Bancile austriece vor reevalua masiv in scadere portofoliile de credite in 2010

Ziarul Financiar 26.01.2010

Bancile austriece vor reevalua masiv in scadere portofoliile de credite in 2010 si isi vor consolida capitalul, odata cu anuntarea de catre institutiile financiare prezente in Europa de Est de noi imprumuturi neperformante, potrivit autoritatii pentru piata financiara din Austria.

"Ne asteptam ca in urmatoarele luni sa fie nevoie de reevaluari masive in scadere ale valorii activelor", a declarat Helmut Ettl, co-presedinte al institutiei, intr-o conferinta la Viena, potrivit Bloomberg.

Bancile austriece ar trebui sa-si consolideze capitalul, a adaugat el.

Erste Bank Group si Raiffeisen International se numara printre creditorii care s-au extins in Europa de Est in ultima decada. Criza financiara mondiala a cauzat cel mai grav declin economic in regiune de la prabusirea comunismului.

"Erste Group pare inca slab capitalizat", potrivit unei note de cercetare a analistului Thomas Stoegner, de la compania germana Sal. Oppenheim. Evolutia Raiffeisen in 2010 "va continua sa fie determinata de cresterea creditelor neperformante, costurile ridicate ale riscului si avansul lent al veniturilor", considera acesta.