Reportaj: Lumini si umbre la Gaudeamus 2009 - galerie FOTO

In fiecare an, Targul de Carte "Gaudeamus" invita una sau mai multe personalitati care polarizeaza aproape intreaga atentie a publicului si a presei. Acest fapt aduce prestigiu evenimentului bucurestean.

Autori in voga, croiti din succese pe care mai apoi nici ei nu si le pot explica prea bine, laureati ai marilor premii literare (cu precadere, laureati ai Nobel-ului, premiu pentru care noi, romanii, am facut o mica-mare obsesie), autori care au starnit uriase valuri de interes au fost prezenti de-a lungul timpului la Bucuresti.

De fiecare data, cate un eveniment intern a adus in prim-plan si alti eroi ai zilei, nu neaparat din lumea literelor. Multe personalitati politice au folosit Targul ca pe o baie (electorala) de multime. Vedetele autohtone si-au taiat si ele o felie din tortul popularitatii conferite de un asa eveniment, lansandu-si cartile proprii sau girand cu prezenta lor autori-prieteni.
Anul acesta, Salman Rushdie a fost vedeta indiscutabila a Targului de Carte de la Bucuresti. Prezenta lui a fost descrisa pas cu pas, inclusiv de catre Ziarul de Duminica, asa ca nu vreau sa mai spun o data ce s-a spus despre el. Intr-o buna masura, "cel mai vanat scriitor de pe planeta" a tinut sa infirme aceasta imagine: a fost lejer, n-a avut garzi de corp, s-a dovedit grijuliu si atent cu presa, as spune chiar fara restrictionari, acordand cu destula larghete declaratii si interviuri, apoi a dat o fuga pana la Bran, probabil pe urmele lui Dracula.

Herta Muller a fost si ea la Targ. Dar numai cu cartile. Grijulii, nici editorul, nici vorbitorii de la lansare nu au suflat vreo vorba despre absenta recentei premiate cu Nobel, asa ca in rolul Hertei Muller s-a aflat... Oana Pellea, care a citit, expresiv, cateva fragmente. Daca inteleg reticenta editorilor, nu inteleg volta lingvistica a presei care a vorbit despre faptul ca (Herta Muller) "si-a lansat la Bucuresti" etc. etc. In spiritul adevarului ar fi functionat propozitia "i s-a lansat la Bucuresti...". Pentru ca, vorba (pe dos) a lui Lapusneanu, "daca eu nu va vreau, voi ma vreti".

In fine, Nicolae Manolescu a fost sarbatorit de catre Editura Paralela 45, la implinirea a 70 de ani de viata, cu trei aparitii despre opera (si oarecum viata) criticului.
In umbra acestor evenimente, s-au petrecut doua momente care ar fi meritat luminate din plin de atentia, reverenta si respectul intregului public de la Gaudeamus. Este vorba despre doua mari spirite ale culturii romane: Mihai Sora si Mircia Dumitrescu, din pacate rar puse in lumina si valoare. La lansarea cartii lui Leonid Dragomir "Mihai Sora - O filosofie a bucuriei si a sperantei" au participat poate numai acei profunzi cunoscatori si pretuitori ai filosofului care a implinit de curand 93 de ani, in timp ce la standul unde Mircia Dumitrescu isi prezenta cartile-opere de arta era mereu o liniste mai degraba indiferenta decat pioasa. Nu este momentul si nici locul de a detalia ce cred eu ca ii uneste si in acelasi timp ii face unici pe cei doi in cultura noastra. Remarc insa la amandoi motorul creatiei: bucuria, bunatatea si nadejdea.

Inchei citandu-l pe Mihai Sora: "Eu as spune ca am o multime de intrebari mereu altele, dar nu le-as numi incertitudini. La temelia fiintei mele ganditoare, si as prefera sa mladiez cumva acest calificativ teapan si pompos prin recursul la un dublu adjectiv: simtitoare-ganditoare; deci la temelia acestei alcatuiri vibrante sta o mare certitudine, pe care un verb fundamental in vocabularul omenirii o sustine: verbul a fi. Stiu ca sunt. Slab. Batut de vanturi. Putand, la limita, sa nu fiu. Ba chiar sunt sigur de faptul ca nu voi mai fi."