Sindicalistii ameninta iar cu proteste

Autor: Mediafax 10.02.2010

Confederatia sindicala "Cartel Alfa" a anuntat ca intre 1 si 15 martie ar putea picheta prefecturile, urmand ca intre 15 si 30 aprilie sa fie organizat miting in Capitala, iar in mai sa fie declansata greva generala, sindicalistii fiind nemultumiti de disponibilizarile anuntate si de diminuarea veniturilor salariale. Liderul "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a declarat ca a fost stabilit un plan comun de revendicari, dar si de proteste, pana in luna mai, bugetarii afiliati la confederatia sindicala fiind nemultumiti de actele normative date de Guvern in ultima perioada referitoare la disponibilizari si reducerea veniturilor salariale. El a subliniat ca daca nu vor fi gasite solutii la revendicari, in luna mai, 400.000 de angajati din sistemul bugetar vor bloca activitatea in foarte multe domenii.