Plictisiti de autobuze, hotii de buzunare s-au reprofilat pe curse aeriene

Autor: Andreea Mioara Neferu 07.01.2010

Politia franceza investigheaza un caz mai putin obisnuit, dupa ce mai multi pasageri ai unei curse aeriene Air France pe ruta Tokio-Paris s-au trezit ca au fost "usurati" de cateva mii de euro, scrie agentia de presa Thomson Reuters.

"Am demarat o investigatie in acest sens", a declarat un purtator de cuvant al politiei de frontiera de pe aeroportul parizian Charles de Gaulle. Potrivit editiei electronice a publicatiei franceze Le Figaro, cinci pasageri ce calatoreau la clasa business au reclamat ca in timp ce dormeau, le-au fost furate sume cu o valoare totala de circa 4.000 de euro.

"In timpul acestui zbor, care decoleaza de la Tokio la ora 10 seara, cel mai adesea pasagerii dorm, pentru a se trezi cu putin timp inainte de a ateriza la Paris, la 4 dimineata", a declarat una dintre victimele hotului de buzunar.

Incidentul a fost semnalat de o femeie care a alertat imediat insotitorii de bord, dupa ce s-a trezit din somn si a descoperit ca o suma importanta de bani ii lipsea. "Femeia a solicitat ajutorul staff-ului dupa ce toti banii pe care ii avea in geanta au disparut. Avea franci elvetieni, euro si yeni, in total aproximativ 3.000 de euro", potrivit unui pasager al cursei Tokio-Paris.