INTERVIU/ Stefan de Fay sau cum se vede istoria de la inaltimea unui arbore genealogic de aproape doua milenii

Daca intentionati sa va petreceti concediul de odihna pe Coasta de Azur, nu ezitati sa-l cautati pe Consulul Onorific al României la Nisa, Stefan de Fay. Nu veti regreta. Veti avea ocazia sa intâlniti unul dintre putinii oameni care mai vorbeste astazi despre patriotism, cu inflacarare si caldura, care evoca România si pe oamenii ei cu o emotionanta vibratie a sufletului. Avand un arbore genealogic ale carui radacini pot fi identificate cu aproape doua mii de ani in urma, Stefan de Fay nu pare impovarat de gloria antecesorilor sai, desi nu e putin lucru sa ai un stramos patern Cavaler Cruciat, iar altul matern din neamul lui Bogdan Voievod descalecatorul. Intre aceste repere istorice fascinante s-a derulat si convorbirea noastra.

- Pentru ca distinsul cititor sa aiba o imagine cât mai clara despre Stefan J. Fay, as incepe prin a reda textul profesiunii sale de credinta: "Primul - si cel mai puternic atribut al apartenentei la un neam tine de cultura in care traieste omul. Eu nu-s român prin sânge, ci prin cultura, prin limba. Limba si cultura mi-au dat mie Patria. Ele m-au facut român. Pe Tata, la rascrucea marilor intrebari pe care le punea istoria, l-a facut român optiunea pentru dreptatea cauzei românesti in problema Transilvaniei. Pentru el, dreptatea i-a impus atitudinea. Pentru mine nu a existat chestiunea alegerii. M-am nascut intr-o cultura, intr-o limba, intr-o priveliste dominata de aceasta limba ale carei farmec si bogatie transcendentala le-am simtit din copilarie; nu pot sa le apartin decât lor, adica României. Stiu ca aceasta Românie este asediata fara incetare de toti dusmanii si chiar prietenii ei, dar nu ma voi preda celor care incearcaa a-mi jefui ori denigra Patria."

Textul acestui credo se gaseste, cel putin pentru Tata, la capatul unui foarte lung periplu al familiei. Fiecare dintre noi purtam in sufletul nostru istoria familiei din care coborâm. Prin cine stie ce "capricii" ale destinului, de unele personaje istoricii si genealogistii s-au ocupat si astfel, marturii despre ei au ajuns pâna in zilele noastre. Dar si alte familii pot avea o istorie la fel de bogata, daca nu chiar mai bogata si uneori mai onorabila decât familiile care s-au bucurat de atentia istoricilor. Asa ca, in timp, unii vor fi descoperiti si vor deveni celebri, iar altii, acum celebri, vor intra in uitarea cu care luptam prin tot ce facem, fiecare pentru familia sa si pentru descendentii sai. Asa au facut Stefan J. Fay, Tatal meu, asa a facut Voica, nascuta Bogdan, Mama mea, asa voi face si eu, asa vor face, sunt sigur, si copii mei.

- Cum s-au manifestat aceste "capricii" ale istoriei, cum le numiti, in cazul familiei dvs.?

- In cazul familiei noastre, trebuie sa aduc trei multumiri pentru scoaterea ei din uitare. In primul rând, Tatalui meu, Stefan J. Fay, scriitor, care intre 1942 si 1997 s-a preocupat de strângerea informatiilor documentare pentru a scrie istoria familiei; apoi o contributie importanta a adus-o prietenul nostru, genealogistul si profesorul universitar dr. Mihai Sorin Radulescu; de asemenea trebuie sa multumesc genealogistilor francezi, si sunt multi acestia, care, fara sa avem vreun contact direct cu ei, s-au preocupat de genealogia familiei noastre aducând la suprafata nume si date care coboara departe in timp; sunt cei de pe situl Geanet.fr.

Deviza familiei noastre este "Par toute voie chemine" care ar putea fi tradus cu "Pe orice drum imi gasesc calea". Inceputurile familiei le gasim, atât dupa Tata cât si dupa Mama, foarte departe in negura timpului. Dupa Mama, familia se trage din vechea familie Bogdan, a descalecatorului din Moldova. Din partea Tatei, familia vine din Franta, iar numele provine de la cel al localitatii care, inainte de cruciade, se numea FAYUM.

- La inceputurile ei, ramura franceza a familiei se numea Chapteuil (dar o gasim si sub numele Capdeuil). Familia se stabileste in fieful baroniei ei din localitatea Fay sur Lignon (din zona Velay, numita pâna in 1921 Fay le Froid) de la poalele muntilor Mezenc si isi adauga numele baroniei devenind Chapteuil de Fay, pentru ca, mai târziu, sa ramâna numai "de Fay". Dupa mai multi genealogisti francezi (vedeti situl internet Geanet citat mai sus), cel mai indepartat stramos ar fi Saint Ursain, cunoscut si sub numele latin Saint Ursulis si care ar fi trait pe la anii 260 (nu-i o greseala!). Exista documente care atesta continuitatea familiei de-a lungul urmatorilor 700 de ani.

Apoi, la 1095, il gasim pe Pierre de Fay care, la chemarea Papei Urban al V-lea, de la Clermond Ferrand, pleaca in prima Cruciada. Astfel blazonul familiei figureaza inaintea anului 1840 in Sala Cruciatilor din Palatul Versailles. Jean-Claude Morel in monografia sa «Fay sur Lignon» mentioneaza trei baieti ai cruciatului Pierre de Fay: Sylvion, Pons si Francois. Dupa J.C. Morel, Fran'ois de Fay a fost unul dintre cei opt cofondatori al Ordinului de Malta. Pot spune ca incerc o intensa emotie ca 900 de ani mai târziu sa fiu primit in Ordinul cel mai prestigios din lume la nasterea caruia un de Fay a fost cofondator. Familia de Fay numara peste 40 de cavaleri ai Ordinului de Malta, dintre care trei se odihnesc in Catedrala Ordinului din la Valetta.

- Si totusi, cum s-au invalmasit drumurile istoriei, astfel incât stramosii dvs. sa ajunga si pe meleagurile noastre?

- In secolul al XII-lea, familia de Fay a ajuns la curtea regelui Ungariei, Bella al IV-lea. Dupa celebrul Szabolcs de Vajay, presedintele Asociatiei Mondiale a Genealogistilor, documentele atesta fara gres prezenta familiei la curtea regelui cel putin dinanul 1188prin Rugaci de Fay(probabil maghiarizarea lui Rogerius). Apoi, fiii acestuia, Don si Barnabas de Fay,participa in 1241, alaturi de regele Bela, la batalia cu turcii, de la Saiou-Muhi. Barnabas cade in lupta. Regele isi pierde calul. Pe blazonul familiei este ilustarata scena in care Don de Fay tine dârlogii calului sau pe care-l da regelui pentru a-l salva. Calul se cabreaza, il loveste pe Don la umar cu copita si legenda spune ca regele l-a intrebat pe Cavalerul Don: "Fajiy, Fay?", adica "Te doare, Fay?". Dupa batalia pierduta de rege, Don devine curierul personal al Regelui Bela al IV-lea. Tot legenda spune ca regele, dorind sa-l innobileze pe Don de Fay pentru bravura si fidelitatea sa, s-a lovit de faptul ca Don avea deja titlul nobiliar de baron din Franta si deci nu putea fi reinnobilat. Atunci regele ar fi decis ca, in loc ca Don sa ia numele proprietatii ce i se daruia la Abauy, proprietatea sa primesca numele Fay al cavalerului.

Familia de Fay a stat sute de ani in Ungaria, devenind, pentru o buna perioada de timp, una dintre cele mai importante familii. In secolul al XIX-lea, scriitorul si fabulistul Andras Fay a fost unul dintre initiatorii Academiei Maghiare, fondator al Bancii Nationale Ungare si primar al Budapestei.

- Bunicul meu dupa Tata, Iosif de Fay, s-a nascut in Transilvania si s-a casatorit cu Gabriela Kemeny, descendenta din Ioan Kemeny. A fost mai intâi Capitan de Fagaras, apoi Principe al Transilvaniei. Ioan Kemeny se tragea din familia Micula de pe Somes cu numele maghiarizat in Kemeny. Iosif de Fay, la indemnul insistent al lui lui Octavian si Eugen Goga, al lui Octavian Tazlauanu si al altor mari patrioti români, a fost deputatul secuimii din Odorhei in Parlamentul României, iar discursul sau in româna pe care abia o invatase pentru acea ocazie, pe 19 februarie 1920, nu numai ca a fost ovationat, dar si remarcat de Nicolae Iorga, pe atunci presedintele Parlamentului. Regele Ferdinand i-a propus bunicului meu intrarea in diplomatie. A fost numit responsabilul Legatiei Române de la Tokyo si, invatând pe lânga alte 13 limbi si japoneza, a fost ales de ansamblul Corpului Diplomatic din Japonia sa tina discursul la aniversarea Mikado-ului. Apoi a ajuns prim-secretar de ambasada la Bruxelles unde se pare ca a fost asasinat. In orice caz, a fost gasit fara viata, in conditii neelucidate. Pentru meritele sale, a fost decorat cu Coroana României, Steaua României si Ordinul Soarelui Rasare al Japoniei.

- Cred ca nu gresesc prea mult afirmând ca si din partea Mamei mostenesc o istorie la fel de bogata, care incepe de la Bogdan Descalecatorul si serpuieste printre marile familii din Moldova: Musatinii, Cantemir, Rosetti, Ghika. Monseniorul Vladimir Ghika, de la care am primit in august 1952 prima impartasanie, era unchiul Mamei. Povestea spune ca la Caiuti, in conacul familiei, s-au pregatit multe dintre cele ce au dus la Unirea Moldovei cu Muntenia. Se spune, de asemenea, ca fiul hatmanului Raducanu Rosetti, si el pe nume Raducanu, i-ar fi dat lui Cuza o mosie pentru ca astfel Cuza sa poata candida la domnie. Strabunii Bunicei mele vin din Scotia, Irlanda si Anglia prin familia Wemiss Swan, stabilita tot in Moldova pe la 1880. Dar pentru ca istoria Moldovei este mult mai cunoscuta de cititor, nu voi insista mai mult.

- V-ati format intr-o familie nu numai cu o genealogie impresionanta, ci si cu variate preocupari literare si artistice…

- Intr-adevar. Mama a terminat dreptul, dar a fost cercetatoare in domeniul istoriei si al limbii române. A creat un dictionar unic de corespondente intre limba româna, bretona si, prin ea, cu cea presupus celta. A inventariat si analizat circa 400 de cuvinte din limba româna, care nu au etimologie slava, cum afirma unii lingvisti, ci au radacini mult anterioare. Ele sunt celte! Când mijloacele financiare imi vor permite, voi publica acest dictionar de exceptie si extrem de valoros, cred eu, pentru România. Cu acelasi prilej vor fi traduse, cel putin in franceza, si cartile Tatalui meu, cele care se preteaza pentru ca publicul francez sa cunoasca mai bine aceasta tara care este România. Celelalte carti ale lui Stefan J. Fay (precizez ca si-a adaugat la nume initiala "J" in amintirea Tatalui sau pe care il venera) vor fi reunite in cofrete pe teme si reeditate in limba româna.

- Totusi, aceasta nu reprezinta o premiera editoriala… O buna parte a cartilor sale au fost publicate la edituri clujene. Recent, ati revenit in orasul nostru cu prilejul lansarii unui volum de corespondenta al tatalui dvs. Ce va leaga de Cluj? Sau, poate, de oamenii sai?

- Tata era mult mai legat de orasul dumneavoastra decât mine. Se legase mai ales de oamenii Clujului: criticii si istoricii literari Irina Petras si Mircea Popa, publicistii Ilie Rad si Constantin Mustata, profesorul Mircea Goga si atâtia altii pe care eu ii stiu mai putin si le cer iertare ca nu-i citez. Am venit toamna trecuta ca sa-l reprezint la lansarea cartii "De amicitia", o culegere de 200 de scrisori intre domnul Ilie Rad si Tata. El plecase deja in "alta galaxie", cum ii placea sa-l parafrazeze pe Eliade. Tata a gasit in Clujul Transilvaniei in care s-a nascut (la Iernut) oameni cu care s-a inteles bine, dincolo de cuvinte si cu care a fraternizat pentru acelasi ideal fundamental, dincolo de orice polemica. Si dupa plecarea sa, tot de Cluj a ramas legat pentru ca aici va apare volumul Fara-mituri, parti din jurnalul sau intre 1948 si 1989.

- Din volumele aparute pâna acum, am inteles ca preocuparile artistice ale tatalui dvs. nu se legau doar de literatura…

- Da. Tata nu a fost doar scriitor, ci si sculptor. Ca ucenic al lui Ion Jalea, la 16 ani a realizat stiuletele de porumb de pe piesa de 1 leu din anii 1940. De-a lungul vietii, a facut nenumarate portrete dintre care ultimele au fost patru bazoreliefuri ale nepotilor lui: Pierre si Serge de Fay, al Andreei Manoiu, dar si al lui Panait Istrati, acesta din urma pentru a fi pus la una din casele in care a trait scriitorul român descoperit la Nisa.

Stefan J. Fay a fost si pictor. Pictor original si cu multa personalitate. Ca portretist a creat o remarcabila galerie de portrete care ne umple casa de istoria familiei, incepând cu secolul al XV-lea prin Principele Ioan Kemeny, trecând prin al XVI-lea cu portretul lui Manolache Bogdan (decapitatul), apoi Dimitrie Cantemir. Hatmanul si fiul sau cu aceleasi nume Raducanu Rosetti sau Grigore Ghika ne amintesc de secolul XVII si XVIII.

Stefan J. Fay ramâne prin ceea ce a scris, a pictat si sculptat, prin felul cum a trait, un adevarat personaj de legenda iar eu, prin tot ce voi putea face, ma voi stradui sa il pastrez astfel in constiinta familiei, prietenilor si românilor.

- De-a lungul vietii, acumulam cunoastere, relatii si experienta de viata pe care avem datoria, dar si dorinta, de a le transmite atât copiilor cât si celor care sunt interesati. In ce ma priveste, pot spune ca am acumulat extrem de multe din toate acestea. Am fost un privilegiat. Gratie parintilor am mostenit, veritabil tezaur, o istorie exceptionala. Am trei baieti (toti trei vorbesc româneste) carora incerc sa le transmit tot ce pot cu fiecare ocazie care mi se iveste. si vad ca toti trei sunt inscrisi pe panta reusitei: Stefan, cel mai mare dintre ei, este Consilier personal al unui Ministru din Franta, Sergiu urmeaza cursurile de pregatire pentru examenul la scolile superioare franceze, iar Pierre este in primul an de liceu. Dar cum disponibilitatea imi este mult mai mare decât atât si cum ei i se adauga o alta dimensiune mostenita prin educatie si, as zice, chiar genetic, numita patriotism (cuvânt pe care, din mare pacat, multa lume il considera prafuit si chiar jenant sau rusinos de afirmat), atunci când mi s-a propus sa fiu Consul Onorific al României la Nisa, sperând ca voi avea ce face in aceasta functie, am acceptat.

Mai exista, insa, si un alt motiv pentru care am primit aceasta onoranta functie, motiv mostenit mai intâi prin educatie si apoi prin convingere; il citez pe Tata: avem o datorie fata de tara care ne-a dat limba si cultura. Am acceptat si pentru ca am crezut si cred foarte mult ca trebuie facuta cunoscuta România la Nisa. De aceea am creat Catedra-tribuna a României «Dimitrie Cantemir» pentru conferinte cum au fost: Mircea Eliade, Panait Istrati, Eugen Ionescu, dar si Unirea Principatelor, Napoleon al II-lea si Francmasoneria, Icoanele pe sticla sauCasele traditionale românesti. In acelasi spirit, de a face cunoscuta România prin ce are ea mai bun, se inscrie si Saptamâna Filmului Românesc de la Nisa aflata la a treia editie, sau crearea unui Centru Cultural Franco-Român, noutate in Franta si deloc in concurenta cu Institutul Cultural Român, ci dimpotriva.

- Centrul Cultural Franco-Român va porni având ca nucleu o biblioteca exceptionala de circa 10 000 de volume, in marea majoritate in franceza si al carui continut acopera domenii cum ar fi istoria, religiile, ezoterismul, simbolismul etc. Este vorba de Fondul Paul Barbaneagra, prieten spiritual, cineast si eminenta personalitate a exilului românesc in general si, in special, al celui din Franta. Acestui fond, care are calitatea de magnet cultural, i se vor adauga câteva alte fonduri, mai modeste, luate in parte fiecare, dar care vor insuma alte circa 15 000 de volume. Familia noastra va construi si va pune la dispozitie sediul acestui Centru Cultural Franco-Român, care va fi dotat cu un local pentru biblioteca, cu sali de conferinte, de proiectie, de receptii, de expozitii etc. Tot aici va fi amenajat si sediul Consulatului Onorific al României de la Nisa si Reprezentanta sectiei române a Ordinului de Malta pentru sudul Frantei-Corsica si Monaco.

In rezumat trebuie spus ca, in mod normal, strabunii care stau pe umerii fiecaruia din noi nu ne lasa sa facem orice, ei inceraca prin prezenta lor istorica sa ne inscrie pe noi, urmasii lor, in aceeasi albie a istoriei pentru a participa la rândul nostru la adâncirea ei.

- Ioana Glavce de Fay (a carei familie are, de asemenea, o bogata istorie, Lady Douglas-Hamilton, de exemplu, fiind una dintre matusile sale) este absolventa a Institultului de Arhitectura "Ion Mincu" de la Bucuresti promotia 1984. In martie anul trecut, Ioana a oferit parohiei de la Nisa proiectul unei Biserici dar, in ultimul moment, terenul a fost vâdut unui "fabricant de blocuri". S-a cautat un alt teren. Pentru acest al doilea teren, s-a organizat la Bucuresti un concurs de arhitectura având ca tema construirea primei Biserici Ortodoxe Române la Nisa, concurs câstigat de ea. Biserica va fi in stil inspirat din cel Brâncovenesc. Va fi singura biserica cu mozaicuri exterioare din Franta. Proiectul este gata si cererea de permis de constructie va fi depusa la sfârsitul lunii ianuarie. Cei peste 5 000 de români din departamentul Alpilor-Maritimi vor avea, in sfârsit, lacasul pe care si-l râvnesc de acum zece ani, de la crearea primei Parohii Ortodoxe Române la Nisa. Parohie care a inceput cu mai putin de 15 enoriasi de Craciunul anului 2001 si care, de Pastele lui 2008 a intrunit peste 1 200 de credinciosi.

Sunt cu atât mai bucuros si chiar mândru, recunosc, cu cât la originea acestui proiect s-au gasit numai patru persoane: Doamna Ileana Cotrubas, celebra mezosoprana, Domnul Manfred Ramin, sotul Domniei sale, arhitecta Ioana Glavce de Fay si cu mine. Primii copii ministranti au fost Sergiu si Pierre de Fay, pe atunci in vârsta de numai de 9 si 7 ani, iar primele icoane imparatesti au fost oferite noii parohii tot de Ioana. Mai pot adauga faptul ca inrudirea familiei noastre cu Monseniorul Vladimir Ghika prin Mama, care i-a fost nepoata, a facut ca Episcopia catolica de la Nisa (care era la curent cu deschiderea "procesului" sau de beatificare) sa ne puna la dispozitie cea mai frumoasa capela din departament, cea a marelui seminar. Un alt "semn de sus" a fost ca prima slujba sa aiba loc, cum am spus, de Craciun, adica de ziua de nastere nu doar a Mântuitorului, ci si a lui «Oncle Vladimir», Monseniorul Vladimir Ghika!

- Dupa toata aceasta fantastica si aproape mitica biografie, a mai ramas, oare, ceva nespus?

- Daca-mi permiteti, as adauga ca Stefan J. Fay a plecat dintre noi asa cum a dorit, in pace cu sine. Mai mult decât atât, gratie unui extraordinar hazard, pe care l-as numi voia Domnului, la numai trei zile inainte de momentul despartirii, a primit primul exemplar din ultima lui carte scrisa impreuna cu publicistul clujean Ilie Rad: De Amicitia. Apoi, la numai câteva minute, primea decretul prin care România lui asa de draga ii recunostea eforturile intregii sale activitati de scriitor pentru restituirea exceptionalei sale istorii, decret prin care i se decerna Ordinul Meritul Cultural pentru Literatura. A putut astfel sa se desparta de noi in pace si discretie, asa cum a trait, si, in plus, cu sentimentul ca si-a implinit cea mai mare parte din datoria sa. Subliniez - numai in parte pentru ca, in ultimele sale zile mi-a marturisit regretul ca nu a putut scrie despre cei pe care i-a cunoscut. Cartea s-ar fi numit: Portretele celor cincizeci care mi-au modelat viata. Este vorba de Mircea Vulcanescu, Octavian Goga, Ion Jalea, Constantin Noica, Mircea Eliade, Monseniorul Vladimir Ghika, George Enescu, Generalul Racovita-Cehan, Octavian Taslauanu, Mircea Cancicov, fratii Cernovodeanu, Ferdinand Barch, Constantin Gane, Iura Kulibin, Esteban si Dafina Voiculescu si multi altii. Dumnezeu sa-l ierte! Fara nici o exagerare si orgoliu, cred ca Bunul Dumnezeu va avea mult de cautat pâna va gasi ceva de iertat le Stefan J. Fay. Pentru toate cele spuse aici (dar foarte incomplete), indraznesc sa spun ca Stefan J. Fay a fost, este si va ramâne un Sfânt laic.

Stefan J. Fay, Tata, Bunic si Strabunic, a fost pictor, sculptor, scriitor, dar mai ales mare patriot si revelator al istoriei adevarate a României, pe care a iubit-o fara limite si cu un devotament nemasurat.