Promovarea ar trebui sa devina obsesia numarul unu in 2010, spun producatorii de vin

Autor: Ioana David 15.02.2010

"Retailul de vin se va polariza spre extreme. In segmentul "popular", adica sub mediu, consumul se va indrepta catre produsele mai ieftine chiar daca va insemna iesirea din aria acoperita de vin. Bauturile "pe baza de vin" sau BFL-urile (bautura fermentata linistita, un fel de vin intermediar - n.red. ) fiind primele vizate. Se va consolida pozitia de mijloc, iar in segmentul premium si superpremium intrevad cresteri", spune Catalin Paduraru, unul dintre actionarii retailerului de vin Vinexpert.

Pretul mediu in industria vinului este de 9-10 lei pentru o sticla de vin, iar in categoria vinurilor superpremium pot fi incluse cele care costa mai mult de 30 de lei.

Daniel Negrescu, brand manager al Murfatlar, spunea recent pentru ZF ca in 2009 cel mai bine a mers segmentul economic de pret, pentru ca s-a observat o migratie a consumatorilor spre acest nivel de pret in detrimentul zonei medii.

"Scaderea pretului poate fi un reflex. Segmentarea si pozitionarea corecta sunt insa miscarile castigatoare. Comunicarea, reclama propriu-zisa trebuie sa devina obsesia numarul unu", a spus si Catalin Paduraru, de la Vinexpert.

Investitiile in promovare in industria vinului se mentin la un nivel extrem de redus comparativ spre exemplu cu piata berii, unde marii jucatori vin cu sume cuprinse intre 5 si 15 mil. euro anual in promovare si marketeaza cel putin doua, trei branduri din portofoliu anual. Paduraru spune ca in 2008 cele mai mari investitii in promovare derulate de un producator au atins 1 mil. euro. "Cu cativa ani in urma nu exista deloc promovare, acum sunt preocupari in acest sens. Le vad insa insuficiente. Cat timp nu exista un plan pe termen lung, nu au nicio sansa", este de parere Catalin Paduraru.

Giganti vs nou intrati

Tendinta de migrare a consumatorului pe segmentul scazut de pret se reflecta si in evolutia pietei de vin, care anul trecut a scazut cu pana la 10% in volum si cu mai mult de 10% in valoare, iar branduri precum Eticheta Neagra de la Murfatlar au crescut cu 40%. In volum, piata de vin a fost in 2009 estimata la 6 mil. hectolitri.

"Jucatorii mari, cand castiga, castiga mult, cand pierd, pierd mult. Ca semn grafic, in sus sau in jos, fara a compara volumele sau incasarile, jucatorii mici vor avea de castigat, mai ales prin largirea niselor. Pe de alta parte, lipsa de lichiditati ii va afecta pe jucatorii mici care au copiat stilul de joc al operatorilor foarte mari", este de parere Paduraru de la Vinexpert.

El spune ca este posibil sa asistam la falimente in industria vinului de companii deja cu probleme. Paduraru nu a facut nominlizari.

"Piata romanesca este prea mare si cu potential inca de crestere pentru a fi ignorata, eventual, de investitorii romani sau straini ai domeniului", a mai spus Paduraru.

Fata industriei vinului s-a schimbat profund in ultimii ani spun si producatorii, in conditiile accesarii fondurilor europene.

"Pe termen mai lung vor aparea noi producatori. In aceasta piata investesc destul de multi oameni pasionati. In ultimii ani au existat fonduri care le-au permis sa-si faca plantatii noi, sa isi deschida o crama. Au existat facilitatile necesare pentru a intra in aceasta industrie. Asa cum a existat si la noi posbilitatea de a ne refece in totalitate tehnologia, de a ne reface plantatia. Industria vinului nici nu are termen de comparatie cu ce era acum sase - sapte ani", spune Negrescu de la Murfatlar.

El adauga faptul ca din punctul de vedere al investitiilor in productie, toti producatorii sunt pe drumul cel bun, in ideea in care investesc in productie si se refac suprafete enorme.

Pe de alta parte, din punctul de vedere al investitiilor in marketing, piata vinului "este in etapa consumului".

Pentru mare parte din producatori, investitiile in marketing se mentin la un nivel redus, chiar daca concurenta din afara devine din ce in ce mai puternica.

Dupa modelul din import

"In ultimii doi ani au intrat foarte multe vinuri din afara. Ceea ce este un lucru bun pentru ca un consumator are posibilitatea de a alege si de a compara. Este bine si pentru producatorii romani pentru ca ii impinge de la spate sa faca lucruri pe care altfel nu le-ar fi facut", a mai spus Negrescu.

Potrivit reprezentantului Murfatlar, segmentul de vin din import se va dezvolta foarte mult, in prezent avand un procent foarte mic din piata, de sub 5%.

"Probabil ca o dezvoltare normala ar fi sa ajunga la 10% din piata, dar depinde foarte mult de evolutia din HoReCa (hoteluri si restaurante - n.red.)", a mai spus Negrescu.

Producatorii de vin realizeaza aproape 23% din volume prin intermediul retelelor moderne de retail, procent care se mentine constant in ultimii ani, potrivit datelor firmei de cercetare de piata MEMRB.

Pe de alta parte, vanzarile prin restaurante au fost de doar 18% in perioada august 2008-iulie 2009, iar perspectivele de crestere pe acest segment, unde in pietele dezvoltate se fac cele mai mari rulaje, sunt indepartate, spun reprezentantii producatorilor de vin.

HoReCa sau retail? Aceasta este dilema producatorilor

Daca marii producatori au produse atat in retelele moderne de retail, cat si in HoReCa, cei care au intrat spre exemplu anul trecut pe piata ataca cu precadere piata restaurantelor si a hotelurilor.

Printre firmele care anul trecut au pornit ofensiva pe piata vinului se numara Domeniile Viticole Franco - Romane (cu brandul Crai Nou realizat din struguri ecologici), Cramele Garboiu sau Casa Olteanu.

Potrivit Patronatului National al Viei si Vinului (PNVV), productia de vin a fost estimata anul trecut la 6 mil. hectolitri, cu 5-10% peste media ultimilor ani, pe fondul conditiilor meteo favorabile pentru viticultura. Piata "oficiala" este de 1,2-1,5 mil. hectolitri, iar piata totala (care include autoconsumul si piata nelegala) atinge 5,5-6 mil. hectolitri.

La nivelul Europei, Romania, care are 186.900 de hectare, ocupa locul cinci in topul tarilor dupa suprafata cultivata. Pe segmentul producatorilor de vin concureaza firme precum Murfatlar, Vincon Vrancea, Cotnari, Halewood, Jidvei sau Domeniile Tohani.