EDITORIAL/ Sa ne trecem pe caiet
Autor:
Lucian Vasilescu
10.02.2010
In magazinele de la sate, de
unde se pot cumpara galosi, carnati si vodca, pe la "marketurile"
de la periferiile oraselor, unde se vand la preturi ce desfid orice
concurenta produse expirate, in carciumi mici si mizere botezate,
indeobste, "cafe-bar", unde se beau bauturi de care n-au auzit
decat fidelii acelor locante, in toate aceste asezaminte de negot
cu amanuntul functioneaza institutia caietului de "dat pe
datorie".
Musteriii sunt buni platnici,
pentru ca sunt clienti captivi: cetateanul de la sat n-are de unde
altundeva sa-si cumpere nici galosi, nici carnati, nici vodca,
locuitorul de la periferia orasului nu-si poate permite sa cumpere
din alta parte, pentru ca produsele inca aflate in garantie, care
se vand in centru, sunt mult mai scumpe, iar amaratul care pofteste
la o "tarie" prefera sa deraieze de la realitate ingurgitand o
bautura contrafacuta, ieftina "ca braga" si toxica precum o cianura
dozata cu maiestrie.
Oamenii consuma (galosi,
carnati, vodca, napolitane, zeama de E-uri - alcoolice si
nealcoolice, gazoase sau nu), sunt trecuti pe caiet si pleaca, pe
una sau mai multe carari, oricum multumiti, acasa. La o vreme, in
ziua de leafa sau in ziua de pensie sau in ziua de ajutor de somaj,
iau banii si-i plimba de unde-i ridica la pravalie. Aici se face o
evaluare (un audit) al debitului la zi, se incaseaza cash banii
(sau o parte din banii) datorati, se face un forecast al
veniturilor persoanei cu pricina pentru urmatoarele luni si, in
functie de rezultat, se deschide o noua linie de
credit.
Deschiderea cu pricina este
indeobste sarbatorita cu unul-doua paharele sau prin achizitionarea
unei ciocolate doar putin de tot expirate (cadou de leafa noua
pentru cei mici, de acasa). Indeobste, debitul lunii anterioare
abia este acoperit de veniturile din luna curenta, astfel incat
omul revine la caiet, se tot taie de pe lista si, cu cat se taie
mai mult, cu atata lista se lungeste in dreptul numelui
sau.
Institutia caietului
functioneaza dupa reguli stricte. Cand debitorul ajunge la limita
insolvabilitatii, el nu mai primeste marfa pe datorie pana cand
creditorul nu-si recupereaza creanta consemnata in caiet. In aceste
conditii, omul nostru apeleaza la imprumuturi private pentru a-si
onora obligatiile fata de creditorul institutional (acela cu
caietul) sau se roaga de stapanul caietului sa cesioneze
recuperarea debitului catre o persoana fizica fata de care se
obliga sa presteze, cu carca si la un pret de nimic, tot felul de
activitati.
Desigur, cele de mai sus sunt
doar niste istorioare de la periferia societatii. In realitate,
lucrurile stau cu totul altfel:
- la inceputul anilor '80,
datoria externa a Romaniei era de cca 11 miliarde de
dolari.
- la sfarsitul anilor '80, mai
precis in 1989, datoria externa a Romaniei era de 0 (zero)
dolari.
- la sfarsitul anului trecut,
datoria externa a aceleiasi Romanii era de peste 70 miliarde de
euro.
LUCIAN VASILESCU s-a nascut la Ploiesti, la anul 1958. Adica putin prea tarziu pentru a face o frumoasa cariera in comunism si oricum prea devreme pentru a se capatui in noul capitalism. Intre timp, si-a urmarit cu obstinatie proiectul personal, anume acela de a rata tot ceea ce poate fi ratat: in ultimii 20 de ani a lucrat ca jurnalist si a publicat noua carti (una de publicistica si opt de poezie). Consecvent cu sine si in pas cu vremea, continua cu sarguinta proiectul anterior mentionat,practicand jurnalismul virtual si scriind carti materiale.