Sistemul financiar din Europa de Est este fragil, sustine unul dintre cei mai cunoscuti economisti

Autor: Mediafax 31.01.2010

Sistemul financiar din tarile baltice, Ungaria, Bulgaria si Romania este caracterizat inca de o fragilitate semnificativa, a declarat vineri reputatul economist Nouriel Roubini, citat de ziarul austriac Der Standard. "Cred ca situatia din tarile Europei Centrale si de Est ramane foarte fragila, cu unele exceptii. Sistemul financiar, povara datoriilor si in principal monedele supraevaluate continua sa fie o problema", a afirmat Roubini, unul dintre putinii economisti care au anticipat cu precizie criza financiara mondiala din ultimii doi ani. El a continuat aratand ca situatia din regiune nu este una omogena, Polonia si Cehia avand performante mai bune decat celelalte state. "Dar este inca o fragilitate financiara semnificativa in tarile baltice, in Ungaria, Bulgaria si Romania", a spus economistul.