Bancile vor fi nevoite sa renunte la comisionul de rambursare pentru creditele cu dobanda variabila. Seful Concurentei spera sa il elimine si la creditele ipotecare

Ziarul Financiar 08.01.2010

Comisionul de rambursare anticipata la creditele pentru persoane fizice s-ar putea elimina de la jumatatea acestui an, atat la creditele de consum cat si la cele ipotecare, a spus seful Concurentei, Bogdan Chiritoiu.

In iunie va intra in vigoare o directiva europeana care elimina acest comision, considerandu-l a fi anticoncurential. Seful Consiliului Concurentei din Romania a precizat ca reglementarea comunitara se refera doar la creditele cu dobanda variabila, fara garantie imobiliara, cu valoare mai mica decat 75.000 de euro.

Acesta a mai spus ca aceasta reglementare ar trebui extinsa si la creditele cu garantii imobiliare: "Vrem sa limitam aplicarea acestui comision de rambursare la toate creditele cu dobanda variabila cu sau fara garantie imobiliara".