Din viata de noapte a premierului Emil Boc: tras de fiare si sauna pana la unu, cumparaturi la non-stop-ul din Amzei, calcat pantaloni, ars siguranta, sase ore de somn

Ziarul Financiar 19.01.2010

"Prima intalnire a prim-ministrului Emil Boc cu telespectatorii romani in acest an", si-a titrat Dan Diaconescu emisiunea de luni noaptea cu premierul in functie, a treia de acest fel, dupa "prima intalnire" cu Traian Basescu si "prima intalnire" cu Elena Udrea, scrie Gandul. In prima parte, Emil Boc a raspuns catorva probleme semnalate de telespectatori, iar, in a doua parte, a dat curs curiozitatii moderatorului, care dorea sa afle cate ceva despre "omul Emil Boc".

Din marturisirile sale, Emil Boc este un animal de noapte. Dupa ce pleaca de la birou, merge de doua-trei ori pe saptamana la sala. Are abonament la centrul de la IDM, unde din cand in cand inoata si face sauna. Vine la 11 jumatate si pleaca pe la unu. "Dupa ce ies de la sala sunt ca nou, toate problemele zilei se sterg". Locuieste singur intr-un apartament dintr-un bloc din zona Victoriei, a carui chirie e platita de partid. Se culca la doua, se trezeste la opt. Nu si-a luat vila de protocol in Primaverii pentru ca nu prea sta pe acasa. Sotia si cele doua fete locuiesc in Cluj si, cand au timp, il viziteaza. Parintii sai stau in satul Rachitele si uneori ii trimit pachet la Bucuresti. "Slanina, ciuperci, mere naturale culese din pom", descrie Emil Boc continutul ultimului pachet "trimis de tata". Despre viata premierului Emil Boc cititi pe www.gandul.info.