Mihai Ghyka: Managerul de multinationala este ca o linie de imbuteliere. O data pe an trebuie sa intre in revizie, altfel apar crize

Autor: Diana Tudor Stoica 07.01.2010

Ziarul Financiar incepe de astazi o serie de interviuri speciale, grupate in rubrica - Executivul saptamanii - in care cei mai importanti manageri din Romania vorbesc atat despre businessul pe care-l conduc, dar si despre starea generala a economiei romanesti, despre curs, dobanzi, masuri de relansare economica sau despre consumator si modul in care nevoile acestuia sunt vazute in prezent de cei care pun pe piata produse sau servicii destinate consumului.

ZF a stat de vorba cu Mihai Ghyka, unul dintre cei mai tineri manageri romani, care s-a intors in business dupa aproape un an si noua luni de pauza si al carui discurs degaja un optimism destul de rar intalnit in ultima vreme in mediul de business: "Investitorii se comporta ca si cum 50 de ani de acum inainte va fi scadere economica"!



Mihai Ghyka, executivul de 38 de ani care a preluat la inceputul acestui an conducerea producatorului de bere Bergenbier, sustine ca reintoarcerea in compania in care a lucrat timp de 12 ani a fost cea mai tentanta oferta pe care a primit-o in ultimii doi ani si recomanda un an sabatic tuturor managerilor de multinationala.

"In multe companii multinationale incarcarea de stres este mare, deciziile pe care le iei te macina si le iei cu tine si atunci cand iesi din companie, de aceea exista pericolul de a deveni epuizat. Managerul de multinationala este ca o linie de imbuteliere. O data pe an trebuie sa intre in revizie, altfel risti crize. Asa sunt si oamenii, au nevoie de o pauza. Nu trebuie sa strecori vacantele si hobby-urile pe langa timpul petrecut la birou", declara Mihai Ghyka, cel care conduce pentru a doua oara cel de-al treilea mare business din industria locala a berii, InBev Romania.

Ghyka, absolvent al École de Hautes Études Commerciale din Canada, unde a trait timp de sapte ani, a fost director de marketing al InBev Romania aproape sase ani, din cei 12 petrecuti in cadrul acestei companii. In ianuarie 2006, la 34 de ani, a devenit pentru prima data director general, atunci cand Mihai Albu, fostul executiv al producatorului de bere, a fost promovat pe o pozitie de management in cadrul grupului.

In InBev, Ghyka si-a legat numele de Bergenbier, unul dintre cele mai puternice branduri din piata berii, care asigura in prezent jumatate din vanzarile InBev pe piata locala, adica in jur de 100 de milioane de euro. De aceea, decizia sa de a parasi compania in martie 2008, la doar doi ani dupa ce a devenit director general a surprins intreg mediul de business.

"Am iesit din ritmul de multinationala cu dorinta de a face altceva. In 2008, primeam cate o oferta pe saptamana, intre aprilie si vara, pana cand oamenii au inteles ca doream sa iau pauza si vroiam, la acel moment, sa ies din acest sistem de mul­tinationala. Am avut discutii cu oameni care imi spuneau "ia-ti pauza si cand te simti cu bateriile incarcate da-ne un semn", dar atunci cand am avut bateriile incarcate, nu le-au mai avut ei, pentru ca venise criza", povesteste el.

Cu toate acestea, el sustine ca cea mai tentanta oferta pe care a primit-o, din momentul in care a parasit InBev si pana in prezent, a fost cea pe care a acceptat-o. "Cei de la StarBev m-au sunat, cand eu aveam deja planuri foarte clare de a pleca in concediu. Un prim contact a avut loc pe 15 decembrie, am vorbit, am plecat in concediu si m-am intors cu forte noi la inceputul acestui an", spune Ghyka.

Desi nu mai face parte din companie de aproape doi ani, amprenta lui Mihai Ghyka inca se vede in cadrul sediului InBev Romania, deoarece la intrare te intampina scaunele galbene asemanatoare celor de pe stadioanele de fotbal, iar sedintele au loc tot in "butoaiele de bere" care au fost realizate in timpul mandatului sau. Cu toate acestea, afisele cu echipa nationala de fotbal au fost inlocuite de noua imagine a brandului Bergenbier, sigla InBev sau cu poze ale fostului manager general al companiei, Eduardo Luz, impreuna cu noua echipa de management.

Atunci cand vine vorba de poze, Ghyka nu vrea sa se aseze insa langa sigla InBev, adaugand ca in acest moment compania este in plin proces de schimbare a denumirii si orice legatura cu InBev va disparea in cateva luni. "Am venit la StarBev, nu la InBev. Este o alta companie, un nou inceput si un alt fel de a vedea businessul", isi incepe calm Ghyka explicatia, adaugand ca s-a intors pentru ca si-a dorit o pauza de un an sau doi, nu un abandon.

Filiala locala a producatorului de bere belgian InBev a fost vanduta catre fondul de private equity CVC Capital Partners in ultimul trimestru al anului trecut impreuna cu operatiunile din alte opt tari din centrul si estul Europei, dupa ce InBev a achizitionat producatorul american Anheuser-Busch. Dupa ce a platit 52 de miliarde de dolari pentru a deveni cel mai mare producator de bere din lume, InBev a inceput sa vanda din active pentru a recupera o parte din datorii. Doar din vanzarea businessului din Europa Centrala si de Est a obtinut aproximativ 2,23 miliarde de dolari (1,5 mld. euro), la care se adauga drepturi suplimentare la o plata ulterioara estimata la 800 milioane de dolari, in functie de gradul de recuperare a investitiei initiale a CVC.

In momentul in care tranzactia a fost finalizata, reprezentantii CVC au declarat ca vor schimba denumirea grupului de companii achizitionat din InBev in StarBev, obiectivul fondului fiind de a transforma acest grup in cel mai mare producator regional.

"Nu pot sa spun ca nu ma asteptam sa mi se ofere pozitia, deoarece atunci cand se schimba actionarul exista posibilitatea ca oamenii care au construit echipe in trecut in cadrul companiei sa fie rechemati, dar nici nu era un dat. StarBev a considerat ca este nevoie de cineva care sa cunoasca businessul".

Principalul beneficiu pe care Ghyka sustine ca l-a obtinut in urma pauzei de aproape doi ani a fost faptul ca a putut sa vada businessul din afara.

"Am privit afacerea prin ochii consumatorului si se vede altfel. Odata ce te detasezi de planurile si de initiativele pe care le-ai avut, atunci vezi punctele bune si mai putin bune ale businessului. Ai o privire obiectiva", spune directorul general al companiei cu afaceri de peste 170 mil. euro in 2008.

De aceea, prioritatea lui Mihai Ghyka in acest moment este de a intelege ce a stat la baza schimbarilor care au avut loc in companie din momentul plecarii sale si abia dupa aceea se va gandi la noi strategii. In ceea ce priveste echipa de management, el sustine ca acum este un mix intre oameni pe care ii cunoaste foarte bine, deoarece existau in companie inainte de plecarea sa, si oameni noi recrutati din afara companiei pe pozitii vacante.

"Acolo unde se va ivi oportunitatea ma voi gandi la oamenii vechi. Nu doresc sub nicio forma sa refac echipa veche, dar daca sunt oportunitati si ei isi vor dori sa mi se alature, este posibil sa revina o parte din managerii vechi", explica el.

Mihai Ghyka considera ca piata bunurilor de larg consum a fost ultima care a intrat in criza, dar va fi si ultima care isi va reveni.

"Fara a fi specialist si uitandu-ma la experienta altor tari si in cazul altor crize, cred ca productia industriala trebuie sa isi reia cresterea si la sase luni dupa aceea isi va reveni si consumul. 10% somaj este o cifra mare pentru Romania, insa nu trebuie sa uitam ca in alte tari, precum Croatia, somajul a ajuns la 14% si este probabil sa continue sa creasca. Abia cand oamenii isi vor recapata increderea in faptul ca au un job stabil, consumul isi va relua cresterea. De aceea, probabil ca FMCG va fi unul din ultimele segmente care va fi pus in miscare"

Cred ca nici eu nu as fi reinnoit contractul dintre Bergenbier si nationala de fotbal

Mihai Ghyka spune ca are planuri pentru dezvoltarea companiei, insa indiferent de schim­barile care vor urma, Bergenbier -brandul care realizeaza jumatate din vanzari - va ramane motorul afacerii locale a grupului StarBev.

"Pentru strategia viitoare, in cazul brandului Bergenbier, ceea ce imi doresc este sa inteleg in primul rand ce a stat la baza acestor schimbari realizate pentru brand."

Intrebat daca este de acord cu schimbarile prin care a trecut in ultimii doi ani Bergenbier, un rebranding prin care a fost schimbat aproape in totalitate - de la ambalaj si culoarea acestuia pana la mesajul transmis - , el sustine ca in pauza pe care a avut-o pana la inceputul lui 2010 a putut privi brandurile InBev cu detasarea unui consumator, dar si din perspectiva unui om de marketing, si a realizat ca exista o diferenta intre cele doua viziuni.

Directorul general sustine insa ca ar fi actionat la fel ca fostul executiv al companiei, Eduardo Luz, in ceea ce priveste contractul de sponsorizare a echipei nationale de fotbal, care nu a mai fost reinnoit la finalul lui 2008.

"In contractul cu nationala se tinea cont de un cost si de un beneficiu, un capital de imagine. Nu cred ca as fi semnat nici eu contractul cu nationala la finalul lui 2008 in conditiile date la acel moment", spune ferm Ghyka.

Bergenbier a fost timp de aproape zece ani sponsorul prin­cipal al echipei nationale, co­laborare care a ajutat la ascensiunea brandului in topul celor mai vandute beri locale. Cu toate ca Ghyka a fost implicat direct in crearea si dezvoltarea brandului Bergenbier pe plan local, el nu este sigur ca ar putea crea un "al doilea" Bergenbier.

"Niciodata sa nu spui niciodata. Situatia de astazi este aparte si timpul nu se mai intoarce inapoi. Insa, asa cum proiecte de brand ca Bergenbier, Stella Artois, Beck's, Noroc au avut succes la vremea respectiva, in conditiile de astazi alte branduri pot avea realizari. Numai circumstantele sunt altele."

Mihai Ghyka

Dupa o saptamana in Egipt, Romania mi se parea Germania

Situatia economica

"Am cazut in pacatul de a crede ca acea crestere economica va rezista pentru urmatorii 50 de ani, iar acum investitorii se comporta ca si cum 50 de ani de acum inainte va fi scadere economica. Sunt insa cicluri economice. Nu regasesc nicaieri discursuri de pregatire pentru cresterea din 2011, pe care le-am regasit in America. Americanii cred ca pot schimba lumea, iar pentru ei lumea se confunda cu America."

Romania rurala

"Exista mai multe Romanii. Pentru ca sunt destul de legat de mediul rural, vad ca Romania rurala asteapta ca lucrurile sa se intample - sa ne faca drumuri, sa ne faca parcuri, "sa ne" -, in timp ce in motoarele economice, mediul urban, simt un anumit negativism in ceea ce priveste posibilitatea ca datele economice sa se indrepte. Dupa ce am fost in Egipt o saptamana, cand m-am intors in Romania m-am simtit ca in Germania. Depinde cu ce compari si ce asteptari ai."

Teama romanilor de consum

"Simt o lipsa de speranta, nu o frica. A fost o perioada in care (n.red.- in Romania) se vedea totul negru. Acum e momentul sa privim cu incredere spre viitor. Alegerile s-au terminat, avem stabilitate politica, cel putin pe urmatorii trei ani, ceea ce ne creeaza un mediu in care stim sa operam. Ministrul de finante este experimentat si nu intentioneaza sa schimbe sistemul fiscal, iar acestea sunt semnale bune."

Iesirea din criza

"Europa de Vest da semne ca va iesi din criza si e nefiresc sa cred ca Romania nu va iesi. Romania este un vagon mic al unui tren mare, Europa. Ar fi fost bine daca am fi putut starni si in Romania entuziasmul pe care l-a starnit Obama in SUA."

Presa

"Presa are o datorie in a da semnale pozitive. Eu as fi balansat cele 20 de oportunitati date de ZF cu cateva zile in urma cu doar 10 sau 5 riscuri."

Curs si creditare

"Cursul leu-euro este unul stabil si nu cred ca vom mai trai ceea ce am trait acum 15 ani, iar in ceea ce priveste lichiditatile, guvernul face eforturi substantiale pentru a debloca sistemul. Toate se vor rezolva odata cu revenirea consumului. Odata ce capeti increderea ca banii pe care ii investesti vor face pui, atunci incepe revenirea. De aceea, atatea tari sprijina reluarea creditarii."