PORTRETE/ Dorin Cretu. Proplasma si diafanul

Premiul Fundatiei Nationale pentru Stiinta si Arta la sectiunea Arte Plastice a revenit pictorului român stabilit in Franta Dorin Cretu. Distinctia i-a fost acordata pe data de 14 ianuarie, la sediul Fundatiei din strada Dem. I. Dobrescu nr. 11, de catre primarul sectorului 2 al Capitalei Nicolae Ontanu si academicianul Eugen Simion.

Dorin Cretu arata a condotier imblânzit de un fular Hermes, la fereastra inalta a atelierului sau de pe cheiul Senei. Apartine, prin deceniul debutului, generatiei '8o de creativitate contra curentului controlat de ceausismul terminal. Atunci, câstigând dreptul de a ramâne in Capitala cu pretul cioplitoriei la Mastabaua Poporului, era extrem de atent, ca dupa un colac de salvare profesionala, la informatia venita de pe simezele de succes ale Occidentului. A pictat cu smerenie bonnardiana si naturi statice deduse din Hranele berniste, dar se drena nervos cu grifaje tip Arnulf Reiner peste autoportrete fotografice grimasate si eventual rasturnate.

Atleticul si cordialul brasovean se incetateneste la Paris din 1989. Dupa ce ne-am dizolvat granitele in UE, devine interesant, nu numai in arta, valul de vizite profesionale ale fiilor razbatatori. Cretu realizeaza un turneu expozitional românesc, in 2008, ocazie sa-si imerseze fetitele unei mame poliglote, in limba paterna. Surpriza liric-ascetica a selectiei cu caracter retrospectiv a fost una remarcabila. Parterul Palatului Mogosoaia a vibrat atunci pe o coarda extrem de subtila a picturalitatii monocromului.

Dorin Cretu a plecat din spatiul bizantin purtând cu el, nu stim cât de subconstient, un soi de monodie cromatica, cu o pneuma a aburului pastei picturale asternute in emulsii de tempera. A practicat cu tenacitate refuzul figuratiei, plonjat fiind in caruselul stimulior optici ai unei metropole, mama a loazirului. Stim ce greu se rezista la cântecul sirenelor pub(iene) si ce s-a intâmplat cu pictura tinerilor nostri dupa coliziunea dintre griul betoanelor ceausiste si iruperea consumismului puplicitar. Pictorul Dorin Cretu poate sustine la ora asta, din tremurul pensulei, o excelenta vibratie de brunuri-gri-ivoar pâna la negrul exemplar din marile formate cu fronton de edicula. Pictura suprematist-senzuala, proplasma din fundalul valului tonal poate convoca retele ortogonale, striatii verticale sau orizontale ca pe lamelele microscopice de alge sau scoarta. Exista si o serie floral-elicoidala a pretextului grafic. Concentrarea mijloacelor, restrictia performativa in favoarea meditativului sunt un dar ascuns caracterial pe care-l marturiseste artistul. Pictura sa delimiteaza fara abatere, de aproape doua decenii, o spatialitatea de calitate psihologica din categoria (teologica, se pare) a diafanului.