EVENIMENT/ Scene din cabinetul de psihiatrie istorica

Iata o tema de cercetare pe care am depus-o la Institutul Visului din Dreamtown, sprijinita pe doua intrebari:

1. Ar putea Adrian Ghenie sa picteze "Dumbrava minunata", cu binecunoscutele ei personaje Lizuca si Patrocle, cu poienite vesele, cu bondari lenevosi, cu rastoace grabite, cu ratuste gurese, iarba cruda si iepurasi dodoloti?...

Adrian Ghenie se afla personal in Bucuresti* si umple spatiul de consacrare de la MNAC-ul lui Mihai Oroveanu. Intr-o expozitie recuperativa a Capitalei fata de unul dintre cei mai interesanti artisti tineride azi, ale carui lucrari si voga au reverberat mai intâi in Europa si peste Ocean, ocolind cu viclenie "Centrul" dâmbovitean atât de prezumtios. Dupa aceea, pe un alt palier, Ghenie provoaca deruta si in tentativele de clasificare: unde sa-l incluzi, ca nu te lasa, pe ce sa te bazezi, pe scoala de la Baia Mare (acolo unde s-a nascut acum 32 de ani) sau pe cea de la Cluj, unde s-a format si lucreaza? Oricum, ca sa multumeasca pe toata lumea si sa n-aiba vorbe, el activeaza si la Berlin. Mai adaugam la ispravi ca, din 2006 si pâna acum, a avut expozitii personale si de grup atât in Europa (Antwerpen, Londra, München, Paris, Zürich si, fireste, Berlin), cât si in Statele Unite (Austin, Los Angeles, New-York), ca a participat glorios la Bienalele de la Praga (2007) si Liverpool (2008), precum si ca, amanunt deloc de neluat in seama, este deja "pensionar" al câtorva galerii din lume, cum ar fi Tim Van Laere (Antwerpen), Haunch of Venison (Zürich), Nicodim Gallery (Los Angeles), Rüdiger Schöttle (München) sau Hussenot (Paris)... Deci, cum ar veni, n-a stat degeaba, il recunoaste lumea pe strada!

Prima data l-a cunoscut lumea din Cluj, in 2006 (la trei ani de când terminase Universitatea de Arte), cu o expozitie având un titlu sec si laconic ca orice manifest tânar: "If You Open It You Get Dirty". Unde? La Plan B - cea mai la moda galerie clujeana, luata cu asalt de artistii tineri, care va deveni creuzetul unde se va naste o miscare cu pandant european. Fiindca va refuza sa fie decorata cu ordinul "national", conturnând orgoliile de anexare patrimoniala a Bucurestilor, asa incât, de acolo, din Ardeal, decât sa-si asume statutul "periferic" fata de Centru, va prefera sa atace inima Europei.

Infiintata in 2005, galeria clujeana si-a inaugurat, un an mai târziu, un spatiu de expunere la... Berlin, intr-o fosta cladire industriala din secolul trecut. Astfel ca Plan B din capitala Germaniei beneficiaza de o suprafata de 260 de metri patrati in apropiere de Hamburger Bahnhof - Museum für Gegenwart Berlin, dedicat artei contemporane. Deci, o vecinatate mai mult decât potrivita (in plus, este vorba de Gara Hamburger, nu de Progresul!), de care, la vernisajul de debut, Berlin Show #1, au profitat proiectele cele mai indraznete ale unei intregi generatii de artisti români (deveniti intre timp mai cunoscuti in Europa decât in România!). Alaturi de Adrian Ghenie, expun si acum la Plan B Berlin, ca veritabili obisnuiti ai locului, Ciprian Muresan, Mircea Cantor, Victor Man, Istvan Laszlo, Cristi Pogacean, Serban Savu, Gabriela Vanga, Miklos Onucsan, Davis Nuur si Cristian Rusu - artisti despre ale caror lucrari trebuie spus, printre altele, ca, indiferente la oscilatiile bursei românesti a valorilor, ele sunt cotate constant sus pe piata de arta occidentala.

Asadar, contextul in care se articuleaza lucrarile lui Adrian Ghenie este unul clar paradigmatic, emulativ si incitant, in care, totusi, trebuie sa-si potenteze cât se poate de eficient originalitatea. De aceea, si-a descoperit mai intâi vocea. In ciuda vârstei care ar putea sa indemne la mari avânturi de entuziasm clocotitor, Ghenie se vadeste in realitate un sumbru. Un nevrotic insingurat pâna aproape de marginile autismului. Un cercetator trist al memoriei colective (sau, si mai corect, al partii ei abatute, posace!), un scotocitor indraznet al ungherelor intunecate cu care trecutul ne apasa pe nervul sinoptic. Un istoric al unghiurilor reci, taioase si lugubre pe care vizualul inapoi (dar fara niciun pic de mânie!) ne lasa foarte rar sa i le descoperim. Si nu pe toti ne lasa, ci doar pe cei fruntasi. Iar Ghenie este unul dintre aceia care au capatat dreptul de a fi trecuti pe lista daruitilor cu voluptatea de a descrie perfect pocinogul in istorie. Temele lui predilecte recuperate, nazismul si comunismul (sau, mai degraba, traumele pe care acestea le-au provocat in psihonul universal!) sunt cu adevarat doua deformari tragice ale normalului istoric. Schimonosiri pe care artistul le analizeaza aproape cu mijloace clinice...

Corect! Expozitia lui Ghenie este sinonima cu parcurgearea unui traseu de planse atârnate pe peretii unui cabinet de psihiatrie istorica. Aidoma teoriei evolutioniste a lui Darwin, maimutele, din cocosate devin din ce in ce mai drepte, pâna ajung la stadiul unor constructe umane ce se uita doar inainte, otravind cu privirea lor viitorul. Raul. Urâtul. Abnormul. Göring in chip de "Collector" cu tablourile furate in brate. Fantasma unui asasinat de iarna valabil oriunde ("It Could Be Anywhere"). Masca mortuara a lui Lenin, greu de ucis ca si Bruce Willis ("Turning blue"). Un interior "rosu" de foc, de fapt, un univers ce se topeste, se scurge pe ochi ("The Red is on Fire"). Apoi, acel terifiant "The Nightmare", in care silueta unui Hitler spectral, cu mâinile la spate si insotit de doi câini fiorosi, "ocroteste" somnul unui om ce doarme pe strâmtul sau recamier ceausist. Urmat de o metafora la fel de tragica, "That Moment", cu statuia antica, alba, dinamica si vioaie a Discobolului, ce strajuieste imobilismul unui cuplu ce doarme(?) pe o canapea ciudata, ca o lada deschisa. Continuat de o alta cutezanta (ce se pedepsea, cândva, cel putin cu gulagul si cel mult cu glontul!), intitulata "Stalin's Tomb", adica o mandibula alba si rece, uitata pe o scândura - tot ceea ce a ramas pe pamânt, dupa domnul Djugasvili. Sau mult invocatul "Nickleodeon", cu grupul acela de personaje importante, surprinse parca intr-o interminabila vizita de lucru, ale caror fete sunt neclare, nesigure, sterse, blestemate sa ramâna sufocate de un blur etern. De altfel, chipul ce nu se defineste ramâne emblema lui Ghenie, arhetipul viziunii sale artistice ("Untitled")... La prima intrebare, sa fie clar, nu!

Iar 2): Ar putea Adrian Ghenie sa picteze "Recviemul" lui Mozart, pe o, atentie! tarta cu frisca? Argument: exista un moment in care artistul isi aduce aminte ca, de fapt, istoria are o contragreutate la catapultarea in seriozitate, grav si tragic. In care spune ca e drept sa se copilareasca la adapostul unui succedaneu al filmului buf, atunci "Când Comedia era Rege", când marile probleme ale lumii se dezbateau asistând la batalii, nu cu gloante sau ghiulele, ci cu tarte de frisca, iar Hitler si Stalin erau inlocuiti de mult mai simpaticii Stan si Bran. Studiile "Pie Fight" si portretele lui Hardy si Laurel, dovedesc ca, uneori, e cazul sa te desparti de trecut nu numai incruntat, cu lacrima in statu nascendi, ci si râzând cu gura pâna la urechi. Concluzie: Da. Cu conditia insa ca tarta sa fie, de fapt, tortul pe care Colin ("Spuma zilelor", finalul capitolului XIII) sa-l roteasca si, cu o frunza de ilice in chip de ac, sa-l faca sa cânte "Chloe", in aranjamentul lui Duke Ellington...

Mai ales ca, vorba lui Boris Vian, "Moartea n-are haz fiindca nu admite repetitia".

SEBASTIAN AMZA este pseudonimul de cronicar de arta al lui FLORIN TOMA, scriitor si jurnalist. Acesta este autor, printre altele, al volumelor "Peisaj cu fluturi noaptea" - nuvele (1986), "Mostenirea Familiei Bildungsroman" - roman (2005), "Trei nuvele sexemplare" (in curs de aparitie), al editiei "Petru Comarnescu - KALOKAGATHON" (ingrijita impreuna cu acad. Dan Grigorescu) (1986), al unor carti de interviuri, precum si colaborator al unor publicatii din tara si strainatate.