Cabinetul Boc si-a depus juramantul. Presedintele Senatului, absent de la ceremonie

Ziarul Financiar 23.12.2009

Membrii cabinetului Boc si-au depus juramantul, la Palatul Cotroceni. Inaintea ceremoniei, Traian Basescu le-a spus celor prezenti ca "acum s-a publicat in Monitorul Oficial" decizia de investire a Guvernului.

La ceremonie au fost prezenti Patriarhul Daniel, presedintele Curtii Constitutionale, Ioan Vida, presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, si vicepresedintele Senatului Anca Boagiu. Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a lipsit de la ceremonie.

"Speranta mea este ca veti reusi ceea ce, zic eu, a reusit intr-o masura destul de buna si guvernul anterior, sa diminueze efectele crizei", a declarat presedintele Traian Basescu in finalul ceremoniei de depunere a juramantului.

"Este o guvernare care incepe in conditii mai grele decat guvernarea anterioara", a mentionat seful statului.

"Legat de programul de guvernare, cred ca aveti obligatia sa explicati foarte mult. Va trebui sa explicati ca programul de guvernare este pe trei ani, de fiecare data cand acesta va fi comparat cu bugetul pe 2010. Stiu ca va fi foarte greu sa explicati sindicatelor masurile pe care trebuie sa le luati. Ma voi implica de fiecare data cand veti considera ca este necesar sau sindicatele o vor cere".

"Regret lipsa din acest cabinet a PNL si oricand astept din partea acestui partid sa participe la guvernare", a incheiat presedintele Romaniei.

Parlamentul a aprobat, miercuri, investirea Guvernului Boc, cu 276 de voturi "pentru" si 135 de voturi "impotriva".

Guvernul se va reuni in sedinta, la ora 18.00, pentru a aproba proiectul de buget pe 2010, a anuntat premierul Emil Boc, dupa votul de investitura al Parlamentului.