racorit la 2,9% in trimestrul urmator, pentru ca in primul trimestru din 2009, cand productia de otel a atins un minim istoric, PIB-ul sa se contracte cu 6,2%.

Semnalele revenirii industriei s-au vazut pe Bursa in rezultatele raportate anul trecut de companiile din domeniu. Astfel, sase din sapte producatori de componente auto si aparataj industrial si electronic listati au inregistrat in ultimele trei luni din 2009 un avans al afacerilor comparativ cu aceeasi perioada din anul precedent.

Combinatul siderurgic Mechel Targoviste (COS), care a inregistrat in ultimul trimestru al anului trecut un avans de 15,5% a cifrei de afaceri, la 143,2 mil. lei (33,7 mil. euro), a inregistrat cea mai mare crestere de pe Bursa in 2010, de 45,5%, chiar daca pe o lichiditate foarte redusa.

"Scaderea consumului de otel brut anul trecut in Romania, adica incluzand importurile, a fost de numai 10-15%, fata de o scadere de 30%, cat anticipam initial. La finele lui 2008 erau in stoc circa un milion de tone de otel si anticipam ca anul trecut s-a destocat intreaga cantitate. Productia creste, insa aceasta este dirijata mai mult catre export, nu spre piata interna", spune Petru Todoran.