Autoritatea germana antitrust ancheteaza mai multi retaileri, printre care Metro

Autor: Mediafax 14.01.2010
Autoritatea germana de control in domeniul concurentei ancheteaza mai multi retaileri locali si producatori de bunuri de larg consum, printre care si Metro, suspectati ca au fixat ilegal preturile la dulciuri, cafea si alimente pentru animale de companie. Ancheta implica 15 companii, insa actiunea ar putea fi extinsa, a anuntat autoritatea antitrust. Unele dintre aceste companii au acceptat sa colaboreze cu organismul de control, au declarat surse apropiate situatiei. Metro, care comercializeaza o gama variata de bunuri, de la articole electrice la alimente, a indicat ca birourile sale au fost perchezitionate. Grupul german avea anul trecut 2.127 de magazine la nivel mondial, din care 48 in Romania.